Cronica Opeth - Watershed

de Morrison

Cronica Opeth - Watershed
Stau si ma gandesc ca nici macar nu am ajuns la jumatatea lui 2008 si am avut parte de cel putin de 2 ori mai multe albume bune decat in 2007. Si daca vorbim de noul material Opeth, e de ajuns sa asculti 10 minute pentru a-l nota cu aceeasi cifra: 10. Al 9-lea album al suedezilor aduce in primul rand o schimbare la nivelul componentei, anume pe Fredrik Akesson (cunoscut pentru activitatea sa in cadrul Arch Enemy) si Martin Axenrot, tobarul pe care unii dintre voi il stiti din Bloodbath, Satanic Slaughter si Witchery.

Odata cu schimbarea de componenta a aparut si inevitabila schimbare stilistica, fie ea cat de redusa sau din contra de luat in calcul. Interesul lui Mikael pentru progresivul anilor 70 a devenit mult mai evident, fiind oarecum in cotradictie cu ritmul poate un pic prea alert a lui Axenrot. Multi vor avea probabil impresia ca Opeth au devenit mult prea experimentali. Nu, este pur si simplu Opeth, o trupa in care inovatia are primul cuvant de spus. A ramas acel echilibru intre pasajele acustice si cele de death, mai exact de death progresiv, poate cu un mic castig de cauza in favoarea segmentelor acustice.



Discul prezinta 7 piese sau mai degraba capodopere ce pot face din acest Watershed probabil cel mai important album din cariera trupei. Prima piesa intitulata Coil, este dovada clara a faptului ca Mikael prefera sa infrunte preferintele ascultatorilor "old-school", cu o balada pe gustul celor familiarizati cu trupele si muzica ceva mai mainstream. O balada melancolica, foarte melodica, cu o prezenta vocala feminina in persoana lui Nathalie Lorichs.

Heir Apparent devine oarecum nostalgica pentru ascultatorii primelor albume Opeth. Distantandu-se de stilul Ghost Reveries, a doua piesa de pe album devine un clasic Opeth si implicit, o capodopera. Martin grabeste ritmul, astfel ca se ajunge la o compozitie cu multe schimbari de tempo axata pe un death progresiv, similara cu piesele de pe My Arms, Your Hearse.

Lotus Eater este o noua inovatie semnata Opeth, elementul surpriza fiind vocea lui Mikael suprapusa pe o serie de pasaje blast-beat, specifice ariei death metal. Treptat ritmul scade simtitor, astfel ca se ajunge la o compozitie ce aduce aminte de Damnation. De admirat abilitatea lui Mikael de a-si schimba registrul vocal, intre vocea clean si cea de death. De altfel, Lotus Eater este oarecum o compozitie iesita din tiparul cu care suedezii ne-au obisnuit pana acum, fiind indreptata aproape in totalitate spre aria de progressive (si daca indraznesc, as plasa compozitia undeva in zona Dream Theater)



Burden are un sound ciudat, ceva gen New Orleans rock. In mare parte, o piesa cu foarte multe influente 70's progressive rock. Am spus New Orleans pentru ca Per Wiberg a apelat la un efect de clapa destul de inadecvat pentru acest gen de muzica. Si totusi, suna incredibil de bine. O compozitie foarte balansata, in mare parte acustica in care Per foloseste clapa aproape in totalitate, completata de pasajele acustice a lui Mikael.

Porcelain Heart, piesa care de altfel a fost aleasa ca single, poarta asculatorul intr-o atmosfera intunecata, unde avem din nou parte de o tranzitie intre pasajele metal si cele acustice. Martin iese putin din ritm, executand un solo de tobe ce treptat se separa de restul instrumentelor. Ciudata alegerea piesei ca single, avand in vedere atmosfera incarcata.

Urmeaza Hessian Peel, care este si cea mai lunga piesa de pe album (11:25). Compozitional, imbina cam tot ce inseamna Opeth. Tot ce am audiat inca de la primul album si pana la ultimul se pot regasi in aceasta piesa. Hessian Peel este extrem de complexa si de la o singura auditie nu poti ramane cu o amintire clara. Oricum, acest gen de compozitie ar trebui ascultata de cel putin 10 ori.

Hex Omega, incheie albumul intr-un mod destul de ciudat. Atmosfera intunecata devine foarte apasatoare, iar compozitia in sine poate fi comparata cu Porcupine Tree, atat din punct de vedere stilistic, cat si al versurilor.



Concluzia? Watershed este un album mult mai atmosferic decat precedentele, cu influente marca progressive 70's (care au devenit mult mai evidente), plus un Mikael care se pare ca treptat va renunta la pasajele growl, avand in vedere ca a introdus vocea clean chiar si in segmentul de death metal. Un disc experimental, indraznet, foarte greu de executat. Toate aceste elemente fac din Watershed unul din cele mai bune albume Opeth si implicit progressive death metal.

OPETH
www.opeth.com
www.myspace.com/opeth

Lemmy
Nota: 10/10

Tracklist:

1. Coil
2. Heir Apparent
3. The Lotus Eater
4. Burden
5. Porcelain Heart
6. Hessian Peel
7. Hex Omega


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: