Cronica My Dying Bride - For Lies I Sire

de Morrison

Cronica My Dying Bride - For Lies I Sire
De ce sa nu recunosc ca astept For Lies I Sire cu sufletul la gura inca de anul trecut cand s-a tot amanat data de lansare din varii motive. Una peste alta, o sa incerc sa nu insir prea multe randuri inutile, fiindca My Dying Bride inseamna ceva mai mult decat o insiruire de cuvinte, fie ca ne referim la Turn Loose the Swans sau mai recentul controversat A Line of Deathless Kings.

De fapt controversa legata de My Dying Bride a aparut inca din 1998 anume 34. 788%...Complete, material care a schimbat mult (cel putin pentru o scurta perioada) directia muzicala a formatiei. De acolo s-a pornit o legatura intre ce a insemnat trecutul si ce va insemna viitorul si cum linia nu a mai fost directa, au aparut inevitabil discutiile legate de fiecare album in parte, cel mai putin sifonat (cred eu) fiind The Dreadful Hours.



Aceeasi controversa va domina si noul album My Dying Bride, ce loveste printr-o atmosfera extrem de apasatoare si dupa cum a declarat si Aaron Stainthorpe, este probabil cel mai depresiv disc lansat de trupa. Insa in acelasi timp este si unul din cele mai balansate si 'linistite' materiale discografice, fara acele pasaje de traforaj sau voce growl.

Compenseaza atmosfera intunecata a albumul si la fel ca A Line Of Deathless Kings, este genul de material cu doua taisuri, poate sa-ti placa foarte mult sau poti sa-l urasti din tot sufletul tocmai datorita lipsei intensitatii instrumentale. De fapt intensitatea exista insa intr-o alta forma, mult mai atmosferica, mai asezata si chiar mai hipnotica. Armonica si instrumentatia raman la fel de incarcate, foarte variate insa totusi fara sa paraseasca acea 'zona de interes' a ceea ce inseamna muzica My Dying Bride.

For Lies I Sire ne ofera inca o surpriza, anume prezenta viorii interpretata de aceasta data de Katie Stone, care ocupa si pozitia de clapara a trupei. Maniera de interpretare este usor diferita fata de cea a lui Powell in sensul ca vioara ofera mai degraba o nota melancolica si in acelasi timp melodica, plina de mister. Cat despre partea lirica si voce, acolo putem vorbi pagini intregi, Aaron ne ofera din nou un intreg tablou plin de stari si emotii, atat prin versuri cat si interpretare.

Fiecare compozitie are cate ceva de oferit si daca in anumite cazuri instrumentatia difera ca idee, atmosfera persista pe intreg albumul si pana la urma cand spui My Dying Bride spui emotie si atmosfera. As nota ca For Lies I Sire are cel mai 'tragic' inceput din toate albumele lansate de britanici, anume compozitia My Body, A Funeral extrem de incarcata in materie de melancolic.



Sunt cateva surprize foarte placute pe For Lies I Sire care va las sa le descoperiti singuri. Chiar si in lipsa unei 'agresivitati' folosite in trecut, For Lies I Sire se numara printre cele mai bune si inspirate albume My Dying Bride.

Nota: 10/10

Gisaz

Tracklist:

My Body, a Funeral
Fall With Me
The Lies I Sire
Bring Me Victory
Echoes From a Hollow Soul
ShadowHaunt
Santuario di Sangue
A Chapter in Loathing
Death Triumphant


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: