Cronica Nightwish - Dark Passion Play - Piesa cu Piesa

In timpul vizitei sale in Helsinki, Finlanda, la inceputul lunii iulie pentru a asista la Tuska Festival, Mark Gromen de la BW&BK a ascultat in avans noul album Nightwish, Dark Passion Play, care va fi lansat in Finlanda pe 26 septembrie, iar in Europa si America de Nord pe 28 septembrie. Mai jos puteti citi recenzia lui Gromen piesa cu piesa:

In primul rand, solista (Anette Olzon) stie sa cante! Tuomas Holopainen este pe pozitii din nou in ce priveste compozitiile, cu titluri foarte inspirate, sa nu mai zic de intro-ul de 13:53 de minute 'The Poet And The Pendulum', si doua outro-uri de 7 minute fiecare. Intregul material dureaza 75:45 de minute.


Impresia mea este ca s-a terminat cu metalul pentru adolescenti (nu ca asta ar fi reprezentat exclusiv Nightwish, sunt doar niste sentimente elitiste true). Nu atat ca s-au reinventat, dar mai ales si-au largit registrul stilistic. O sa fie interesant de observat cum se va descurca Olzon cu materialul lor mai vechi.

Ceea ce urmeaza este o transcriere cuvant cu cuvant a notitelor mele, in timp ce ascultam albumul pentru prima data, in biroul de la King Foo, inconjurat de numeroase discuri de aur si platina primite ca premiu.

1) 'The Poet And The Pendulum'

De fapt este vorba despre cinci sub-sectiuni intr-o singura piesa, intitulate 'White Land Of Empathica', 'Home', 'The Pacific', 'Dark Passion Play' si 'Mother & Father'. Incepe cu voce soptita, care se tranforma rapid in niste note inalte, apoi, parca din neant intreaga trupa intra in scena, cu orchestratie, fara voce de acesta data, cu structuri mid-tempo.


Prima impresie a fost ca vocea ei seamana cu a solistei din anii '70, Olivia Newton John, clara, puternica, cu un acent englezesc destul de pregnant, dar pe masura ce piesa evolueaza imi aminteste din ce in ce mai mult de ABBA (ceea ce nu e chiar de mirare), chiar si fara mostenirea ei culturala suedeza. Se transforma intr-o melodie simfonica lenta, care izbucneste la un moment dat in sunete inalte ca de alama lovita, care se construiesc pe scheletul unor versuri agresive, al caror autor este basistul Marco Hietala, acompaniate de orchestra atotprezenta in acesta melodie.

2) 'Bye Bye Beautiful'

La fel de usor ar putea fi o piesa despre o iubire neimplinita, dar versurile si in special folosirea pronumelui "noi" par sa sugereze altceva:

Did you ever hear what I told you
Did you ever read what I wrote
Did you ever listen to what we played
Did you ever let in what the world said
Did you get this far, just to feed your hate
Did we play to become only pawns in the game
How blind can you be, don't you see
You choose the long road, but we'll be waiting

Muzica este vie, Anette canta strofele, in timp ce Marco este lasat singur la refren. Ritmuri simple, pauze teatrale. Viorile sunt mult folosite. Catre sfarsit, Marco preia firul melodiei (sa fie oare un final profetic?)

3) 'Amaranth'

Incepe cu pian. Vocea feminina este lasata in fata, acompaniata de acorduri heavy, pe un ritm sacadat.

4) 'Cadence Of Her Last Breath'

Suntem introdusi in atmosfera prin vocea feminina, potrivita ca sunet cu claviatura cu un timbru inalt, dupa care intreaga orchestratie urmeaza mid-tempo. Cu adevarat diferit, o piesa mai degraba rock, practic lipsita de teatralitatile orchestrale prezente in muzica Nightwish. Refrenul aduce si un cor. Marco se afla in plan secund, strigand "Run away, run away."

5) 'Master Passion Greed'

Prin contrast cu precedenta, bassul si tobele pur si simplu explodeaza din boxe, punctuate de note sporadice de chitara. Clapele sunt ultimul instrument care se aude. Heavy si rapid, Marco parca arunca cuvintele rostite. Tempo-ul este foarte fragmentat, sacadat. Fara voce feminina. Ar fi interesant de stiut in care moment anume al compozitiei albumului a fost scris acest cantec. Radical diferit de tot ceea ce a facut trupa pana in prezent.

6) 'Eva'

Primul single lansat pe Internet. Disney, cum a denumit-o Carl Begai. Pianul si Anette intra mai intai in scena, Marco luand o pauza. O adevarata balada, un intermezzo emotionant.


7) 'Sahara'

Clape puternic insufletite si vioara lasa repede loc unor blasturi vioaie, dupa care se lanseaza intr-o cadenta mai elaborata (asemani unui calator insetat ratacind prin Sahara in cautarea unei oaze). Vocea lui Anette se ridica deasupra tumultului (povestea plina de culoare din "Cele o mie si una de nopti" a inspirat desenele de pe coperta frumos ilustrata a CD-ului). Din nou, Marco propriu-zis lipseste.

8) 'Whoever Brings The Night'

Chitara incepe cu niste riff-uri melodice, vocea se aude in scurte explozii, parand prezenta numai in refren. In cea de-a doua jumatate devine totusi mai haotica.

All your love is a lie
You one night butterfly

9) 'For The Heart I Once Had'

O piesa mid-tempo, cu chitara si pian specifice genului blues. Vocea Anettei pare copilareasca aici. La refren este prezenta intreaga trupa. Un potential nou single.

10) 'The Islander'

Flautul face inevitabila comparatia cu Creek Mary, chair si efectele diminuate ce reconstituie sunetul oceanului. Voce masculina (la prima auditie te face sa te intrebi daca este un invitat surpriza, altcineva decat Marco, in orice caz). Chitara acustica, Gordon Lightfoot? In orice caz, doi solisti in duet. Sfarseste cu tobe tribale si vioara, spre sfarsit ramanand doar tobele si sunetul oceanului.

11) 'The Last Of The Wilds'

Se deschide cu cimpoaie de inspiratie celtica, lasa curand acest sound in urma abordand o tematica baroca. A trecut ceva timp de cand am auzit o piesa instrumentala de pe un album non-conceptual pe care sa vreau sa o ascult iar si iar. Se incheie cu tonuri muzicale variate.

12) 'Seven Days To The Wolves'

Tobele fac de asta data introducerea in piesa, pe fundalul carora ambii solisti pot fi auziti. Fraza din titlu se repeta constant. Cea mai mare parte a melodiei este mid-tempo, cu pasaje rapide dupa fiecare refren, uneori complet instrumentale, altele cu vocea lui Marco pe fundal.

13) 'Meadows Of Heaven'

Murmurul infundat al violoncelului, apoi pian si vioara. Anette intinde mult sunetul "aye.", cu vreo doua minute mai inainte ca tobele si chitara sa fie auzite, dar nu distruge frumusetea baladei. Pare a fi tema din Titanic. Este astfel construita pentru a include un cor complet, care devine din ce in ce mai tare si mai dinamic, dar nu si mai rapid.


Chitara lui Emppu mimenaza o tema nordica, in timp ce se dizolva treptat in vioara, sintetizatoare si vocea solistei. O noua lovitura a corului. Sfarsitul invaluie tot ceea ce am descris mai sus, incluzand si vocile catorva invitati.

Mark Gromen, BW&BK

Sursa

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram