Doru Ionescu (TVR) discuta despre moartea lui Bela Kamocsa (Phoenix)

Doru Ionescu, celebrul 'rocker' de la TVR, realizator al unor emisiuni precum Remix sau Timpul Chitarelor, dar si responsabil pentru vechea revista 'Rocker' a realizat o scurta retrospectiva a unui personaj marcant pentru scena rock romaneasca, Bela Kamocsa, membru fondator al formatiei Phoenix.

Stiam ca e bolnav, dar eram convins ca va duce boala pe picioare; cuvantul de ordine in ce-l priveste a fost NEOBOSIT! De altfel, il filmasem la Garana in vara, a cantat (ba a si organizat) pana in noiembrie... Stirea m-a luat total pe nepregatite. Mai mult decat ce s-a putut vedea aseara la JURNAL CULTURAL... va putea fi urmarit intr-un portret al lui Kamo duminica 24 ian 2010, ora 17, pe spatiul emisiunii REMIX... dar tot o selectie sumara din materialul bogat pe care l-am filmat cu muzicianul, de la primul interviu Phoenix (martie 2002) pana la Garana 2009. Pana atunci cateva scurte extrase...

„Primul meu grup a fost la liceul german Lenau, unde exista o brigada de agitatie care trebuia acompaniata. Eram la tobe, a venit si Covaci, apoi s-au adaugat Florin „Moni” Bordeianu, Adrian Pavlovici, Claudiu Rotaru si Ioan „Pilu” Stefanovici. Ne numeam SFINTII, de la serialul cu Roger Moore, dar dupa ce am avut ceva de furca cu autoritatile (comunismul era ateu, nu?) ne-am schimbat numele in PHOENIX, la ideea lui Claudiu. Erau primii ani ’60, lumea era innebunita de sunetul chitarelor electrice. Am ajuns in atentia orasului, cantam pe la serile de dans ale studentilor, unde veneau toti tinerii timisoreni… Am cantat la cantina MV, pana nu s-a mai putut din cauza aglomeratiei, apoi la Constructorul devenit Lola, cu toata lumea venind dupa noi… (...)

Prima recunoastere oficiala a venit de la Iasi. Lui Cornel Chiriac - care era seful comisiei - i-a placut, el era deschis, era mereu cu ochii pe ce era mai nou, pe avangarda; am luat marele premiu, iar la o saptamana ne-a adus in Bucuresti, sa cantam la RadioTeleviziune. Sunam occidental, asta era insusirea noastra, asa ceva nu se mai vazuse pe posturile nationale, la ore de mare audienta. Imediat au pus ochii pe noi si niste impresari italieni, speram sa ne duca la casa de discuri unde era si Celentano. (mama lui Nicu, dna Tamara, vorbea de un fabricant de instrumente muzicale din Italia - n.m.) Ca timisoreni, fuseseram favorizati de aceasta conectare cu Vestul. Apoi, Moni primea muzica din Statele Unite. Eu eram prieten cu celebrul Dramba, campion mondial la floreta, care mi-aducea dupa fiecare deplasare cate un disc. Tin minte primele doua single-uri BEATLES, luate de pe la Tokio, care au facut inconjurul orasului pana abia se mai auzeau cu toate paraiturile capatate de la uzura… (...)

De fapt, toata generatia de tineri, de intelectuali din noul val se uita spre Occident, spre lumea artistica de-acolo. In particular, eram influentati de Tinerii Furiosi, un curent al anilor ’60, inainte de Hippie (care nu ne-a schimbat mai mult decat sub aspectul imbracamintii). Era o vreme cand la noi aparusera tot felul de carti si toate acele filme – «Blow up», «Z», «Ziua cand vin pestii», «Viata sportiva» - care aveau in prim plan tineri deloc cuminti, furiosi, protestatari, destul de duri; de-acolo ne revendicam. Nebunul… e inspirat din piesa BEATLES - «Fool On The Hill», directia melodiei e una precisa - despre Ceausescu era vorba - dar nu si-au dat seama… Textierii erau din gasca noastra, aveau acelasi mod de viata cu al nostru, nu scriau la comanda ci in spiritul gastii. (...)

Eram inconstienti, faceam totul din placere, nu ne pasa de bani. Altii de-afara, ajunsi in tara lor la nivelul PHOENIX-ului in Romania, sunt oameni bogati azi. Dintre fostii mei colegi nici unul nu s-a realizat pe partea asta, de la mine si pana la membrii celei de-a doua formule. Cu compozitorii de curte era altceva, ei erau difuzati toata ziua cu muzica lor usoara. La noi nu era cazul, era un adevarat curaj sa dai pe post PHOENIX. Pentru primul nostru disc cu «Hei tramvai», vandut in peste jumatate de milion de bucati, am luat fiecare 600 de lei, cat un salariu mediu de-atunci. Nu fac un caz din asta, asa a fost istoria, nu? Dar i-am fentat cu textele, cu «Canarul»… Pentru mine, dupa plecarea lui Moni, PHOENIX si-a incheiat activitatea. Nici nu m-ar fi interesat directia etno, care a fost un pact nescris cu Ceausescu, la intoarcerea din China. Pe de alta parte, un motiv serios de despartire a fost si faptul ca Nicu imi tot striga sa cant mai tare, in timp ce eu ii ceream sa cante el mai incet, sa ne auzim unul pe altul; eu voiam sa aud totul… (...)

Eu as face distinctie clara, pentru ca noi am cantat o muzica in limbaj international si sunt mandru de asta. Noi am creat aceasta formatie; nu sunt laudaros in general, dar asta-i adevarul, si numele tot noi l-am dat, a fost de notorietate internationala. Apoi a fost generatia cu etno, ce-i drept de maimare succes, cu acele texte foarte bune.”

GRAMOFON in pliantul festivalului CLUB A din 1981: “Formatia reprezinta azi varful unei vieti muzicale timisorene care, chiar daca nu are intensitatea de alta data, a reprezentat mult pentru jazzul si rockul romanesc. Grupul s-a remarcat la festivalurile de la Sibiu, evolutia din ’77 - cu “Muzica sferelor” - reprezentand o prezenta de fusion-jazz, cu inspiratii WEATHER REPORT de cea mai inalta calitate. Dupa despartirea de flautistul si saxofonistul Liviu Butoi - autorul unor piese de succes prezentate la Sibiu in 1978 – “Serial”, “Intre nori”, “Gramofon” -, grupul in componenta Doru Apreotesei, Bela Kamocsa, Mihai Farcas, Tiberiu Ladner se prezinta la actualul spectacol-concurs cu “Uvertura” (Apreotesei), “Urme de pasi pe lut” (Farcas), “Urme de pasi pe omat” (Kamocsa), “Urme de pasi pe infinit” (Apreotesei).”

(fragmente din cartea “Timpul chitarelor electrice”, ed. Humanitas, 2006, datorate lui Kamo)