Va prezentam mai jos cronica celui mai nou album semnat Ozzy Osbourne, intitulat Scream. Multumim utilizatorului METALHEAD care a uploadat prin serviciul Citizen Journalism
Mai multe detalii gasiti pe pagina dedicata de:
Hmmm, deci Ozzy. Ok, inainte de toate, trebuie sa pun cartile pe fata: nu sunt uber-fan, nu sunt uber-familiar cu muzica lui, dar in schimb sunt fan Zakk Wylde (si Black Label Society). Deci, daca vreti sa ma acuzati ca „sunt subiectiv” si ca „nu stiu ce vorbesc”, v-am avertizat. Ok, acum ca am stabilit asta, mergem in continuare...
John Michael „Ozzy” Osbourne a sosit in realitatea noastra in 1948 si canta de aproximativ 45 de ani. Orice ai crede despre om sau despre muzica lui, e ceva, totusi. A devenit cunoscut ca vocalistul original al trupei Black Sabbath, intre 1969 si 1979 si revenind in formatie in 1997.
Dupa ce a fost inlocuit cu maestrul Ronnie James Dio (R.I.P.), a pornit intr-o cariera solo care s-a bucurat de succes, cantand alaturi de vrajitorii celor sase corzi Randy Rhoads, Zakk Wylde si mai putin cunoscutul Jake E. Lee. Alte nume celebre cu care a mai colaborat au fost Geezer Butler (bass – Black Sabbath), Mike Bordin (tobe – Faith No More), Robert Trujillo (bass – Suicidal Tendencies, Infectious Grooves, mai tarziu, Metallica). A lansat numai putin de 10 albume solo din 1980 si pana in prezent.
Fara sa incepem a judeca muzica, ne vom uita la cateva detalii legate de ultimul sau album, Scream, lansat in luna iunie a acestui an; este primul disc fara Zakk Wylde, chitaristul sau din 1988. In schimb, cele sase corzi sunt zguduite de chitaristul trupei grecesti de power metal, Firewind, si anume Gus G. De la Firewind nu am ascultat foarte mult, insa, cautand cateva video-uri pe Youtube cu Gus, trebuie sa recunosc ca am fost oarecum socat si mi-am schimbat parerea. Verdictul: respect, este un chitarist competent si tehnic.
Un alt detaliu care mi-a prins ochiul este faptul ca muzica a fost compusa de Ozzy impreuna cu producatorul si, pe alocuri, claparul. Asta deja nu-mi mai place. De unde sa stiu eu ce a facut unul si ce a facut altul? Cum sa-l pot evalua pe „new kid” daca riffurile nu sunt ale lui? Avand in vedere ca Gus nu este creditat ca si compozitor, imi vine greu sa cred ca el a avut ceva de zis in piese in afara de solistica, asa ca am sa-l judec in mare parte dupa acest aspect si dupa tonul si feelingul lui. Ah, apropo, da, am sa pun accentul pe asta pentru ca sunt chitarist (sau cel putin incerc) si imi place sa par mai destept decat sunt.
Albumul debuteaza cu piesa Let It Die. Imediat, mi se aprinde beculetul si nu pot sa nu observ tonul chitarii lui Gus. A spune ca seamana cu cel al lui Wylde cred ca ar fi un understatement. Pana si armonicele zbiara in acelasi fel. Daca n-as fi stiut ca e altcineva... mi-as fi dat seama la solo. Gus are un mod mult mai „european” in a canta: melodic, lasa notele sa „curga” si sa sune, le leaga prin slide-uri sau bend-uri; Zakk insa, surprinzator, nu-i asa, canta foarte „americaneste”, adica shred la greu, taticule, impreunat cu mult wah si tremolo. Mi se pare ca Wylde are, totusi, un ton mai grav, probabil pentru ca el canta in Drop Do, iar Gus in Drop Re, deci cu un ton mai sus decat Zakk. Mneh, revenind la piesa, e un opener bun, iese toata lumea in fata si mi se pare un single mult mai bun decat ce urmeaza, si anume melodia Let Me Hear You Scream.
Nu e nimic rau in a scrie o piesa cu rolul specific de a fi lansata ca single sau cantata pe stadioanele lumii, dar in momentul in care refrenul tau este „Vreau sa va aud cum zbierati” e un pic cam „overkill”. Pe album esti numai tu cu microfonul, cine sa tipe? Ah, tot tu. Nu cred ca sunt primul si nici ultimul care sa sugereze ca Ozzy are personalitati multiple. In heavy metal, exista o linie foarte fina intre ridicol si marfa, iar dupa parerea mea, a cam trecut in prima.
Trecem la piesa care trebuia sa dea titlul albumului, Soul Sucker. Eu, sincer, nu inteleg de ce omul a trebuit sa ceara pareri despre titlul discului sau de ce macar sa-i pese. Studioul este locul de joaca al artistului in care este chiar liber sa faca ce are el chef. Si pana la urma doar nu l-a numit „Devil’s Bat-Munchin’ Bed’n’Breakfast”. Piesa e heavy, e groovy si e foarte Wylde. De la riffuri pana la efectul de voce de la inceput pe care il puteti auzi si pe piesa Fire It Up de la Black Label Society.
