Rammstein la Belgrad: Muzica fara compromisuri

Cand eram prin liceu facusem rost de la un prieten de coloana sonora a filmului Matrix, dupa care el era innebunit. Eu nici astazi nu am vazut acel film intreg, nici macar varianta Planeta Moldova. Pe acea caseta era si cantecul Du hast, care mi-a intrat direct la suflet. M-am interesat apoi de Rammstein si am ascultat albumele lor.

Cand a aparut Mutter, l-am procurat de la unii care vindeau discuri piratate de ucrainieni. Am devenit un fel de fan. Impreuna cu prietenul meu am facut un legamant, si anume ca vom face ce vom face si vom merge la un concert Rammstein. Timpul a trecut, am terminat liceul, am terminat si facultatea, stam la cateva sute de kilometri distanta, dar uichendul trecut a venit momentul pe care il asteptam de vreo 10 ani. Ne-am intalnit la un concert Rammstein. A fost sa fie la Belgrad.

Era trecut bine de ora 19 si am ajuns la Beogradska Arena. Am gasit cu greu loc de parcare si ne-am dus sa ne procuram biletele a caror rezervare o platisem inca din noiembrie 2009. Noi, grupul PsychoMetal, aveam bilete la Parter Regular, adica la darlai, cele mai ieftine, dar care s-au epuizat cel mai rapid. Prietenul meu avea la tribuna, unde pretul era mai mare cu 10 euroi. Din aceasta cauza am reusit sa stam de vorba cam 10 minute.

Accesul in sala se facea prin mai multe locuri. Noi a trebuit sa coboram undeva spre subsolul arenei si acolo se intra in valuri. Era un ciufulit care dadea drumul cam la 20 de insi odata, apoi zbiera “Dobra!”. De acolo te perchezitionau corporal nite handralai si ajungeai in sfarsit in sala. Impresionanta si moderna sala polivalenta si din interior. Cand am intrat era 20:30 sau mai mult. Am stat cateva minute la belit ochii si concertul a si inceput. Nu erau Rammstein, erau Combichrist, niste flacai ce se incadreaza ca stil muzical pe la electro si a caror sarcina a fost aceea de a aduna lumea in sala. Eram cu Cartof si Tata Vacii si am inaintat putin, cat s-a putut, pana pe la jumatatea zonei numita Parter Regular, de aici inainte nu se mai putea. Eram intr-o situatie nefericita. Nu vedeam mare lucru, doar auzeam. Combichrist astia sunt niste circari, mai ales vocalistul, care era o combinatie intre un arcovnic de sat, un bufon de curte craiasca de mana a doua si un emsi de discoteca de periferie. De astia ca el am mai vazut la Galati cand o trupa de acest gen a bagat un electro lesinat. Caracteristica principala a trupelor de electro e ca vocalistii izbesc de podeaua scenei microfoanele cu tot cu stativ. Mie mi se rupea de astia, in mintea mea era cum dracu’ sa fac sa ajung intr-o zona din care sa vad si eu ceva.

Acesta era ultimul concert din turneul inceput in toamna trecuta pentru promovarea albumului Liebe ist fur alle da lansat in 2009. Cacaciosii de la Combichrist au fost in toate concertele deschizatori de partie. La Belgrad toata lumea astepta Rammstein, asa ca circarii s-au carat rapid.

A doua limba vorbita in seara aceea la Beogradska Arena a fost romana. Cred ca 10% din cei peste 20 de mii de spectatori erau romani. Mai erau si ceva bulgaroi, muntenegreni, kosovari si austrieci. La noi e cam greu de facut un asemenea concert, pentru ca nici dracu’ nu ar putea ajunge intr-o noapte si o zi de la Budapesta sau de la Belgrad cu vreo 15 tiruri cu echipamente. Mai mult ca sigur cel putin 3 se vor pierde pe parcurs in rapile de pe valea Oltului sau in vreun cap de pod pe asa numita A1. Inca inainte de inceperea show-ului Rammstein tricolorul romanesc flutura deja, spre mirarea unor sarbi de langa mine, care aveau dubii al cui e steagul ala. Mai tarziu au scos si bulgaroii un steag de-al lor, sarbii nu aveau, ca la cat de des li se schimba frontierele si steagul e cam greu sa tina pasul. Primul steag sarbesc a putut fi zarit mult mai tarziu.

Concertul a inceput cu piesa Rammlied si intro-ul aferent plus o explozie bazata. Mi-am zis ca e timpul sa fac ceva. M-am uitat la Cartof, el era deja impacat cu situatia. Eu nu. Incerc sa ma infiltrez pe centru, dar nicio sansa. Mi-am amintit de Cornel Dinu si ale sale atacuri pe flancuri. Am plecat de langa Cartof si am luat-o spre dreapta, ca eu sunt om de dreapta. Pe drum m-am intalnit cu Jax, care credea ca il caut. Am stat putin cu el si apoi am reluat atacul. De data asta mi-am incins haina la brau si mi-am descheiat camasa, ca deja eram ca intr-o sauna. La un moment dat mi s-a infundat. Nu mai puteam trece. In faa mea era un sarb gras si transpirat ca un porc. Mi-am zis, ba stai oleaca, am batut 1000 de km ca sa curga pe mine sudorea unui godac de sarb? Raspunsul a fost negativ, asa ca am trecut la actiune. Intre timp, pe scena, concertul continua si ajunsese pe la piesa a doua.

Astia au inceput sa cante o piesa care l-a extaziat pe ratanul din fata mea. Atunci cand era in culmea extazului, i-am dat o branca si asta s-a dus peste aia din fata. Repetand procedeul, am castigat impreuna cu sarbul pozitii bune si am inaintat cativa metri. Problema a fost ca la un moment dat, si de la sarit si de la caldura, porcul nu mai era eficient si deja puea. L-am parasit. Tot dupa indicatiile lui Cornel Dinu am ajuns langa niste darlai de 2 m, deja nu mai vedeam chiar nimic. Ce era de facut?

Simplu. Cand piesa era mai ritmata si ciucalaii se infierbantau mai tare, ma izbeam prieteneste in ei provocandu-i la un pogo. Sa fii nebun sa faci pogo cu buhalai de 2 m si 100 de kile! Logic. Eu ii lasam apoi sa se izbeasca intre ei si tot inaintam. La o miscare de asta castigam cam 2 m. La un moment dat, un sarb s-a prins. Nu eram eu singurul destept de acolo si m-a intrebat ceva la misto pe sarbeste. I-am raspuns superior: Inglis pliz. Flacaul a facut o grimasa, apoi a urlat in urechile mele: Der iz no gheit in front! I-am zis razand: ai nou, i nou si mi-am continuat treaba. Undeva dupa 5 piese, din care nu am inteles mare lucru si nu am vazut absolut nimic, am ajuns ud leorca ca dupa o ora de tras la coasa in spatele unor fofoloance. Mai incolo nu se putea trece, se termina Parter Regular si urma zona de Fan Pit si intre astea doua erau paznici cu alura de Pavel Turcu, numa’ ca rasi in cap. M-am sprijinit cu coatele de spatele uneia de acolo si priveam ce e pe scena, Acum vedeam tot, auzeam tot si mirosul de transpiratie de femeie nu ma deranja absolut deloc. M-am uitat sa vad daca mai am actele prin buzunar, daca nu mi-e rupta camasa samd. Eram in regula. Pe scena astia cantau Rein Raus sau alta piesa pe care eu o confund cu asta. Tilica se juca cu un bidon cu care duc babele laptele de vaca la masina ce il colecteaza.

Dupa asta a urmat piesa Fruhling in Paris, preferata mea de pe ultimul album. O piesa lenta care preia pasaje din Edith Piaf, cu adevarat buna si care se pare ca va rezista in concerte mai mult decat altele de pe acest album. Pentru ca imi placea cantecul si nestiind limba germana, am apelat la un etnic neam din Radauti cu spirit liric sa imi faca o traducere. In gugaltransleit nu am deloc incredere, iar limba engleza nu e pentru poezie, e doar pentru carti tehnice si instructiuni de folosire a sculelor si echipamentelor. Ascultai mai intai cantecul si apoi citii traducerea.

A venit la mine intr-o rochie facuta din lumina
Ma stia ca si cum ar fi fost azi
Eram asa de tanar
Simtindu-ma ciudat
Dar tot nu regret
Imi tipa cuvinte in fata
Cu o limba cu pofte
Era singura ei limba, nu intelegeam
Dar nu regret
O, nu, nu regret
O, nu, nu regret nimic
Cand i-am parasit pielea
Primavara sangera in Paris
Nu-i stiam trupul
Prea timid sa ma uit la el
Mi l-a aratat in lumina
N-am regretat niciodata
Buzele ades’ vandute, dar moi
Si atinse etern
Cand i-am parasit gura
Am inceput sa inghet
[Acuma se repeta de la she shouted pana la Paris, 3 strofe]
O soapta mi-a cazut in poala

Nu prea ineleg, dar e ceva cu vorbit mult si spus nimic si ca era bine si iar se repeta.

Rammstein este acea formatie care a reusit genial si unic sa imbine industrialul cu metalul si sunetele electro. Faptul ca nu fac compromisuri si stitlul lor nu a suferit nicio schimbare de-a lungul vremii plus limba germana folosita in aproape toate cantecele lor, i-au consacrat si i-au facut inconfundabili pe plan mondial. Rammstein e o trupa imensa pentru ca reuseste in primul rand sa cante si in al doilea rand sa isi sustina prestatiile cu show-uri cum nu mai vezi nicaieri. Pe tot parcursul concertului s-au imbinat perfect efectele pirotehnice si jocurile de lumini. In fundal se ridicau si coborau complexe dispozitive din zona utilajului greu prevazute cu lumini si explozibili. Totul a fost ca la carte si nu avea cum sa fie altfel, pentru ca deja totul era rodat dupa atatea concerte asemanatoare.

