Nine Inch Nails este una dintre trupele cele mai influente si mai apreciate din tot ceea ce rock-ul american a produs vreodata. De fapt, poate mai corect spus ar fi ca Trent Reznor creierul acestui proiect - este unul dintre cei mai influenti si mai apreciati muzicieni din lume. Iar influenta sa s-a exercitat nu doar la nivel muzical, ci si la cel social, fiind alaturi de Bono sau Rage Against The Machine, unul dintre muzicienii ce si-au exprimat in mod frecvent si raspicat convingerile si opiniile politice.
Nine Inch Nails
"With Teeth" a aparut dupa o pauza discografica de aproape 6 ani. Precedentul disc, "The Fragile" a constituit, la vremea lui, un experiment muzical care a dus la controversele de care Reznor nu s-a ferit niciodata, ba, chiar, s-ar putea spune, le-a provocat si savurat la maximum.
Totusi, cu "With Teeth", Nine Inch Nails a cedat, partial, dorintei fanilor de a avea din nou un disc NIN care sa se sprijine pe cei doi piloni de baza ai compozitiilor semnate Trent Reznor: ritmurile industriale agresive si melancolia psihotica a vocii si pianului. Intre ele, chitarile si efectele electronice de tot felul au umplut si completat creatiile unui artist ce si-a ocupat, deja, locul in galeria celor mai importanti muzicieni ai secolului XXI.
Albumul se deschide cu "All the love in the world", intr-o interpretare vocala de o maniera ce frizeaza nebunia. Pianul ce o insoteste ii accentueaza senzatia de maladiv. Beat-ul de fundal se rasuceste si se agita intocmai unui sarpe captiv. Unul din efectele intalnirii celor doua extreme componistice de care vorbeam mai sus e sentimentul ca piesele lui Reznor se chinuie sa se elibereze din propriul cosmar, ca niste copii ce viseaza urat. Si eliberarea vine, intr-un refren sacadat, repetitiv si dement.
Nine Inch Nails
Si mai dement e ritmul ce-i urmeaza, in "You know what you are?". Nu e de mirare pretuirea pe care Marilyn Manson i-o poarta lui Reznor: intr-un fel, MM n-ar fi existat fara un asemenea coleg si prieten. Dinamica indracita e contraatacata cu pasaje line de clapa, iar refrenul e de-a dreptul dureros de agresiv, din punct de vedere sonor.
"The Collector" nu se lasa mai prejos si totul incepe sa semene cu un ritual salbatic de purificare prin ritm, zgomot si disonanta. Presupun ca spun tot daca dezvalui ca la tobe se afla Dave Grohl, fostul baterist al trupei Nirvana. Pianul ce insoteste si de aceasta data dezmatul ritmic nu face nimic altceva decat sa dea o nota si mai schizoida compozitiei. NIN transforma stilul industrial in suport ritmic pentru muzica clasica si cosmetizeaza parfumul complex al acesteia cu dinamici electronice ce o fac sa para o batrana nebuna bantuind intr-un sanatoriu pustiu.
"The hand that feeds", hit-ul incontestabil al albumului, cade perfect aici, mai curata decat precedentele si, poate de aceea, mai directa. O melodie ce se lipeste instant de memorie. Mesajul e fara echivoc: "will you bite the hand that feeds?/ will you chew until it bleeds?".
"Love is not enough" scade tempo-ul, ceea ce face piesa si mai innebunitoare: ritmul rapid facea tanguirile vocii si zgomotele synthetizatoarelor mai suportabile, parca. Acum, o luam razna incet, incet.
"Every day is exactly the same" e mai melodioasa si mai intima primul repaos ritmic dupa nebunia de dinainte.
Nine Inch Nails
"With Teeth", piesa-titlu, mentine tempo-ul scazut, e apasatoare, iar interpretarea vocala e, ca de obicei, atat de personala si tulburatoare incat te duce in transa. Piesa se rupe la mijloc, neasteptat, intr-un pasaj venit de nicaieri, o idee ce numai lui Trent putea sa-i vina.
"Only" se ridica nota cu nota, instrument cu instrument, adaugand noi si noi elemente. Si aici pianul e transformat in instrument de tortura niciodata n-am vazut un instrument clasic sa devina o "arma" muzicala atat de eficienta intr-un context modern.
"Getting smaller" ridica din nou dinamica. Eu, unul, deja am obosit. Linia de chitara e, insa, superba.
"Sunspots" e grava, instrumental, insa vocea o transforma in nebunia ce nu pare a lipsi din nici una din creatiile NIN. Chitara continua sa sfredeleasca in creierele noastre spalate de mult de aceasta masina de sunet neobosita.
"The line begins to blur" e o piesa cam slaba insa, sincer, nu stiu daca e asa sau urechile mele refuza sa mai inteleaga muzica aceasta venita, parca, de pe alta planeta.
"Beside you in time" foloseste la maxim repetitivitatea unor teme. Piesa creste incetul cu incetul, obsesiv. Cred ca am inceput sa ma legan ca un copil handicapat. Clapa lasa auzul suspendat si il ataca din nou, cu acorduri intrerupte. In sfarsit, ritmul cade si ne elibereaza dintr-o nebunie doar ca sa ne arunce in alta. Albumul se incheie cu una dintre cele mai frumoase piese scrise vreodata.
"Right where it belongs" rivalizeaza, in galeria de capodopere NIN, cu "Hurt" sau "Something I can never have". De la linia de voce la pian, de la ritmul rasturnat la text, totul este perfect la aceasta piesa. Iar mesajul spune totul: "What if everything around you isn't quite as it seems?/ what if all the world you used to know is an elaborate dream?/ and if you look at your reflection is it all you wanted to be?/ what if you could look right through the cracks would you find yourself afraid to see?"...
Auditie profunda...
cronica de
Mihnea Blidariu pentru
bestmusic.ro
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