Urmeaza Life Won’t Wait, o balada care incepe cu chitara acustica saltareata. Serios? Sunt eu singurul care are o problema cu Ozzy cantand balade? Hey, sunt cu totul pentru diversitate artistica, dar imi e greu sa-l pun pe „The Prince of Darkness” in postura asta. Si pentru un motiv ciudat, desi piesa este una pozitiva, are un bridge heavy, cu riffuri dure. Diferitele stari firesti in muzica trebuie induse, nu fortate. Si sa pui asa o piesa pozitiva intre doua negative e iarasi extrem de ciudat. Dupa Life Won’t Wait, vine Diggin’ Me Down, care are un riff si o structura interesante, dar un refren plictisitor.
Urmeaza Crucify. Desi piesa nu suna deloc rau, versurile sunt incredibil de rasfolosite si anoste. Desi cuvintele nu prea sunt specialitatea mea, daca refrenul e plictisitor, cam strica piesa pentru mine. Rifful de pe bridge-ul care urmeaza celui de-al doilea refren, insa, e chiar bun si original, darrrrrrrr, nu stiu pe cine sa felicit, pe producator sau pe Gus? Fearless vine din urma, cu un riff saltaret, dar cu un refren care iar pune piedica distractiei, desi e destul de greu. Solo ca lumea.
Piesa urmatoare este Time si incepe cu un violoncel. Ooooof, Ozzy... Si, daca asta nu era suficient, urmeaza niste „oooo-o-oooo” sau, mai pe romaneste, „uuuu-u-uuuu”. Nuuuuu-deci-nuuuuu. Dap, o balada. De regula, aici dau next, dar am hotarat ca vreau sa fiu profi si chiar sa ascult discul cap-coada. Suprinzator, desi strofele sunt plictisitoare, refrenul e chiar interesant din punct de vedere muzical. Gus rupe un riff dur jos, pe notele grave, iar sunetul este umplut de clape. Lipsesc notele inalte, dar suna interesant macar. Solo-ul imi da senzatia ca parca nu isi atinge potentialul, dar oricum 10 pentru efort.
I Want It More ma impresioneaza extrem de placut cu rifful de pe strofa care e absolut perfect: heavy si sincopat. Insa, cuplat cu refrenul melodic nu prea merge. Dar vine bridge-ul care salveaza situatia. Super-plus pentru el! Urmeaza Latimer’s Mercy, o piesa care suna cam industrial, dar merge. Avantajul sau este ca iese destul de mult in fata fiindca este diferita si nu suna deloc rau. Din punct de vedere sonic este altfel, dar din punct de vedere structural e acelasi strofa-refren-strofa-refren-solo-refren-pa. Incheierea albumului este facuta de I Love You All, o piesa extrem de cheesy. Aduce a Humanity a lui Scorpions (de pe Humanity Hour I), doar ca are doar un minut si e mai... cum sa zic, ca sa nu zic naspa?... iffy, e mai iffy. Serios, Ozzy, nu-i de parca mori maine. La naiba, cred ca in momentul in care va avea loc distrugerea nucleara a Pamantului, in deserturile post-apocaliptice singurele forme de viata vor fi gandacii si Keith Moon impreuna cu tine incercand sa-i traga pe nas.
Si am ajuns la sfarsit. „Omule, de ce esti asa obsedat cu treaba cu Wylde?! Albumul e super-misto, de ce trebuie sa compari cu ce-a fost inainte, get over it!” aud de undeva din spate. Da, asa e, albumul e chiar ok, are momentele sale si meritele sale. Nu este facut din revelatie divina, dar nu e un disc rau. Insa, sunt anumite detalii care il fac sa nu stea prea bine pe picioarele sale langa celelalte produse. Lucrul care ma scoate cel mai mult din sarite este faptul ca Gus nu a fost lasat sa-si faca treaba. A venit, a cantat ce i s-a dat, si gata. Personalitatea si stilul lui s-au manifestat intr-o masura foarte mica.
Asa ca eu ii urez mult succes si sper sa i se ofere mai multa libertate pe viitor. Omul e un artist tanar, lasa-l sa creasca si sa arate de ce e capabil. Inca un aspect deranjant al acestei situatii este ca Ozzy profita de pe urma sunetului creat de Zakk, chiar daca l-a dat afara din trupa. 90% din riffuri, pana si unele solo-uri suna a Wylde, pur si simplu.
Pe album se poate observa si prezenta mai pronuntata a clapelor, care de multe e benefica, dar nu se pupa cu imaginea pe care Ozzy o are in capul meu. Clapele creeaza o atmosfera dramatica, peisaje fonice, dar Osbourne in capul meu e pustiu care bate la usa de Halloween sa-ti ceara bomboane si dupa ce le primeste iti da si foc la casa.
Mai e un aspect care niciodata nu mi-a placut la muzica lui: egocentrismul. Hai sa fim sinceri, doar titluri de piese de pe ultimele doua albume: I Don’t Wanna Stop, (I’m) Not Going Away (da, stiu, nu e in titlu, dar in refren cu „eu”), Lay Your World on Me, Le Me Hear You Scream, Diggin’ Me Down, I Want It More, I Love You All. Adica, ok, esti artist solo, dar totusi nu scrie atat de „pe fata” despre tine. Sunt eu singurul care vede treaba asta?
In concluzia to end all concluzii, albumul este ok. Piesele preferate de mine de pe el sunt Let It Die, Soul Sucker, I Want It More, Latimer’s Mercy, dar sincer, nu stiu la cate dintre acestea ma voi intoarce in timp. Discul va fi pe placul fanilor, sunetul cu care s-au obisnuit de mai bine de 10 ani incoace este acolo, dar nu va fi atat de adorat de obsedatii de detalii ca mine.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
