Concert PLACEBO la Bucuresti : BritRock In Lumini Stralucitoare

de Ana-Maria Gavrila

Concert PLACEBO la Bucuresti : BritRock In Lumini Stralucitoare


Cu sase albume de studio, 31 de single-uri si milioane de albume vandute in intreaga lume, Placebo este o trupa care nu mai are nevoie de nicio introducere : si-au sedus fanii inca de pe la sfarsitul anilor ’90 si an de an au continuat sa atraga un public divers, asigurandu-si un loc special in elita Rock-ului britanic.

Cert este ca „anxietatea adolescentina” specifica unora dintre piesele lor de la inceputuri a fost – pentru a treia oara la Bucuresti – numitorul comun : indiferent de stare, de varsta, muzica celor de la Placebo te face sa te simti tanar. Si daca „Nancy Boy”-ul de alta data nu a fost „zarit” pe scena este pentru ca s-a maturizat, insa (ne place sa credem) doar la exterior.

DJ Matei (Radio Guerilla) si GRIMUS au fost „responsabilii” cu destinderea atmosferei : daca cel dintai a asigurat publicului o diversitate de muzici alese cu gust, la randul lor clujenii si-au interpretat piesele cu verva, solistul adresandu-se energic la tot pasul, atat celor care se stransesera in fata scenei, cat si celor care au preferat sa ii astepte pe britanici asezati frumos pe iarba.

Pauza de dupa show-ul Grimus mi-a permis sa observ multimea, acum ceva mai numeroasa si din ce in ce mai entuziasta, care striga numele trupei de fiecare data cand se incheia cate o piesa de pe fundal. Chipuri si varste diferite se pare ca au urmat aceleasi „directive” stilistice : predominant negru, iar acolo unde lipsea se adaugau cateva „pete” de culoare; starea de spirit ii facea insa pe toti sa fie in acelasi „ton” – pregatiti pentru un nou concert Placebo.

Luminile s-au stins in acordurile ciudate ale intro-ului „LeeLoo”, in timp ce pe ecranele de pe scena se putea „citi” ca asteptarea a luat sfarsit – fata de concertul din 2009 cand trupa tocmai lansa un nou material, acest concert avea sa imbine piese cu care publicul este deja familiarizat : mai noi si mai vechi, intr-o ordine numai de ei inteleasa. Fanul die-hard nu prea face nazuri … poate doar un „The Bitter End” pe acolo si un „Running Up That Hill” pe final…

Placebo se lanseaza direct cu „Kitty Litter”, unde Molko striga in aplauzele publicului „I need a change of skin”, iar odata cu refrenul „Bright Lights” ritmul serii accelereaza, in timp ce primele acorduri ale piesei „Every You Every Me” primeste reactii efectiv nebune. Nu e nicio urma de indoiala in faptul ca live Placebo este o formatie incredibila, carisma membrilor mentinand „fratii si surorile” cu sufletul la gura : „We are Placebo and we come in peace”.

Undeva la jumatatea show-ului, Brian Molko a simtit nevoia sa multumeasca celor care sunt intr-adevar acolo simtind fiecare moment in parte, cantand alaturi de ei, si nu sunt preocupati sa capteze „on a f***ing little screen” imagini ce apoi nu vor mai avea nicio valoare, neputand exprima cu adevarat frumusetea clipei. Totul se traieste in prezent. Nu este prima data cand Molko face astfel de observatii intr-un concert.

„The Bitter End” pune „capat” spectacolului, lasand publicul sa aplaude si sa strige cat de tare poate. Revin cu „Running Up That Hill”, un minunat cover dupa Kate Bush, cu „Post Blue” intr-o varianta ametitoare si – surpriza – cu o piesa noua, intitulata simplu „B3”. De aici ciulesti urechile nu doar la noile acorduri, ci si la faptul ca Placebo promit un nou material in toamna. Piesa suna intr-adevar „a” Placebo – abia astept insa si restul!

Cum fiecare are micile lui obsesii in ceea ce priveste muzica celor de la Placebo, este prima data cand aud „I Know” cantata live si, desi mi-ar fi placut sa nu stiu ca face parte din setlist-ul turneului, „surpriza” nu a fost mai putin frumoasa. Vor reveni cu siguranta pentru a promova si la noi noul material. Nu pot decat sa sper ca voi ajunge cat de curand sa spun „… ii vad pentru a patra oara la Bucuresti”.

SETLIST :

LeeLoo (Intro)
Kitty Litter
Battle for the Sun
Every You Every Me
Speak In Tongues
Black-Eyed
Special Needs
For What It''s Worth
I Know
Slave to the Wage
Bright Lights
Meds
Teenage Angst
Song to Say Goodbye
The Bitter End

ENCORE:

Running Up That Hill (cover Kate Bush)
Post Blue
Be 3
Infra-red





Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: