Dupa ce „evenimentul anulat” al anului 2011 ne-a facut sa ne luam gandul de la a-i vedea prea curand pe Opeth la Bucuresti, nu mica ne-a fost mirarea cand a fost anuntat un nou concert pentru februarie 2012, cu atat mai mult cu cat in deschidere aveau sa fie finlandezii de la VON HERTZEN BROTHERS, trupa care a impresionat „ceva” public ca opening-act pentru Pain of Salvation cu doar cateva luni in urma.
Noul „trend” in materie de concerte Rock & Metal este sa te indrepti spre locatie nu sperand ca sonorizarea e buna, ca prinzi macar o pana sau pur si simplu un loc mai in fata, ci ca n-o sa trebuiasca sa stai prea mult pe afara. Asteptand. In frig. Experientele nefericite de anul trecut au vizat aproximativ (plus/minus) o ora de „suspans”, care acum s-a transformat intr-o ora si jumatate … doua … trei. Frigul de afara nu a facut decat „sa indulceasca” situatia, dar cum romanul stie sa faca haz de necaz, mi-a fost dat sa aud cele mai ingenioase invective, glume suparate, chiar si huiduieli. Din pacate au fost si unii care au plecat.
Nu ni s-au dat explicatii, singurii pusi in fata „furiei” noastre au fost cei de la paza, care i-au lasat pe cei aflati mai in fata sa intre in holul clubului, in timp ce in club propriu-zis se faceau inca probe de sunet. Ne-au ajuns ceva ipoteze pe la urechi, insa totul mi s-a parut stupid si penibil, si te intrebi de ce Romania nu este un punct cat de cat „de seama” pe harta evenimentelor Metal.
Accesul s-a facut putin dupa orele 22:00, cand VON HERTZEN BROTHERS au urcat pe scena si si-au inceput cantarea in timp ce in sala inca se facea accesul si lumea isi facea loc in fata, inecand supararile cu ceva bere si incercand sa intre in atmosfera. Mare pacat, pentru ca VON HERTZEN BROTHERS este o trupa destul de buna, meritand ceva mai mult decat un public „nedumerit”, „enervat” si „inghetat”.
Personal mi-a placut – si de aceasta data – mini-concertul lor, ne-au reamintit de evenimentul de acum patru luni, si-au cerut scuze pentru cele intamplate, desi parca de la ei am fi vrut sa le auzim. Dar orice e mai bun decat „je m''en fiche”-ul afisat de organizatorii evenimentului.
Au interpretat piesele „Brother”, „River”, „Freedom Fighter”, „Angel''s Eyes” si „Let Thy Will Be Done” si pentru cei care i-au prins de la inceput atmosfera s-a mai destins, pe altii insa, judecand dupa agitatia din spate, i-au lasat indiferenti.
Undeva in jurul orei 23:00 Akerfeldt et co. au aparut pe scena si fara nicio introducere au inceput direct cu doua piese Heritage – „The Devil’s Orchard” si „I Feel the Dark”. Acum, facand o mica paranteza, pentru unii acest al zecelea album a fost o mare dezamagire, o indicatie clara ca noul stil se indeparteaza usor de ceea ce stiam ca inseamna OPETH.
Este un album de Progressive Rock fara elementul Metal extrem, insa Akerfeldt si-a asumat o libertate de creatie care a dat nastere – dupa parerea multora – unui haos organizat, unui amestec de stiluri si al unor variatii eclectice pe teme si riff-uri Opeth deja cunoscute. Un material care insa te prinde din ce in ce mai mult, cu fiecare ascultare.
„Thank you very much! The name of this band is OPETH. We are from Sweden. Sorry for keeping you waiting!”, apoi a intrebat - in gluma - daca este frig, adaugand ca si-ar fi dorit sa fim cu totii inauntru, continuand prin a introduce urmatoarea piesa si asigurandu-ne ca o vom recunoaste. Publicul nu doar a recunoscut acordurile „Face of Melinda”, dar au si cantat-o alaturi de Akerfeldt.
Si-a amintit de intamplarile de la Sibiu de acum cativa ani – „We got drunk, I think! How odd!” – si au dedicat „Slither” (o piesa ce aminteste in sine de spiritul anilor ’70) memoriei lui Ronnie James DIO.
„Credence” si „To Rid the Disease” au fost urmate de un nou moment comic – aruncatul penelor publicului din primele randuri, insotit de o remarca plina de umor „Christmas came too soon this year!” si pentru ca cei din fata erau foarte concentrati asupra „cadourilor”, Akerfeldt a intrebat „Hey, guys! What the f**k are you doing?”, intampinat de rasete, caci stilul lui de a interactiona cu publicul este intotdeauna imprevizibil.
Cu „Folklore” ne-au introdus, spune Akerfeldt, intr-un sound specific suedez. Ca raspuns cererilor publicului pentru piese ceva mai „evil”, Akerfeldt a tinut sa sublinieze ca toate piesele sunt, intr-o masura sau alta, „malefice” si ca pana si masina de fum de pe scena aduce cu focurile iadului - „But it looks cool, right?”. Dar s-au conformat cu „Heir Apparent” si „The Grand Conjuration”.
Ultimele doua piese au fost precedate de un scurt meeting intre membrii formatiei, decisi sa sfideze cliseistica triada „final de concert - aplauze indelungi - bis” si sa interpreteze ultimele doua piese, cuprinzand cele trei „episoade” intr-unul singur – fara tot teatrul lui „We want more!”.
S-a auzit ceva (ca de fiecare data, de altfel) despre un „See you next time!”, insa in lumina celor intamplate, cu siguranta nu va fi prea curand. Am plecat din Jukebox pe ninsoare, undeva aproape de 1.00, avand inca in minte riff-urile „The Grand Conjuration” si versurile piesei „Folklore” - o combinatie ciudata, recunosc.
SETLIST
The Devil's Orchard
I Feel the Dark
Face of Melinda
Slither
Credence
To Rid the Disease
Folklore
Heir Apparent
The Grand Conjuration
The Drapery Falls
„ENCORE”
Deliverance
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
