METALHEAD iti face program sambata seara: Rome si Nine Inch Nails

de Buvnitz

METALHEAD iti face program sambata seara: Rome si Nine Inch Nails


METALHEAD iti face program pentru sambata seara.

Daca esti in Bucuresti atunci neaparat trebuie sa-ti faci liber in aceasta seara pentru doua evenimente exceptionale.

1. ROME in Kulturhaus - 19:30

Aroma acelui weekend de poveste inclinam sa credem ca inca salasluieste, activ sau latent. Acolo, *ROME* au sustinut un concert de aproximativ o ora, intr-o formula noua fata de trecut, un show plin de emotie si sensibilitate.

Astfel, incepand cu ora 19.30, usile clubului vor fi deschise pentru fanii ROME. Punctualitatea este foarte importanta iar timpii propusi vor fi respectati cu strictete. Primii ajunsi vor avea prilejul sa asculte, in premiera, o buna parte din noile albume ALCEST si SYVEN.

Trupa va urca pe scena la ora 20.00 si va sustine un concert de cca 75 de minute, dupa care va fi de gasit la standul cu produse personalizate ROME.

Reamintim ca pretul unui bilet este de 30 lei si poate fi achizitionat din reteaua EVENTIM si in seara evenimentului, de la intrare, in limita disponibila.

2. We're In This Together ( Nine Inch Nails LIVE TRIBUTE) - Club Fabrica - 22:30

We're In This Together, singurul proiect tribut din Romania, porneste astazi intr-un turneu national ce debuteaza cu un concert in clubul Fabrica.

Cinci muzicieni cunoscuti din scena underground isi vor uni din nou fortele pentru un proiect unic si cu totul special.

Astfel, pe scena vor urca:

Razvan Ristea – tobe (Luna Amara)
Mihnea Ferezan – chitara/backing vocals (Luna Amara, Roadkillsoda)
Janin ‘Jan’ Pasniciuc – chitara/backing vocals (Dekadens/ex Zebre, AB4, Partizan)
Victor ‘Vava’ Ferezan – bass/backing vocals (Tep Zepi, Roadkillsoda)
Stefan Zaharescu – voce (Kistvaen, Domination, Dwarf Planet)
Partile synth sunt din nou realizate de L (The Spiral, Italia) in colaborare cu Janin Pasniciuc.


Un proiect pus la cale inca din 2010, cele 90 de minute ale spectacolului vor fi o productie NIN autentica iar trupa va veni cu un intreg arsenal tehnic astfel ca tot echipamentul de pe scena va fi calibrat pentru a reda soundul autentic Nine Inch Nails.

Biletele vor fi disponibile la intrare. Pretul unui bilet este de 15 Ron.

3. Bonus: Fu(n)king with the 90's cu Buvnitz - Club Fabrica - 00:00

Buvnitz te invita pe 3 decembrie la o noua petrecere Fu(n)king with the 90's de aceasta data in Club Fabrica.

Asa e ca astazi te uiti la televizor si-ti dai seama ca muzica comerciala anilor 90 era aur curat pe langa Inna si Basshunter?

Stim ca esti gotic/ metalhead/ punkist/ etc. respectabil, dar mai stim si ca in 1-4 si o parte din generala te uitai pe Atomic si fredonai melodii in voga atat romanesti cat si straine. Asa ca noi, ne-am gandit sa te chemam sa te faci de ras ca stii versuri de la Backstreet Boys si Valahia. Vrem sa ne aducem aminte de cand eram mici si fraieri si sa auzim povesti de genul ”ba pe melodia asta imi facusem o adevarata coregrafie cu vara-mea si dansam cu spray-ul in mana in fata oglinzii”!

De la muzica de Club A si Expirat pana la Spice Girls, Macarena si pana la Candy, Body & Soul...de la Coma cu Nu Vreau Fetito Casa, E.M.I.L. si pana la N&D sau Andre esti invitat sa ne amintim cu placere de vremurile de acum zece ani.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: