PAtruns de nAzuintA
Astern un trup din nou,
Si pieptAn fire luminoase...
Sunt primul om ce tese lumina,
Sunt
primul om ce-si tese lumea,
...cu vesmint de sclipire surA,
De curind aprinsA-n a luminii umbrA...
Cufundat in
nerostire
In tAcerea tuturor,
Deslusit, in fel de nedeslusit.
Insemnat in sensuri,
Pline de-ntelesuri.
Sunt omul ce
re-nnoieste
Din fiara inflAcAratA
InAltat spre vultur.
Untdelemnul ce nu arde
Si smaraldul ce prinde
ImpAtimirea
sufletului.
MAsura, ce cintAreste lumea
Prin judecata linistitA;
Judecata ce nu judecA.
Lumina ce se
stringe
Ca-ncordare a duhului,
In vointa fAra de dorintA.
Ochi de lapte,
Plin ochi de forme...
ClAtit in patru
colturi,
De cara se prinde lumea,
SpAlat de cenusA in mierea soarelui
Innodat cu nimb de netezire.
Topesc in mine mierea
veche,
Roua sumbrA de sub pragul
AsfintitA casA, in capAt ei,
AsfintitA, ca sA incapA tei,
...din cele patru
colturi...
Altoind in mine, cu soi ales
Las sA prindA roade,
In trAiri si glas cu chibzuintA.
FArA asteptAri,
indrept,
Si-mi drAmuiesc rAbdarea.
In tot ce-i vis si asteptarea
Stringem comori in semne,
SA cufundAm in noi adinc
trAirea,
Ca aeua sA nu mA spulber,
Ca aeua sA nu mA uit,
SA nu piarA a mea oglindire,
Ca lumea-ntreagA sA nu se
piardA.
