VIII: Periphery II: This Time It`s Personal (cronica de album)
24 Decembrie 2012 de Pruna Andrei
Periphery, din punctul meu de vedere, este una dintre trupele cu cele mai mari sanse sa devina una dintre cele mai importante formatii din scena de metal ce sa ajunga sa lanseze peste ani un nou subgen. “Noul” sound intalnit in singurele lor doua albume ramane inconfundabil . De la o trupa care a inceput sa faca cover-uri dupa Meshuggah, Periphery a evoluat in ultimii ani incredibil de mult. Totusi, cu niciun compromis, Periphery nu se poate egala cu aceasta trupa.
“Periphery II: This Time It`s Personal” intra direct in nebunia de “djent” din ultimul timp. Eu atribui toate meritele pentru creatia acestui material chitaristului Misha Mansoor si bateristului Matt Hapern. Acestia doi fac o echipa de minune, iar toate instrumentalele din spatele pieselor de pe album te fac sa crezi ca totul e facut pe calculator. Ei bine, nu! Acesti doi artisti sunt intr-adevar foarte talentati, pe Matt chiar il gasim in toate topurile din acest an fiind considerat unul “cei mai buni bateristi” din ultimii ani. Totusi, ca intr-o orice trupa, nu numai ei exista. Calitatile vocale ale lui Spencer Sotelo s-au dezvoltat de la ultimul album, insa ceea ce nu imi place e faptul ca scream-ul cam duce lipsa in acest nou material insa de vocea clean nu am nimic de obiectat, notele atinse fiind uneori draconice.
Tonul foarte jos al riff-urilor fac piesele sa suna foarte variat si deloc plictisitoare sau melancolice. Trupa adauga ceea ce ar trebui sa gasim intr-un album de djent, elemente muzicale futuriste (piesa “Epoch” poarta astfel de amprente” –insa dupa parerea mea, aceasta este cam inutila). Sound-ul omogen dintre chitari si tobe se simte deseori, in prese precum “Ragnarok” sau “Ji”. Drop-uri exista pe parcursul intregului material asemenea partilor electro facute pe computer ce te introduc in atmosfera. In “Scarlet”, talentul vocal al lui Spencer sclipeste, iar daca o asculti de mai multe ori, te poti atasa emotional de aceasta. “The Gods Made Me Crazy” incepe foarte thrash, iar in timpul versurilor, riff-urile pe palm-mute sunt un adevarat deliciu alaturi de refrenul foarte melodic. Magia apare odata cu piesa “Make Total Destroy”, indiscutabil capodopera acestui album, ce beneficiaza si de un videoclip. Piesa poarta semnatura Periphery, alaturi de soundul trupei. Toate elementele din acest album, riff-urile, vocea, elementele futuriste si tobele se gasesc foarte simplu in aceasta melodie. Scream-ul lui Spencer demonstreaza ceea ce am mentionat mai sus: atinge atat cu scream-ul cat si cu clean-ul, unele note absolut draconice. Instrumentalul este foarte bine gandit si conturat, si de asemenea este foarte tehnic. “Froggin` Bullfish” are probabil cel mai bun chorus de peacest material, iar riff-ul de la sfarsitul piesei “Muramasa” este incredibil de brutal si incheie perfect un album excellent din multe puncte de vedere.
Ceea ce nu mi-a mai placut e faptul ca bass-ul lipseste mult in piese, foarte rar am reusit sa il sesizez. In schimb,” Periphery II: This Time It`s Personal” chiar este un album foarte bun, dar inca nedezvoltat. Inca se apropie de sound-ul prematur Meshuggah, dar se simte ca trupa doreste sa se desprinda treptat de acesta, si sper ca in viitor, sa reuseasca.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
