Cronica Satan sailing on the NILE
08 Septembrie 2008 de Morrison
V style="text-align: center;">Sambata trecuta haos mare atat la propriu si la figurat. Initial sunt anuntat ca festivalul Hatework incepe la 20:30, asa ca mare mi-a fost uimirea sa observ ca la ora 20:00 cand am ajuns la Studio Martin, Necrovile erau aproape pe la ultima piesa. In concluzie, Loudrage n-am mai prins de loc.
O caldura infernala m-a izbit inca de cand am intrat in sala si un sunet destul de haotic. N-am inteles mare lucru din ce canta trupa, asa ca m-am retras afara la o shaorma de vorba cu lumea. Ciudat e ca peste jumatate din cei prezenti, erau .. prezenti la vorba. Ii inteleg. Te sufocai pur si simplu acolo.
Martinii de la Studio Martin au dat drumul la aer abia pe la ora 10 seara si nici nu vreau sa amintesc de misoturile badigarzilor si ale barmanilor, ca deja sunt la ordinea zilei. O dedicatie doar: Manca-i-ar Satana sa-i manance.
Continuand aceasta incercare morbida de cronica de concert, dupa Necrovile au urmat sarbii de la Amon Din. Pe albume suna intr-un fel, pe Myspace altfel iar live total diferit. Acelasi sunet ciudat, lumini foarte proaste de zici ca am facut poze cu telefonul (NU folosesc blitz-ul !), oricum ceva ceva am reusit sa inteleg din muzica lor. Groh metal voios si saltaret si cam atat. Nimic original sau interesant. Muzica buna pentru betie.
Nightlinerul Massive Music a ajuns la Studio Martin cu cateva ore intarziere asa ca mai toata lumea era afara atunci cand a parcat pe Stefan Cel Mare. Am avut parte de un moment foarte frumos atunci cand trupetii au iesit din masina in uralele si aplauzele celor prezenti. Ma asteptam totusi ca trupele sa reactioneze in vreun fel dar se pare ca n-am avut noroc.
Probabil erau obositi de pe drumurile minunate ale tarii noastre iubite unde GSP-ul zice una si soseaua spune alta. Am plecat in cautare de chipsuri si iaurt pentru ca era foarte clar ca vreo 60 de minute urmau sa se descarce, care si instaleze scule.
Am revenit chiar inainte sa inceapa Belphegor. Clar puteau fi headlinerul serii pentru ca atmosfera a fost pur si simplu fantastica. Publicul romanesc de death black a demonstrat inca o data ca isi merita trupele pe scena. BRAVO ! A fost un adevarat omagiu adus trupei care in sfarsit (a treaia oara cu noroc) a ajuns in Romania. Poate va va suna ciudat dar Belphegor isi fac sunetul pe fata intentionat putin haotic si raw.
In combinatie cu instalatia de sunet prezenta la Studio Martin, a iesit ceva destul de interesant asi spune: raw black metal presarat cu death coios cantat cu o energie mai rar vazuta pe scenele noastre de club. Prezenta scenica cu greutate alaturi de niste instrumentisti si un vocal de nota 11 au facut din show-ul Belphegor probabil unul dintre cele mai bune ale unei trupe de death si/sau black in Romania (la concurenta cred cu Obituary in 2006 si Behemoth anul trecut). Setlist-ul axat pe hit-urile trupei, dar totusi putin cam scurt (8 piese), a tinut publicul in flacari si la propriu si la figurat. In sfarsit am vazut un mosh-pit mai omenesc si de mare angajament.
Alta pauza, alta bere, si au urmat Grave, unde ii las tasta lui Fane pentru ca e mai cunoscator in ale muzicilor lor, si mai rezistent la caldura.
Rezistent sau nu la caldura, un show Grave & Nile merita orice efort. Pe de o parte avem una din trupele etalon ale death-ului suedez, iar pe de alta parte avem o formatie care a spart barierele death-ului american. Oarecum surprinzator faptul ca Grave a ramas un nume anonim pe plaiul mioritic, nu cred ca mai mult de 50-100 de oameni erau in cunostinta de cauza drept dovada si reactiile de dupa.
Trecand peste toate acestea, Grave au sunat zid. Un sound tipic suedez, un setup asemanator cu clasicul Dismember si de asemenea o calitate a sunetului mult superioara show-ului Belphegor. S-a mers foarte mult pe ultimele albume, piesele vechi fiind oarecum uitate. O privire pe ansamblu arata clar ca sound-ul Grave s-a distantat de anii 90, insa un playlist ceva mai variat nu cred ca supara pe nimeni. Chiar si asa, judecand la rece am avut in fata o trupa foarte profi, calculata. Moment de maxim interes (pentru cunoscatori) a fost Into The Grave.
Asa cum m-am asteptat, in ciuda stilului prestat Nile ramane o trupa la care nu prea iti vine sa dai din cap, ramai pur si simplu hipnotizat de viteza executiei si a preciziei. Alt punct de interes a fost prezenta a 3 voci, lucru mai rar intalnit in death metal. De fapt, mai rar e sa vezi 3 timbre vocale diferite, chiar si trase in procesor (Sanders mai exact).
Playlist suprinzator de variat. Ciudat faptul ca prima parte a concertului a fost mai mult compusa din "hit-uri", culminand cu Sacrifice Unto Sebek. S-a continuat cu piese precum Black Seeds of Vengeance, Annihilation Of The Wicked, Black Flame si desigur compozitii de pe noul album. Calitatea sunetului a suferit o schimbare radicala, astfel ca Nile au avut exact sound-ul prezent pe albumele de studio.
Inainte de a vorbi in postura unui fan, Nile a fost un concert pentru cultura generala. Sa vezi asemenea instrumentisti in plina actiune este oarecum unic, cel putin pentru cei care frecventeaza cat se poate de des concertele din tara si din tarile vecine. Am observat entuziasmul lui Sanders la vederea reactiilor publicului din club si de asemenea din momentul in care nightlinerul a ajuns intr-un final la destinatie.
Per total, a fost un eveniment reusit. Singurul lucru pe care il reprosez este calitatea proasta a instalatiei de lumini (desigur, chiar a fost o exceptie de data asta). Chiar si asa, echipa Hatework a dat dovada de profesionalism in conditii in care lucrurile puteau cu usurinta sa scape de sub control.
Galerie foto Hatework Festival
Morrison & Fane
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
