Probabil ca nici in cel mai departat vis nu-mi imaginam ca voi ajunge vreodata in America de Nord, ba in calitate de turist ba ca 'muzician' si in anumite momente chiar in postura de semi-infractor oprit pentru un 'control de rutina' la grantia cu US unde ni s-a oferit o demonstratie a excesului de zel tipic american, incatusat, controlat pana la ciorap si devastat o intreaga duba de 12 locuri in cautare de substante nocive.
Insa asta e o cu totul alta poveste...printre showurile programate in Canada am inclus si un concert in Edmonton unde am aflat la fata locului ca intregul program este decalat cu cateva ore din pricina unui alt show important din oras: Opeth, Mastodon si Ghost.
America e in sine un loc ciudat iar faptul ca cele trei formatii prestau in parcarea celui mai mare mall din America de Nord nu mi s-a parut neaparat un lucru iesit din comun. Ca o paranteza la adresa cluburilor din America de Nord si Canada: Romania sta extraordinar la acest capitol daca e sa comparam cu ce am vazut in ultimele trei saptamani. Imaginati-va o sala de circa 3000 de locuri unde scena nu depasea 8 metri lungime iar vederea din spate era blocata aproape complet de un stalp de sustinere amplasat strategic in fata scenei.
Asadar un spatiu infim aglomerat de toate modele posibile de combo-uri Orange inconjurate de diverse arome de betisoare parfumate ce anuntau aparitia unuia din cele mai apreciate si totodata controversate trupe aparute in ultimii 3 ani: Ghost, un grup de suedezi anonimi (doar prin identitate) ce aduc in prim plan atmosfera rock-ului psihedelic a anilor 70 ambalat intr-un concept liric in care cuvantul Satan e adus la rang inalt. Personajul principal a devenit un fel de antiteza papala, un mesager al diavolului asa cum insusi declara intr-un interviu. Aparitia Ghost in scena internationala a fost asemenea unui blitzkrieg avand in vedere ca formatia a devenit vedeta peste noapte, atat de cunoscuta incat si Metallica au decis sa urce pe scena in Suedia imbracati in tricouri cu noua lor formatie preferata, cel putin a lui Hetfield cum si el a declarat intr-un interviu.
Partea interesanta la Ghost e ca reusesc o reproducere aproape 100% a soundului de pe album, analog, foarte putin gain, dens, exact in spiritul anilor 70. Lipsit de comunicare, amator al expresiei, antiteza papala a devenit rapid 'vedeta serii' pentru americanii care se lasa impresionati de orice mai putin de muzica. Nu multi erau cei care gustau ritualul Ghost insa prea multi cu mana pe telefoane si degetul pe optiunea take picture. Nu ma intelegeti gresit, Ghost este una din cele mai placute aparitii live din ultimii ani, din punctul meu de vedere reprezinta un mix perfect intre muzica si imagine, doua puncte ce trebuie intotdeauna bifate cand vine vorba de un show. Surprinzator insa interesul creat de acest grup de suedezi cu doar un singur album lansat pe piata. Asteptarile sunt mari dar nu vad motiv pentru care Ghost poate dezamagi.
Arsenalul de cabinete Orange a fost inlaturat partial pentru a face loc unui set de cabinete Marshall vizibil uzate ce anuntau aparitia unui alt grup devenit cunoscut peste noapte - cel putin de publicul mainstream, cel cu telefoanele mobile. Ultima oara am prins Mastodon acum doi ani in Franta unde am concluzionat ca ce vad in fata se cheama o anomalie: O formatie impecabila pe CD si un opus radical pe scena anume o prestatie usor spre penibil ce zgaria grav timpanul odata cu folosirea microfoanelor. Poate sunt singurul nebun insa desele comentarii negative in lumea online la adresa prestatiilor Mastodon intareau cele vazute.
Se pare ca si formatia a sesizat problemele live pentru ca ce am vazut in Canada s-a apropiat izbitor de perfectiunea de pe CD. Marea problema la Mastodon sunt vocile si oarecum e normal daca ne gandim ca avem patru muzicieni carora le zburda mana pe instrument mai ceva ca mainile internautilor pe Facebook asa ca e destul de complicat sa ai in vedere o corectitudine vocala si in acelasi timp inutil sa iei in calcul o voce separata. Partea buna e ca Mastodon au eliminat acest minus si l-au inlocuit cu un 'f**k you' indirect la adresa fetelor vopsite din primele randuri: Probabil cel mai neasptetat setlist la care se putea gandea cineva, 70 de minute in care am auzit doar cateva piese de pe cel mai nou album...in rest o singura compozitie de pe Crack The Skye si un surprinzator calup de piese extrase de pe primele albume.
Pentru fanii inraiti Mastodon a reprezentat un moment deplin de bucurie in timp ce primele randuri au gasit doar un prilej pentru a scoate telefoanele hi-tech si a apasa pe butonul pentru fotografii doar ca acel sentiment de 'f**k you' a fost simtit din plin de generatia mall in momentul in care cei de pe scena - vizibil deranjati de 'interesul' publicului - au decis sa-si sufle nasul catre ecranele mobilelor. Limitandu-ma doar la ce s-a vazut pe scena, Mastodon in Edmonton a fost unul din cele mai extraordinare concerte vazute in ultimii ani. Fluent, fara pauze intre piese si cu zero comunicare, Mastodon au decis sa ofere un regal sonic incheiat cu un simplu Thank You. Ireal cum aceasta trupa a devenit din nume blamat live in trupa aproape de perfectiune.
Opeth este un nume pe care am incetat sa-l urmaresc de mult timp, Akerfeldt mi-a devenit mai antipatic cu fiecare album iar ce inseamna Opeth imi pare doar o refulare sau moft personal. Pentru cei care au ajuns la show-ul din Bucuresti, Edmonton nu a fost cu nimic diferit. Un setlist aproape identic, un Mikael Akerfeldt parca scos din anii 70 alaturi de un aranjament impresionant de cabinete si instrumente vintage. Glume mult prea filozofice alaturi de o muzica pe care nu o pot intelege, un Opeth ce reneaga in concerte o buna parte a carierei.
Trebuie subliniat insa ca publicul european este cu mult superior celui american. Aparent ce conteaza in America de Nord e modul in care arati si cum defilezi pe scena. Muzica ajunge pe un loc secundar. Nicio problema, mai multe trupe pentru europeni. Aparent nici interesul publicului nu e foarte ridicat, trei trupe de calibru n-au reusit sa stranga mai mult de 1200 de oameni. Sigur ca in conditiile in care biletul costa 40 de dolari nu e nicio problema.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
