Titlul acestui ultim album
Queensryche nu e vreun ordin militar de retragere, ci o aluzie directa la ceea ce se intampla pe material: 11 piese apartinand unor trupe celebre, de la
Pink Floyd la
U2, in interpretarea
Queensryche.Desi ideea in sine, la prima vedere, pare una generoasa, nu toate cover-urile sunt reusite. Sau, chiar daca interpretarea este exacta, varianta "metal" a unora dintre piese suna hilar si neavenit. Daca deschiderea, cu piesa Pink Floyd "Welcome To The Machine", este excelenta, apasata, grea, in forta, cel de al doilea cover, Heaven On Their Minds", apartinand musical-ului Jesus Christ Superstar", suna penibil. Nu poti, pur si simplu, sa iei piese hippie si sa le canti metal. Uneori - de fapt, de cele mai multe ori - nu merge.
Queensryche - Take Cover
Urmeaza Almost Cut My Hair", semnata Crosby, Still, Nash & Young, un folk, in original, un rock taraganat, aici, nu fara stralucire, insa. E posibil ca, pentru cei ce nu cunosc piesele originale, acest album sa para ceva nemaipomenit. Cei ce le stiu, insa, vor avea, cu siguranta, rezerve.
For What It's Worth" e un alt hit hippie, semnat Bruce Springfield si, de data aceasta, Queensryche o da in bara tare de tot. Piesa nu s-a mai vrut cover, ci reinterpretare, reorchestrare. Din pacate, a iesit ceva fara cap si coada, ceva intre Aerosmith beti si un glam prost.
Ceea ce urmeaza este si mai dezastruos si stiu cativa rockeri care i-ar suci gatul vocalului Geoff Tate pentru o asemenea blasfemie "For The Love Of Money", un cantec... Backstreet Boys!!! Poate n-ar fi asta o problema, insa cover-ul e realmente slab, un heavy siropos, poate la fel de siropos ca si originalul. Unora le place siropul; fanilor Queensryche, cu siguranta, nu.
Urmeaza ta na na na "Innuendo",
Queen, in sfarsit, un cover mai aproape de realitate si calitate, cu exceptia inceputului, macelarit prin suprapuneri armonice fara sens.
"Neon Knights", al celor de la
Black Sabbath, este, pana aici, cel mai bun cover energic, dur, cu vocea lui Tate dominand piesa. "Synchronicity II", o piesa
Police, are o abordare interesanta, chiar daca reggae punk-ul britanicilor nu pare potrivit a fi transformat in piesa rock.
Queensryche - Take Cover
"Red Rain" e un cover dupa Peter Gabriel unde Tate a incercat, chiar, sa imite timbrul vocii originale. Evident, fara succes. In rest, o varianta cu o partitura de tobe prea aglomerata si "codite" de chitari prea heavy pentru caldura cantecelor semnate Peter Gabriel.
"Odiseea" reprezinta o masacrare a unui clasic italian interpretat de duo-ul Carlo Marrale/ Cheope. Pacat, pentru ca e unul din momentele in care vocea lui Tate chiar iese frumos in evidenta. Restul, insa, e o ilustrare perfecta a zicalei nu te intinde mai mult decat ti-e plapuma".
Albumul se inchide cu un cover
U2, "Bullet The Blues Sky", luat din concert, si unde Geoff Tate tranteste un discurs psihologico-politic despre teama si paranoia americanilor. Interpretarea si discursul aduc piesa mai aproape de Pink Floyd decat de U2, insa asta o face cu atat mai interesanta un final bun, care mai salveaza din impresia generala.
Queensryche este o trupa cu un stil si un destin aparte in lumea rock. Sa speram ca nu lipsa de inspiratie, ci nevoia de experiment i-a impins pe membrii proiectului la o asemenea inteprindere. Insa, se stie, nu toate experimentele se termina intr-un mod fericit...
Auditie placuta!
cronica de Mihnea Blidariu pentru Bestmusic.ro
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
