Asteptarea pentru mii de fani a luat sfarsit: noul material Placebo a fost lansat si am intrat si pe ultima suta de metri pentru concertul de la Bucuresti din data de 21 iunie de la RomExpo. Pe langa cei doi membrii fondatori, Brian Molko - voce, chitara, clape, saxofon, muzicuta si Stefan Olsdal - bas, chitara, clape, voce, debuteaza noul baterist, Steve Forrest.
Trupa s-a infiintat in 1994 la Londra si actualul album este al 5-lea. Favoritul meu ramane „Sleeping with Ghosts” din 2003, un disc intunecat cu un sound abraziv si textele interiorizate in focus fiind relatiile si finalul lor nefericit. E o chestie care cred ca m-a prins la Placebo: tristetea combinata cu agresivitate.
Albumul de debut auto-intitulat din 1996, dar mai ales al doilea disc, „With Out You I’m Nothing” au atras atentia prin abordarea minimalista, sunetul zgomotos de garaj intr-o maniera Post-Punk si usor Industrializata. Cum se intampla, pentru presa a fost mai interesanta orientarea sexuala a lui Brian si a lui Stefan, primul declarandu-se bisexual, cel din urma homosexual. Cand vine vorba de muzica, nici asta, nici cate coaste are sau n-are Marilyn Manson si cu cine s-a casatorit sau de cine a divortat, nu ma intereseaza. Barfele sunt pentru tabloide si consumatorii de muzica-n pe banda de pe iPod, vorba unui prieten.
„Battle for the Sun” a fost produs de David Bottrill, omul care a lucrat si cu Tool, dEUS, Muse, Silverchair si Remy Zero, materialul suna viu, zgomotos, fara chichite multe, fara smecheriile digitale in spatele carora sunt mascate in ultima vreme mai toate materialele.
„Kitty Litter" da pornirea direct, pulsant, e Rock pur si simplu, niciodata n-am inteles ce inseamna „alternativ”. Basul e usor distorsionat, chitara este mai ascutita, toba pufaie undeva-n spate, Brian Molok canta, timbrul sau este inconfundabil… Cand te obisnuiesti cu noul, cu piesa, inventeaza surubul, ruperea: „I need a change, I need a change of skin”. Cool.
Poate si faptului ca este vorba tot despre un trio, piesa mi-a amintit putin de unele piese Rush de factura mai noua.
„Ashtray Heart" vine intr-o tonalitate mai Pop, alterneaza pasajele mai zgomotoase ingrosate si cu un cor sanatos, cu momentele mai minimaliste, clapa maraie in fundal, aproape simti tensiunea, este sesizabila tristetea distorsionata in amestec cu cinizm: „I tore the muscle from your chest, Used it to stub out cigarettes, I listened to your screams of pleasure, And I watch the bed sheets turn blood red…” Brian furnizeaza imagini, muzica doar le proiecteaza printr-un filtru dulce-amar.
„Battle for the Sun" a fost disponibila pentru descarcare gratuita de pe situl oficial inca de pe data de 17 martie. „I will battle for the sun, ‘Cause I have stared down the barrel of a gun, No falling, You are a cheap and nasty fake, And I am the bones you couldn’t break”. Imi place cum repeta anumite cuvinte la sfarsitul randurilor Brian. Piesa de peste 5 minute intra pas cu pas prin urechi si musca cate putin din suflet pana te trezeste devorat si abandonat. (Mi-a spus prietenu’ de care va aminteam si mai devreme ca uneori fac aprecieri prea tehnice...). Crescendoul de care va povesteam este foarte bine gasit, refrenul il taie printr-o deschidere neasteptata, piesa se rotunjeste natural. „I will brush off all the dirt, And I will pretend it didn’t hurt, You are a black and heavy weight, And I will not participate, Dream brother, my killer, my lover… I will battle for the sun”. Toti ne agatam de raza noastra de soare.
„For What It''''''''s Worth" este primul single, a debutat la radio pe data de 20 aprilie si deja este favorita multora. Este o bucata mai murdara, are nerv si iz Post-Punk, orchestratia colorata cu saxofon si cor mai estompeaza din aspreala, dar ramane suficient de abraziva sa fie un „anthem”: „No one cares when you´re out on the street, Picking up the pieces to make ends meet, No one cares when you´re down in the gutter, Got no friends got no lover”. Prieten? Ce-i aia?
„Devil in the Details" readuce atmosfera android-spatiala, adica putin Bowie de prin anii ’80. „He’s fixing up to take a bite, I don’t see the point in trying, I got the devil in the details, And he’s gonna teach me wrong from right”. Umbrele ne joaca fese si…”Looks like the devil’s here to stay”.
„Bright Lights" destinde putin atmosfera, ma caut de tigari. „Coffee Break” cum zic americanii. „Cast your mind back to the days, When I pretend’ I was OK. I had so very much to say, About my crazy livin’.” Prinde bine relaxarea, chiar daca in spatele ei sunt aceleasi fantome pe care uneori nu le mai infruntam ci ne obisnuim cu prezenta lor cum ne obisnuim cu un neg. „A heart that hurts, Is a heart that works.” Corect. Functionam din durere. Basul maraie in fundal, toba mentine pulsul, corzile chitarei abia sunt ciupite. „So I haven’t given up, That all my choices, my good luck… Appear to go and get me stuck, In an open prison. Now I am tryin’ to break free, In a state of empathy. Find the true and enemy, Eradicate this prison.” Suntem prizonieri cu cheia-n mana… Am nevoie de ceva mai tare ca o cafea.
„Speak in Tongues" pastreaza tonul scazut, minimalismul, chitara vine tarziu, paraie apoi vine un cor cald, moale care acopera tot, te mangaie. „Until the universe is done, And the course of time has run, So we both can both can speak in tongues”. Asculti, apoi simti cum podeaua frige, te mananca pielea, nu exista o poarta spre maine, nici nu poti ingropa trecutul si unica carare duce spre maine.
„The Never-Ending Why" calca din nou pedalele, explodeaza din prima, apoi reduc pe strofe din zgomot ca refrenul sa zgarie din nou in forta. „The atom will implode, The fragile kingdom fall, The tremor becomes a quake, There''''''''s a body in the lake.” Poftim?!
„Julien" este o ciudatenie la locul potrivit. Incepe cu un bas sintetic, in obscuritate saxofonul doar imprastie putin fumul, miscarile par in reluare, dar cresc in intensitate, pulseaza: „You can run but you can’t hide, Because no one here gets out alive…” Morrison. Jim. „Find a friend in whom you can confide, Julien, you’re a slow motion suicide.” Piesa se transforma intr-un imn Rock, o clapa moderna bine gasita sovaie in fundal, basul este greu, chitara zgomotoasa.
„Happy You''''''''re Gone". De cate ori n-am gandit-o si pe aceasta? Ne plangem singuratatea, dar ne dorim intimitate… Iarba mai grasa si mai verde din curtea vecinului. Fiecare cu iarba si vecinul sau. Povesti diferite si totusi atat de similare de la un punct incolo. Piesa incepe lent, creste si scade, pluseaza si face un pas inapoi in functie de ce are Brian de spus: „This melody will fade away and die, Just for today, Breathe me and say goodbye…”
„Breathe Underwater" este inca o doza de adrenalina, iti taie respiratia, iti ia si ultima gura de oxigen, e de pogo la concerte, e de zbenguiala, de urlat in gura mare: „Stop breathing...”
„Come Undone" ne lasa sa ne revenim, creste in trepte, se desfasoara incet, este o piesa cu usoara tenta Progresiva, oarecum straina de abordarea cu care ne-au obisnuit Placebo, dar le iese si asta de minune. Textul se repeta obsesiv, apasator.
„Kings of Medicine" inchide albumul intr-un ton aproape vesel:
„They’re pickin’ up pieces of me, While they’re pickin’ up pieces of you. In a bag you will be, before the day is over. Were you looking for somewhere to be. Or looking for someone to do. Stupid me, to believe that I could trust in stupid you. And on the back of my hand, Were, directions I could understand. Now that old buzzard Johnny Walker, Has gone and ruined all our plans. Our best-made plans. Don’t leave me here, to cast through time, Without a map, or road sign. Don’t leave me here, my guiding light, ‘Cause I, I, wouldn’t know where to begin. I asked the Kings of Medicine. They’re pickin’ up pieces of me, While they’re pickin’ up pieces of you. Lying on ice you will be before the day is over. It’s a case in point baby, That you never thought it through. Stupid me, that I could depend on stupid you. And on the tip of my tongue, Were, words that came out all wrong. ‘Cause they were drowned in Southern Comfort, Left to dry-out in the Sun, The noon-day Sun.”
Chitare si vocea suna jucaus, ritmul este aproape saltaret, doar basul uneori aduce cate o umbra de tensiune, pianul suna putin trist, in spatele cuvintelor poate ramane cate ceva nespus pe care avem pretentia ca cel din fata noastra sa-l ghiceasca…dar nu se intampla asa.
Nu e bine sa judeci un disc din prima. Sunt trupe, sunt albume care trebuie lasate la macerat. Am lasat „Battle for the Sun”-ul sa se razboiasca si pentru soarele meu in player. Uneori ne lasam pe spate si asteptam sa faca (toata) treaba altcineva… Uneori cineva o face, alteori nu. Placebo si-au facut treaba, este randul nostru sa digeram.
Cronica scrisa de brushvox pe Blogul sau pe METALHEAD: Placebo – Battle for the Sun
Pot ajunge oficial la zona de Cronici de Albume sau De Concerte si cronicile voastre daca le postati pe blogurile personale de pe METALHEAD. Tot ce trebuie sa faceti e sa aveti cont, sa fiti logati iar din meniul din drepta sus sa selectati Blogul Meu (la Optiunile mele). Spor si felicitari celor care au scris !
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
