Exploreaza stiri, clipuri si multe altele, bazat pe ceea ce citesc si vizioneaza prietenii tai.
Log In with Facebook
Cronica Nine Inch Nails si Tool la Sziget
Publicat la: 22 August 2007 de catre Morrison
- Rate
Am ajuns la Sziget in 11 august, a patra zi de festival. Singurul
motiv pentru care eram acolo, in acea zi, era Nine Inch Nails.
Trupa-cult americana nu s-a aflat niciodata mai aproape de Romania si
poate nici nu se va afla vreodata. Asa ca nu puteam pierde un asemenea
eveniment.

Nine Inch Nails
Un concert NIN nu e un concert pentru cei slabi de inger; in acelasi timp, insa, nu se poate spune ca e un concert care exceleaza in violenta sonora. Industrial rock-ul practicat de americani e condimentat cu pasaje new wave, post punk, glam, alternative, muzica clasica sau psihedelic.
Cu un sfert de ora inainte de inceperea concertului parea ca NIN e o mare necunoscuta pentru estul Europei: in fata scenei erau maxim 2000 de oameni. M-a strecurat cat mai in fata, bucuros ca pot sa-l vad mai de aproape pe acest nebun genial care este Trent Reznor. Tot stand cu ochii lipiti de scena, am uitat sa mai privesc in spate, astfel ca, la acordurile primei piese, am ramas socat de urletele care au izbucnit cred ca in 15 minute multimea a depasit 20.000 de oameni.

Nine Inch Nails
Imediat au inceput sa se profileze picioare pe deasupra capului meu si valurile umane au inceput sa ma poarte de colo colo. Totusi, crowd surfing-ul, mosh-ul si headbanging-ul s-au desfasurat in limitele bunului-simt, fara incidente majore. Aaron North (chitara), Twiggy Ramirez (bass), George Freese (tobe, A Perfect Circle) si Alessandro Cortini (clape) sunt muzicienii cu care Trent Reznor a aparut pe scena Sziget.
Va marturisesc, sincer, ca nu am vazut in viata mea un chitarist atat de dement pe scena ca Aaron North. Intr-o ora si 50 de minute s-au dus naibii vreo 5 stative de microfon cu tot cu microfoane, plus chitara facuta praf la final. Nici Trent nu s-a lasat mai prejos, facand si el varza ceva echipament.

Nine Inch Nails
S-a cantat de pe majoritatea albumelor si au fost prezente multe hit-uri, ca "Only", "The Hand That Feeds", "Wish", "Closer" sau "Hurt". Proiectiile video au dat contur unui concert perfect, ca sunet si interpretare. Show-ul a parut foarte lung, datorita faptului ca piesele NIN sunt scurte, dar in numar mare. Trupa a alternat bucatile dinamice, dure, cu cele lente, apasatoare. Fiecare din aceste pasaje a beneficiat de propria ambianta de lumini, creand senzatia de spectacol in spectacol.
Finalul a fost fantastic, cu "Hurt" cantata de tot publicul; dupa aceasta piesa, orice bis ar fi fost inutil si lumea a inteles asta...Trent & co. s-au retras in aplauzele prelungite ale audientei. Un concert extraordinar care m-a lasat entuziast dar si melancolic...

Nine Inch Nails
Si a venit momentul mult asteptat pentru mine: concertul Tool de luni seara. Intr-un fel, m-am temut de acest concert atunci cand ascult TOOL, am impresia ca ma aflu in fata unui fenomen muzical extra-natural, a ceva venit de pe alta lume. In asemenea conditii, a da ochii cu niste "extraterestrii" parea putin cam mult. De data aceasta, multimea s-a strans mai din timp. In aer plutea un sentiment nedisimulat de curiozitate. Sunt convins ca se aflau acolo multi oameni veniti din pura curiozitate. Insa erau si multi veniti pentru "show".

Tool
De la primele acorduri din "Jambi", au inceput iar sa imi pice indivizi in cap, ca la Nine Inch Nails, iar imbrancelile au fost mult mai zdravene. Personal, nu inteleg asemenea manifestari la un concert TOOL. Mie imi venea sa stau lemn, sa sorb toate notele si ritmurile ce curgeau spre mine, sa contemplu interiorizarea cu care Maynard isi interpreta partitura, calmul de indian al lui Adam Jones si exploziile de energie ale basistului. E adevarat, la "Stinkfist" sau "Schism" mi-a venit si mie chef de un mosh.

Tool
N-au fost decat 8 piese, insa compozitiile americanilor sunt lungi, asa ca cele 8 au acoperit o ora si jumatate. O surpriza a constituit-o "Jerk Off", de pe "Opiate", o piesa pe care putini se asteptau sa o asculte live. Langa mine, un tip s-a luat cu mainile de cap si a pornit decis spre scena, de parca ar fi fost hotarat sa ajunga la Maynard si sa-i sarute picioarele, sau ceva de genul..."Good evening", "Hope to see you soon", la aceste doua propozitii s-a rezumat comunicarea verbala cu multimea. Insa se stie ca vocalul TOOL nu vorbeste mai mult de atat pe scena.
Tool
Sunetul a fost la inaltime; poate vocea a fost un pic prea in spate. Proiectiile video au fost incredibile si au dat concertului o profunzime deosebita. Dupa, in drum spre o terasa oarecare, am simtit ca plutesc putin si am simtit si un fel de disconfort vazusem ceva genial, ceva perfect, din anumite puncte de vedere si asta nu e atat de usor de digerat.
Tool
Tot luni, pe Hammerworld Stage, a cantat trupa romaneasca Altar. M-am dus sa-i vad, bineinteles. Au facut un show foarte energic, ca de obicei si au beneficiat de prezenta a aproximativ 250 de persoane, majoritatea venite din Romania. Baietii au amintit de prezenta lor pe scena mare de la Sziget, acum 11 ani, cand au deschis pentru Prodigy. Avand in vedere pauza de aproape 5 ani si revenirea in forta, cred ca aparitia lor la editia din acest an este una binemeritata. Mai ales ca pe scena maghiara de metal se patrunde foarte foarte greu.
Tool
Marti, am
reusit sa prind un sfert de concert Leningrad, o trupa ruseasca pe care
tineam mult sa o vad; mai mult nu am putut sta, pentru ca trebuia sa
cant cu Luna Amara pe Bahia Blue Stage. Rusii practica un amestec de
folclor cu punk, ska si reggae, totul condimentat cu versuri care le-au
atras interdictia de a mai concerta in multe din orasele patriei
ex-sovietice. Multi conationali la concert, insa si multi curiosi
atrasi de amestecul de pachet de suflatori, chitari, percutii, tobe si
voci ragusite de atata vodca.
Leningrad au reputatia de a nu se urca niciodata treji pe scena, insa de data aceasta mi s-au parut foarte sobri. Cel mai comic era un gras de vreo 200 de kg al carui singur rol era de a sta pe scena si de a sparge scaune de lemn din cand in cand. La fiecare scaun distrus, multimea era in delir.
Tool
Cam asta am prins la Sziget in acest an. As fi vrut sa vad Chris Cornell, insa concertul s-a anulat din motive de sanatate a artistului.
Pacat...Oricum, una din editiile cu cel mai bun line-up. Sper sa fiu acolo si la anul!
cronica de Mihnea Blidariu / Bestmusic.ro
Breaking News
Ca sa comentezi pe site si sa strangi puncte trebuie sa fii logat. Logheaza-te sau Fa-ti cont intr-un minut sau logheaza-te cu Facebook in susul paginii.
Cele mai citite
- Concert Rammstein la Cluj-Napoca?
- Concert Children Of Bodom la festivalul Peninsula 2012
- Un grup de copii din Romania au cantat alaturi de Rammstein (video)
- Cine deschide concertul Linkin Park?
- OST FEST: 2 scene, 62 de ore de muzica nonstop si peste 30 de trupe!
- Pantera ar putea reveni pe scena alaturi de Zakk Wylde
- Concerte Deathstars si Poets of The Fall la ARTmania 2012
- Black Sabbath au sustinut primul concert dupa o pauza de sapte ani (foto si video)
- DJ Ashba (Guns N' Roses): Daca nu creez 24h/24 simt ca pierd vremea (interviu)
- Cine este noul tobosar Black Sabbath?
Termeni si conditii (privacy policy)
Contact si RSS
Cumpara publicitate
Sitemap
© copyright 2004 - 2012METALHEAD.ro
Muzica Noua Metal Videos
Radio Zu Live
Kiss Fm Live Regulament Concursuri Rock FM Concert Red Hot Chili Peppers in Romania Rezervari Cluburi Rock The City 2012
Toate versurile, tabulaturile, videoclipurile si pozele de pe acest sunt proprietatea posesorilor de drepturi ale acestora. Ele sunt publicate pe site in scop educational si informativ.






Comentarii: