DespicA-mi oglinda de dincolo,
Cu a ochilor ascutime...
Chip ce neclintit se asterne-n sine.
Tintesc lumile, intorc
luminile
Liniste lAuntricA se dezveleste
Dincolo de a mintii serpuire.
Despic cArarea nerostirii, prAbusitA-n
nemiscare
Umblet prin suflet pe sfori de nepAsit.
Cuvinte surde croiesc prin minte,
Nori de vorbe indeasA neincetat
ZumzAind
cu sunet aspru.
CAtre stinga rAsucesc privirea
Ce strApunge scutul lAuntric, tAcere
Cuprins de eterna negindire.
CalmA
adiere ce de dincolo mA trage
De-a curmezis de lume, purtatu-s de Zefir
De la inceputuri cAtre Nadir
Intelept domnit, alunecind
ca prin vis,
Albind intunecatii mei strAmosi de stincA.
Despic puterea,
Cu a ochilor asprime,
In mAduva bradului de
veci,
Si cum stau inaintea-mi,
Inghitit neantului
InAuntru-mi privesc
Asa aproape de mine,
StrAluminat de cel ochi,
mAiastru
Si insumi sunt.
