Peninsula 2011: Cateva cuvinte dupa

S-au scris multe inainte de Peninsula, dar vad ca se spun mai putine dupa, asa ca-mi iau libertatea sa adaug si eu cate ceva, daca tot am batut atata drum din Bucuresti pana in Tg. Mures.

Nu de alta, dar e pacat ca un astfel de festival sa fie inecat in stirile proaste aparute prin alte parti zilele astea.


Ziua 1 – Zdob si Zdub & Guano Apes

Am inceput festivalul (si in consecinta aceasta subiectiva relatare) cu stangul, ratand Recycle Bin, pentru ca ne-am incapatanat sa mancam in oras, si socoteala de acasa, cum ca vreo 3 ore sunt suficiente pentru o ciorba si un gulas, nu s-a potrivit cu alte ritmuri de viata. Altfel, mancarea de exceptie.

Dupa aerul amortit al orasului, am intrat foarte repede si fara menajamente in atmosfera cu Zdob si Zdub, exact genul de formatie despre care nimeni n-ar trebui sa vorbeasca pana nu-i vede live, nu de alta, dar si eu am zis multe prostii pana de curand, si mereu pierd din vedere ca ei au mai impartit scena cu nume mari, ca RHCP si Rage Against the Machine, si la Peninsula au fost la inaltime. O fi sau n-o fi muzica de Eurovision, dar prinde la public. Si hai sa scriu acuma, si n-am sa repet la fiecare paragraf, dar ramane valabil: pfoai ce public a fost la Peninsula! Zece ore in tren plus doua in frumoasele gari din Toplita si Deda au meritat, fie si numai pentru locul inspirat ales in complexul Vikend si pentru un public pe faza minut cu minut.

Despre formatiile maghiare din festival nu stiam prea multe, in afara unor cautari sumare pe youtube inainte de plecare, dar auzisem si eu ca tot omu'' ca ungurii si suedezii se pricep la rock. Hm. Tankcsapda nu a fost chiar cel mai bun exemplu, un pic prafuiti, desi din cate stiu eu e o formatie destul de noua. Suna un pic a formatie tribut Maiden, ceea ce stiu ca prinde, dar nu ma mai entuziasmeaza. Ma si simteam un pic stupida pentru ca toata lumea intelegea ce se vorbea si canta, doar eu nu. Dupa un timp m-am obisnuit.

Am cedat cu scena principala si ne-am mutat la Kiss pentru K''s Choice si Urma.

Apoi Guano Apes, care suna fenomenal in multe momente – cum cred ca stiu toti cei care i-au vazut la Bucuresti imediat dupa reunire. Nici cand nu sunt fenomenali nu suna prost, doar un pic monocrom, si noul album nu aduce schimbari majore de directie, ceea ce e un pic obositor in spectacol.

Ma rog, eu mancasem langosi si stomacul huruia peste nivelul sonor din difuzoare, si oricum din acest motiv am petrecut tot festivalul fara o bere, asa ca-s un pic mai acra decat de obicei. O sa citez o opinie competenta din public, Sandra s-a “cam pisicit” in ultima vreme, sau si-a dat seama ca nu arata chiar asa de rau – si nu arata rau deloc – dar nu aspectul, ci vocea e punctul ei tare. Cu alta ocazie si departe de langosi, eu i-as revedea cu placere.



Ziua a 2-a – Kasabian

Ziua a doua a fost complet ratata din motive de langosi si cufureala. Poate o sa mai povesteasca Buvnitz sau cine a mai fost pe acolo ceva mai obiectiv; eu una, pot fi acuzata de multe, doar de obiectivitate nu.

N-am ajuns asadar decat la cateva melodii de la Kasabian, pentru care imi luasem bilete la Peninsula de la bun inceput. Asteptam multe de la o formatie despre care am tot auzit ca a luat premii pentru prestatia live, si n-au sunat deloc rau pentru genul lor de muzica. Si imaginea pe scena parea curata si proaspata (tocma'' buna de reclama la detergent, unde presupun ca o sa-i si reauzim, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat), chiar si cu accentele lor de brit pop pe ici pe colo.

Pe la Shoot the Runner am decis ca mi-am facut damblaua cu Kasabian, ii pot sterge din playlist fara pareri de rau, si m-am dus sa ma cufuresc in liniste. Bisul cu Fire s-a auzit impecabil de pe buda.



Ziua a 3-a – Luna Amara & The Stooges

Ziua a treia era complicata, pentru ca nu aveam de gand sa ratez The Stooges (cumparasem eu bilete pentru Kasabian, dar venisem pentru Iggy, si as fi venit si pe jos daca era nevoie), dar voiam sa vad si Luna Amara, pentru ca-i prind rar prin Bucuresti, asa ca nu trebuie ratata nicio ocazie.

Am strans deci din... ahm, dinti, si m-am tarat la o improbabila ora 5 pentru Luna Amara, dupa o parlamentare lunga la intrare cu o domnisoara care nu parea sa inteleaga ce consecinte triste vor exista daca imi confisca Furazolidonul.

Eu una cred ca Luna Amara merita mai multa expunere decat i s-a acordat pana acuma, poate ca merita si un segment orar mai bun la Peninsula, ce au cantat de pe noul album suna bine de tot, si ma bucur ca tocmai s-a mai anuntat un concert de-al lor la Bucuresti – nu cred ca am mai vazut vreo formatie de trei ori in mai putin de o luna, da'' merita.

Dintre formatiile maghiare, Subscribe mi-a placut cel mai mult, fiecare melodie incepea bine si se termina bine – o combinatie interesanta de hardcore si elemente din alte genuri – presupun ca as fi apreciat si mijlocul daca intelegeam versurile, asa ma cam plictiseam. Au fost si singurii care pareau sa stie ca suntem in secolul XXI, si ca nu mai e strict necesar ca un solist rock sa fie strans de... hai ca spun prostii. Sa revenim.

Am luat o mica pauza de la scena principala pentru o fuga la Kiss Terrace ca sa vedem Ska Cubano, o aparitie exotica si binevenita in peisaj. Fiecare festival de astfel de dimensiuni ar trebui sa aiba un interludiu cu muzica de dans de calitate, si m-a amuzat cati baieti cu tricouri negre si plete si-au invitat prietenele la dans pe ritmuri cubaneze. Noi ne-am multumit sa stam mai in spate si sa strigam “Hasta Siempre” si “Hemingway Delira” un timp. (Cum ziceam, n-am baut o bere tot festivalul. Palinca nu se pune, ca-i medicament).

Inapoi la Tuborg Main Stage pentru sarbii/maghiarii de la Nevergreen. Apocaliptici, foarte apocaliptici, foarte gotici si foarte Nightwish. Lasand orice pretentie de originalitate deoparte, suna bine, inchegat, puternic si fara ezitari, cu un vocal bun completat de o soprana spectaculoasa.



Asa. The Stooges.

Sunt oameni care au dat muzicii tot ce-au avut, o viata intreaga, si ce-a fost mai bun in ei, si tot ce-a fost mai rau, iar Iggy n-a tinut nimic pentru el. Cum mai arata, presupun ca ati vazut in pozele publicate deja (ce-a avut si ce-a pierdut, ca frumos n-a fost el niciodata); nu se mai tavaleste pe cioburi de sticla, nu mai vomita pe scena, bea apa cuminte, si nici stage-diving nu mai face (oricum amplasarea scenei nu permitea asa ceva). Dar ce face pe scena e hipnotizator.



O paranteza, atat de lunga ca nici nu mai pun semnele de paranteza: Iggy NU a "incatat publicul" cu celebrele China Girl, Lust for Life si Passanger, cum s-a scris cu nonsalanta pe site-ul unui cotidian de mare circulatie, pentru ca nu a cantat nimic din cariera lui solo, nici macar nu s-a prezentat ca fiind Iggy Pop, ci a spus simplu, "We are The Stooges!" (cu un f**king pe undeva pe acolo).

De asemenea, Iggy NU a fost pentru a doua oara in Romania, deoarece concertul programat pentru B''estFest in 2009 a fost anulat din cauza mortii lui Ron Asheton. Iar domnisoarei care a scris articolul respectiv cu doua paragrafe si fara nicio informatie corecta ii recomand sa se rezume la politica de acum incolo, acolo nu baga nimeni de seama chestiile astea.

Ce a facut Iggy a fost sa se impiedice de niste cabluri si sa cada imediat dupa urcarea pe scena (am fi fost dezamagiti daca nu cadea macar o data, la 64 de ani face bine), sa treaca discret peste faptul ca nu prea stie unde e si ce limba se vorbeste in tara asta si sa isterizeze bodyguarzii chemand publicul pe scena. Am bombanit nume mai grele pentru ca nu stiau pe unde-i Romania, dar Iggy e iremediabil simpatic, asa ca i-am iertat tot, si daca nu va convine, Please Kill Me. Cat despre fortele de ordine, laudate pana atunci pentru prezenta discreta si eficienta, si-au cam dat in petec si interventiile au fost mai in forta decat era cazul. Presupun ca se gandeau ca-l platesc pe Iggy de nou daca-l pierd, si nou nu mai e de vreo 40 de ani, dar acuma, serios, ce i se putea intampla in Tg. Mures ce nu i s-a intamplat deja intr-o viata extrem de agitata?

Ce te izbeste la Iggy pe scena e aerul autentic. Pare sa se simta bine, si da cu microfonul de pamant daca are chef, si daca mai scapa microfonul si involuntar, asta-i viata, nu se supara nimeni, si daca se supara cineva, sa vina in primul rand si sa dea mana cu Iggy si-i trece. Ma asteptam sa zica ceva despre moartea lui Ron Asheton sau despre faptul ca abia fusese ziua lui Scott Asheton, dar presupun ca traieste doar in prezent, trecutul o fi cam in ceata, si in definitiv, e un om care a facut istorie, sa-i dam dreptul sa o ignore.

Am zis multe despre Iggy and the Stooges si n-am apucat sa va zic ca mai si canta. Si canta bine. Foarte bine. Presupun ca inainte de videclipuri, de MTV, de Internet si de youtube, lumea chiar facea show-uri live ca sa-si castige existenta, si The Stooges n-au dat inapoi nici la venerabila lor varsta, chiar daca erau vizibil terminati pe final. Pe cat de prost suna inregistrarea initiala a albumului Raw Power, pe atat de bine s-a auzit acum vocea lui Iggy, si in timp ce ascultam Search and Destroy ma intrebam oare ce s-a intamplat cu muzica in ultimii 40 de ani, daca in 1970 se canta deja asa?



Ziua a 4-a – Hammerfall si DubFX

Ultima zi a fost un pic dezamagitoare dupa tot restul, presupun ca organizatorii s-au gandit ca e drumul lung de la Tg. Mures pana la... oriunde, si ca oamenii o sa mai plece spre casele lor duminica seara. La Vunk am ajuns prea tarziu si nu pot spune prea multe, iar Pokolgep a fost o dezamagire crunta, si am preferat sa mergem sa vedem Compact. Destul de neinspirata programarea in acelasi timp a doua formatii care canta cam acelasi gen de muzica, dar chiar n-am de gand sa carcotesc impotriva unei organizari aproape perfecte.

Pokolgep a si cantat mai mult decat era cazul, ceea ce a dat un pic peste cap organizarea, dar atata bai sa fie. Ce asteptam de la ultima zi cu interes a fost Hammerfall, si celor care au plecat acasa mai devreme sa le fie rusine, pentru ca Hammerfall a meritat cu varf si indesat. Power metal nu e exact genul meu, dar merge perfect live, si Joacim Cans avea chef si de cantat si de vorba. Ce au cantat de pe ultimul album, Infected, suna bine, fara inovatii si abateri de la stilul lor, asa ca e posibil sa ne vedem in noiembrie la concertul de promovare.

Within Temptation ascultam acum atat de multa vreme, ca mi-e si jena sa-mi aduc aminte. Am facut o tentativa cu ultimul album, The Unforgiving, care nu mi-a placut, cred ca pur si simplu i-a cam trecut vremea acestui stil, si concertul n-a inceput prea bine, nu se auzea mare lucru si eu una nu-s foarte fericita de ideea cu clipurile proiectate in timpul concertului, imi aduce aminte de un eveniment de trista amintire, unde stateam ca prostii si ne uitam la Bruce Willis. In fine, cat am mai bagat noi o palinca s-a remediat si sunetul, au trecut la materiale mai vechi, si pe total a fost ok.

Si inainte sa plecam spre casele noastre, ne-a luat total prin surprindere DubFX, care e foarte departe de genul de muzica de care se ocupa Metalhead, dar chiar merita un pic de atentie. Nu ca e muzica pe care o s-o ascult acasa, dar n-a trebuit sa fugim inainte sa ne doara urechile, cum s-a intamplat cu diferiti DJ-i in serile precedente. Va zic doar ca, daca-i prindeti pe un final de seara, mai merge un pahar si o tigara pe muzica lor.

Sa zic doua cuvinte despre organizare, una cum rar am mai vazut. Evident, a fost totusi ceva care m-a deranjat (se putea?), amplasarea cortului de la Freedom Music Arena fix intre scenele principale, dupa ora 9 nu mai aveai unde sa fugi de house, se auzea din orice colt, peste ce se canta, si chiar daca nu-i auzeai, tot ii simteai, si zau ca nu-i placut sa-ti bata diafragma in alt ritm decat inima. Se auzea si de pe scena, dupa cum a remarcat Iggy, si presupun ca e suparator sa-ti scuipi acolo plamanii live si sa te acopere unul care mixeaza alaturi.

Altfel, cele mai curate toalete ecologice pe care le-am vazut (si puteti sa ma credeti, am avut mult timp sa le studiez); m-a bulversat un pic amplasarea pisoarelor in mijlocul drumului, dar ma rog, daca pe baieti nu-i deranjeaza, atunci nu-i problema mea. Ideea cu premiile oferite in schimbul deseurilor colectate a fost buna, baietii de la tarabe isi curatau si ei mesele, cosuri de gunoi erau peste tot si nu dadeau p-afara, si nici cozi n-am vazut, nici la toalete, nici la bere, si nici la mancare. Poate doar la o tanti care facea un binevenit ceiut. Activitati erau de toate felurile si pentru toate gusturile, fara sa se suprapuna si sa devina obositoare, si daca organizatorii au zis ca au fost 73.000 de oameni sa-i credem pe cuvant, mie nu mi s-a parut foarte multa lume, dar si locul era mare, asa ca nu ne inghesuiam deloc. Strandul era aproape ca sa ne racorim, si tot complexul la foarte mica distanta de centru, asa ca se putea ajunge pe jos la orice ora. Pentru cine n-a vrut cort, pensiunile din Tg. Mures au avut preturi mai mult decat decente.

Iar pentru la anu', sper sa nu mai vad trenurile pe jumatate goale. Poate daca ne luam toti bilete, se lumnineaza si Caile Ferate Romane ca exista un drum drept de la Brasov la Tg. Mures, care nu trece, zau, prin Toplita si Deda.

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram