Nicu Alifantis ramane si in ziua de azi un artist respectat de toate generatiile, un om care a oferit respect pentru cei care au crezut in muzica indiferent de perioada si context. Un om pentru care muzica si cuvintele raman piatra de temelie, unde valoarea are mare pret. Nicu Alifantis are ocazia de a capta atentia publicului roman cu ocazia concertului Bob Dylan, unde va evolua pe aceeasi scena. Cu aceasta ocazie am purtat o conversatie cu Domnul Alifantis, in care am discutat despre Cantece de semineu, poezie, muzica, valori pentru generatia tanara precum si alte detalii interesante.
Prima intrebarea ar fi una destul de fireasca. De ce a durat 8 ani pentru lansarea albumului Cantece de semineu?
Raspunsum meu va fi la fel de firesc. Nu stiu! Acum mi-a venit pur si simplu. Nu-mi fac niciodata programari, planuri minutioase, proiecte ambitioase. Cred foarte tare ca un album se naste atunci cand vrea el si asta dupa parerea mea conteaza cel mai mult, pentru ca e singurul lucru care ramane in urma ta ca artist.
A fost o surpriza faptul ca evenimentul a fost sold-out? O surpriza ca inca exista interes atat de mare pentru o astfel de muzica?
Recunosc ca a fost o supriza placuta. Asta mi-a dat incredere si m-a facut sa ma pun si mai mult pe treaba. Faptul ca lumea te place, iti asculta muzica, iti cumpara albumele, vine la concertele tale, vrea sa afle ce mai faci, iti da o stare de bine, recunosc, dar te si obliga enorm.
Care este povestea din spatele albumului? Cat de bine defineste titlul ideea acestui produs?
Am vrut sa fie o poveste, sau un sir de povesti depanate de un grup de prieteni, la gura focului, la un pahar de vin bun, sezand pe jos in fata unui semineu cu privirile atintite in foc. Am dorit sa fie un album prietenos, cu intamplari frumoase, vesele sau melancolice, care sa-ti trezeasca nostalgii, amintiri, un zambet in coltul gurii sau o lacrima intr-o margine de ochi, astfel incat, la un moment dat, sa-ti para rau ca se intrevad zorii...
Cum percepe tanara generatie muzica lui Nicu Alifantis?
Vreau sa cred ca bine. Ce ma surprinde intr-un mod foarte placut este ca publicul meu devine din ce in ce mai tanar, iar toti acesti tineri sunt la curent cu tot ce-am facut. Stiu piesele, stiu vorbele, stiu sa te asculte si sa te rasplateasca pentru ceea ce le oferi si asta ma umple de energie. Cel mai tare imi doresc sa nu-i dezamagesc.
In paralel se pregateste si lansarea unui album de coveruri realizat dupa muzica Nicu Alifantis. In acest moment exista o serie de compozitii in stadiu final, ati reusit sa le ascultati? V-a impresionat o piesa in mod special?
Stiu destul de putine lucruri despre acest proiect, doarece producatorul acestuia, dl. Victor Panfilov este destul de secretos. Recunosc ca ma onoreaza ideea si ca sunt foarte curios ce-o sa iasa.
Ce inseamna Zan si cine sunt oamenii din spatele acestui nume?
Este un grup de proiecte care a luat nastere acum 15 ani, in 1995 odata cu inregistrarile albumului “Voiaj”, apoi s-a prelungit pe scena in cadrul “Festivalului de arta medievala de la Sighisoara”. Zan este o masca din Commedia dell’arte, reprezinta exponentii clasei sociale de mijloc cu toate aspiratiile lor. Mi-a placut si am ales-o ca nume al grupului de proiecte.
Muzicienii pe care ii am alaturi de mine sunt aceiasi de la infintarea trupei. Virgil Popescu – bass, voce; Razvan Mirica – chiatre acustice, chitare electrice, sitar, slide , mandolina, voce; Sorin Voinea – keyboards, voce; relu Bitulescu – tobe. Fiecare dintre ei are drumul sau in viata muzicala, fiecare muzician provine din alta zona muzicala, pana la acest proiect n-au mai cantat niciodata impreuna. Deja Zan e mai mult decat un proiect, e o stare, o comunitate mica de prieteni, de oameni care s-au legat unii de altii si carora le multumesc pentru toti acesti 15 ani care au trecut peste noi si in care am fost impreuna.
Cum vedeti actuala scena de rock autohton? Spre ce se indreapta? Merg artistii dupa trend? S-a pierdut mesajul de-a lungul anilor?
Eu zic ca e bine ce se-ntampla, chiar daca sunt mici derapaje. In zona tanara, mai ales, au aparut muzicieni valorosi, care deja au personalitate muzicala si in care eu cred foarte tare. Cu bune sau rele fenomenul se intreapta pe drumul cel bun catre gasirea identitatii.
E o problema de timp, nu cred ca e bine sa judecam la cald si pe moment fenomenele muzicale, sa acordam credit tuturor celor ce vor sa faca muzica si sa lasam publicul sa-i judece. Iar celor ce fac parte din categoria batranilor rock-ului autohton sa le acordam tot respectul cuvenit pentru tot ce-au facut si fac inca, pentru ca merita!
Ati fost intotdeauna atras de pozie, Tudor Arghezi, Bacovia si in special Nichita Stanescu pe care l-ati si cunoscut personal. Poezia reprezinta si punctul forte din spatele acestui nou album?
Vreau sa va spun ca pentru mine, din totdeauna, poezia de buna calitate a insemnat prioritatea numarul unu. Cred nespus de tare in valoarea mesajului poetic. Si mai cred ca nu exagerez afirmand aceasta si nici nu cad in desuetitudine.
Acum cativa ani spuneati ca generatia tinerelor sperante nu are reprezentanti in acest domeniu, singurul demn de mentionat fiind Pavel Stratan. Ramaneti acum la aceeasi parere?
Din fericire ma vad contrazis si ma bucur. Recunosc, nume precum Florin Chilian, Alina Manole, m-au facut sa-mi recapat increderea, ca si in aceasta zona muzicala incepe sa fie apreciata valoarea. Publicul e Marele Judecator, nimeni altcineva. Asa ca promit pe viitor sa nu mai emit consideratii.
Si o ultima intrebare, ce inseamna Bob Dylan pentru Nicu Alifantis si mai ales ce inseamna concertul din data de 2 iunie?
Domnul Bob Dylan insemna tineretea mea, abc-ul muzicii cu mesaj poetic, unul dintre importantii artisti ce au trasat drumul muzicii moderne. O istorie vie pe care poti s-o atingi si sa exclami – exista ! Faptul ca mi s-a oferit sansa, unica in viata, de a canta pe aceeasi scena cu dl. Bob Dylan, este o onoare si o provocare carora sper sa le pot face fata!
Gizas vs. Nicu Alifantis
