De cînd te-am văzut ai fost un semn de-ntrebare,
Cu ochii tăi mari, cu rîsul tău de copil...
Mă-ntreb şi acum cînd plouă şi cînd e soare
În privirea ta de-argint...
Vino la mine devreme,
De cîte ori mai ai vreme,
Doar părul să-ţi văd lîngă geam,
De foc, la răsărit...
Aş vrea să încerc puterea ta de abstracţie
Acum, cînd te uiţi de la fereastra mea,
Aştept să observi, dar nu observ nici o reacţie
Fiindcă tu nu vrei deloc...
Nici nu te-ntorci către mine,
Iar eu nu prea mai văd bine:
Doar părul îl simt lîngă geam,
Te rog să nu te mişti !
Nu mă uita, la plecare,
Semnul meu drag de-ntrebare,
Si lasă-ţi, din păr, lîngă geam,
Un fir de-aur curat...