Daca la partea de lumini se concureaza cu Jean Michel Jarre si la partea de exlpozii si artificii cu congresele PSD de la noi, la partea de foc nu-i intrece nimeni. Sunt nascuti in zodia focului si il si controleaza foarte bine. Vazandu-i cum se joaca cu focul si simind dogoarea pe fata de fiecare data cand izbucnea para, mi-am dat seama ca dilema lui Jax cu privire la cum poate fi incalzita catedrala Sf. Sava are o rezolvare simpla. O data la 2 minute dai drumu’ la vreo 5 – 6 coloane de foc si problema incalzirii este rezolvata.

De pe acest album lansat recent au cantat vreo 6 cantece. Cinci dintre ele le-am pastrat si eu. Procentul de circ din concertele Rammstein este foarte scazut si la Belgrad, aceasta sarcina i-a revenit vocalistului de la Combichrist, care se baga in seama cand apuca. El a fost responsabilul cu barca pentru Haifisch si alte intervenii de clovn. Alte episoade se desfaoara intre Tilica si Flocea. Flocea e cetateanul de la clape, creierul bolnav si eminenta cenusie a ceea ce inseamna Rammstein. In fapt un muzician sclipitor redegist si divortat ca si restul colegilor sai cu care a pornit la drum prin 1994 si impreuna fac o treaba cum nu a mai vazut planeta. Particular pentru el e mersul pe banda in timp ce canta si joaca de-a corpul strain in formatie in videoclipuri.

Se vede clar ca Rammstein se bazeaza pe albumele 2 si 3, care sunt scheletul concertelor lor. De pe Mutter au cantat cam la fel de mult ca de pe 6. Am avut parte si de Links 234 cu o coregrafie buna de tot. Albumele 4 si 5 au trecut in uitare si sporadic se mai aude un Benzin sau vreo alta piesa din categoria asta, iar locul lor a fost luat de cel de-al saselea. Sunt curios daca va rezista vreo piesa de pe acest Liebe ist fur alle da si la un eventual turneu de promovare al unui viitor album. Au cantat vreo doua ore tot felul de piese alese pe spranceana. Ordinea lor nu o mai tin minte si pe unele, chiar daca sunt cunoscute, nu le ascult pentru ca nu imi plac. Piesa cea mai cantata si cu show-ul cel mai complex a fost Du hast, exact cum ne asteptam cu totii. Vedeti mai jos cum a fost.

Au incheiat partea propriu zisa de concert cu Pussy. O piesa de o ironie perfida, care din acest punct al sarcasmului se asemana cu Amerika. Pentru ca cliseul si panarama sa fie totale, au dat in sala cu spuma, cum se face la petrecerile de c***t cu avortoni venii in scopul imperechierii. Dupa care au imprastiat confetti si totul s-a terminat frumos. Eu am avut oarecare probleme, pentru ca fofoloanca de care ma propteam, cand a auzit Pussy a inceput sa fie acticva si asa de activa era, incat a aruncat-o pe jos pe una care era langa dansa de a trebuit sa o culeg eu si zbiera in gura mare “I have a dick“. Din cauza convulsiilor vitei, unu’ cu mecla de contrabandist de benzina si cu barba barbierita in dungi, mi-a luat fata si mi-a eclipsat unghiul de vedere. Cu chiu, cu vai, chiar cu preul de a trimite niste copchile in spatele meu, am revenit intr-o pozitie favorabila.

A urmat un prim bis compus din Sonne, Liebe ist fur alle da si Ich Will, foarte bine primit de public si la care au fost ajutai si de Combichrist, de data asta din postura de muzicieni si nu de circari. Ascultand si pe viu aceste melodii imi dau seama ce bijuterie de album e Mutter. Pentru cel de-al doilea bis au pastrat Engel, piesa foarte populara, dar care mie nu imi place in mod special si o consider supraevaluata. Pentru Engel, Tilica si-a pus nite aripi de ingeri care ardeau progresiv si din cand in cand aruncau flacari. A fost o modalitate sublima de a incheia un concert si un turneu fantastic. Personal nu am mai simtit asemenea satisfactie dupa un concert de metale de dupa Lake of Tears si Tiamat la Bucuresti si dupa My Dying Bride la Sibiu. In final, trag concluzia ca merita sa bati 1000 de km ca sa-i vezi pe redegistii astia si daca le da Dumnezeu Titan sanatate, o sa mai faca albume si turnee frumoase.

La cat lucru mecanic am consumat in seara aia, dupa concert simteam nevoia sa beau o bere, chestie pe care ultima data am simtit-o dupa ce am urcat Giumalaul. Tovarasii astia redegisti nu au stat prea mult la discutii. Au venit, au facut ce se pricep si au plecat. Circul l-a facut cacaciosul de la Combichrist. Mulumesc pentru pozele pe care le vedeti lui Tata Vacii si Cartof. Eu am avut de luptat, nu am avut timp de poze.

Lucian Sv

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram