Concert MONO in Silver Church Momente Post-Rock

Japonezii de la MONO revin in Romania dupa doar o luna de la concertul din Daos Club, Timisoara, de data aceasta intr-o seara de luni, 11 Martie, in The Silver Church din capitala, in cadrul unui pre B’ESTFEST party.

Recunosc ca asocierea mi s-a parut usor bizara: in ciuda multitudinii de genuri muzicale ce caracterizeaza acest festival, Post-Rock-ul se adreseaza parca unui public ceva mai restrans. Dar nu ne plangem, orice pretext de a-i readuce pe MONO in concert in Romania este binevenit. Poate aceasta a fost si miza organizatorilor : o seara de Post-Rock pentru a celebra tocmai aceasta diversitate.

Ma gandesc poate ca printre ce prezenti luni seara in Silver Church, s-au numarat si cativa mai norocosi ce au putut fi martorii unei a treia experiente MONO live.

Vorbind de public si de concerte (sau concepte!): proiectul lui Costin Chioreanu – A Passenger And The Choir of 13 Ghosts – este unul atipic pentru scena muzicala de la noi, insa unul caruia doresti sa ii urmaresti metamorfozele in timp. Asta pentru ca am inteles ca spectacolul din Silver Church a fost o variatie a unor reprezentatii anterioare, avand de data aceasta alaturi de el pe scena un actor ce a „recitat” povestea unor suflete ratacite, a unor drumuri pierdute.

Am spus atipic pentru ca se adreseaza, zic eu, unui public ce stie sa pretuiasca plurivalenta unui astfel de proiect. Ce s-a intamplat in Silver Church? Personal, am incercat sa disting monologul „personajului” nu de ruperile de ritm ale chitarei lui Costin, ci de murmurul continuu din partea celor prezenti. Nu stiu cum s-a desfasurat intamplarea din padure, insa mi-ar fi placut o alta atmosfera, sa ma pot bucura in voie de cele ce se petreceau pe scena. Ceea ce m-a uimit este faptul ca - in ciuda faptului ca pe scena era doar un instrument - intreg sound-ul avea o complexitate surprinzatoare.

Desi in momentul in care am ajuns in fata Silver Church, eram ingrijorator de putini si zgribuliti, clubul s-a umplut binisor de lume pana la ora show-lui japonezilor. Concertul MONO a fost pentru mine unul dintre acele momente cand ma indrept spre o locatie sa vad o trupa pe care o ascult de ceva vreme: o muzica ce-mi devenise, credeam eu, din ce in ce mai familiara prin clipurile vazute online pentru a-mi face idee despre cum arata un spectacol live al japonezilor. Cam asta se intampla de regula cu trupele de Post-Rock pe care le-am vazut pana in prezent in concert.

Nu a fost neaparat cazul concertului MONO. Chiar daca piesele cunoscute au avut putin de suferit la sonorizare, nu ma asteptam ca pe scena membrii sa interpreteze atat de visceral, de intens. Cu fiecare piesa lumea lor parea ca se stinge si revine la viata.

Nu am fost prezenta la concertul din Daos Club si setlist-ul nu-mi era cunoscut pana in seara concertului. „Legend” a fost inceputul ideal al povestii Mono din Silver Church. Recunosc ca mi-a fost greu sa ma transpun intr-o stare anume, parte din cauza unora care au ales sa discute chestiuni vitale in timpul concertului, parte datorita interpretarii dramatice a membrilor, in special a lui Takaakira "Taka" Goto, care pur si simplu i-a hipnotizat pe cei din primele randuri cu interpretarea lui.

Imbracati MONOcrom, in negru, cu Taka si Yoda asezati de o parte si de alta a scenei, cu Tamaki in mijlocul lor, in picioare, tinand tempoul cu Yasunori Takada la tobe, membrii trupei au construit cu fiecare piesa un adevarat „moment”. Taka a fost insa de departe cel mai fascinant: gesturi teatrale, interpretand la chitara „pe dos” in timp ce statea in genunchi pe scena. In lumina reflectorului vedeai cum sar cand in aer, cand pe grif-ul chitarei, picaturi de transpiratie.

Momentul favorit al serii a fost „Ashes in the Snow” – mi-as fi dorit sa pot inregistra acele cateva minute, insa s-ar fi pierdut unicitatea acelei clipe. Prefer sa raman cu amintirea acelui crescendo absolut magic, ce te lasa fara cuvinte.

Ma bucur ca am avut, in sfarsit, parte de o experienta MONO live – minus zumzetul si rasetele unora mai putin impresionati de cele petrecute pe scena din Silver Church. Cred in continuare ca Post-Rock-ul se adreseaza unui public restrans - cine a vrut neaparat sa ii vada a mers la Cluj (2011), a mers la Timisoara (februarie 2013), a venit la Bucuresti. Nu-mi imaginez ca strabate cineva sute de kilometrii doar ca sa stea de vorba cu amicii pe fundal Post-Rock, fie el si al unei trupe atat de exceptionale cum este MONO.

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram