Cronica festivalului Coke Live va avea doua parti. Prima, cronica celei de-a doua zi, este scrisa de Fane, iar a doua, cronica ultimei zile, de subsemnatul Morrison. Dupa cum spuneam, Fane la microfon ...
Cu mare parere de rau declar ca am asistat la una din cele mai proaste organizari din acest an. Inteleg ca exista intarzieri de aproximativ 15 minute per trupa, insa sa stai fix 60 de minute degeaba, in asteptarea celor de la Prodigy, e cam absurd. Asta in conditiile in care cei din trupa se aflau la locul cu pricina inca de la recitalul celor de la Rasmus.
Dar pana la recitalul Prodigy, as vrea sa pun in evidenta cateva detalii. In primul rand, Coke Live mi-a lasat o impresie oarecum ciudata. Si anume ca scena metal nu e chiar atat de underground pe cat o credeam. In conditiile in care la Artmania s-au aflat peste 6000 de oameni, vineri la Coke Live, in fata domnisoarelor de la Pussycat Dolls erau doar 1000 de oameni.
Lasand deoparte muzica, trupa de fata are un box office de cateva milioane de albume. Si totusi, nimeni nu s-a obosit sa apara pe insula din Lacul Morii. Nici sambata situatia nu a fost extraordinara. Ce-i drept, mai multa lume, dar nu suficient.
Sambata principalele puncte de interes au fost Rasmus, The Prodigy si Vanilla Ice. Si iata ca mai mult de 3-4000 de oameni nu au fost. Am ajuns fix in timpul concertului Backyard Babies, o trupa din Suedia. Sincer, nu am auzit de trupa. Insa pe stilul practicat, se descurca foarte bine. Un punk/rock cu multe influente groove, destul de bine conturat. Insa publicul (mai ales feminin) cred ca a fost impresionat mai mult de aspectul fizic al trupetilor. No problem, fiecare cu obsesia lui.
Daca vineri am asistat numai la pustoaice de 16-17 ani, sambata am vazut o cu totul alta fata a publicului. In special punkeri, care spre uimirea mea, au platit biletul. Dupa Backyard Babies au urmat The Rasmus. O trupa, care in nici un caz nu e pe gustul meu si se pare ca nici cei veniti pentru Prodigy nu pareau foarte entuziasmati.
In fine, baietii se descurca destul de decent, mai putin tipul responsabil cu vocea, care din cate am observat, falsa la greu. Plus ca partile vocale nu se imbinau deloc cu structura muzicala, fapt care a inceput sa-mi creeze un discomfort atat de mare incat m-am tolanit pe iarba, pentru o mica pauza de somn.
Si de aici incep nervii. Dupa Rasmus apare un domn pe scena, care anunta cu sule si trambite ca in 10 minute intra cei de la Progidy. Exact, ati vazut bine. Personajul in cauza a pronuntat Progidy. Oricum, ce mai conta, in 10 minute apareau britanicii. Motiv de bucurie pentru toti cei aproximativ 4000 de oameni prezenti. Trec 10 minute, nimic. Trec 15 minute, apare un domn pe scena care se apuca sa mixeze tot felul de piese extrem de enervante, care din pacate nu erau pe gustul nimanui. Trec 25 de minute, apoi 40 de minute.
Lumea deja se agita, asa ca fortele de ordine se echipeaza corespunzator. Cativa indivizi echipati cu bastoane si casti de protectie isi fac cu greu loc printre multumea nerabdatoare. Ajungem la 50 de minute. Injuraturi, tipete, nemultumiri. Dupa 60 de minute, minune. Prodigy apar pe scena. Daca nu ar fi showul extraordinar la care am asistat, as spune ca acele 60 de minute au fost in zadar. Prea greu poti defini stilul muzical al britanicilor. De fapt nici n-ar trebui. Unul din cele mai energice showuri pe 2007.
Si culmea, nici macar nu era metal. Doar o chitara, tobe, 2 voci si o tona de efecte si sintetizatoare. Insa vocea lui Keith Flint si Maxim complementau mai orice instrument. Si asta doar prin energia degajata. Fara pauze, concertul a curs ca pe banda. Entuziasmul a fost si de partea publicului, si a celor din trupa. Ce i-a deranjat pe unii a fost pronuntarea cuvantului f*** cel putin o data pe minut.
In fine, nu am nimic de comentat, consider ca se potriveste de minune stilului muzical. In rest, nu au avut loc incidente majore, publicul savurand mai mult muzica, decat energia degajata. Sper sa ii mai vad pe The Prodigy cat de curand.
Cu mare parere de rau, nu am reusit sa prind Vanilla Ice. Imi pare rau, mai ales ca trupa s-a reprofilat pe rap metal. In concluzie, Coke Live a fost o dezamagire pentru toata lumea. Preturi exagerat de mari, un sunet pe alocuri nepotrivit si un program dat peste cap de catre organizatorii in cauza. Asta e. Sper ca organizatorii vor trage cateva concluzii si ca anul viitor vom asista la un Coke Live mai grandios.
Fane
Ziua a treia a debutat pentru mine undeva pe la ora 18:00 cand ma aflam la metrou la Crangasi apoi m-am gasit mergand pe dig sub un soare criminal vreo 20 de minute pana am ajuns la Lacul Morii. Niste amici de la interne s-au speriat cand le-am zis ca merg acolo, aducandu-mi aminte cate dosare le vin saptamanal despre cadavre gasite in respectivul lac, asa ca va inchipuiti ce motivat eram sa ajung cat mai repede.
Slava Domnului ca era soare afara si fauna cocalaristica eram cam slabutza, dotat cu shlap si gel si cu lipsa de tricou.
Am ajuns la locul cu pricina, am stat vreo 10 minute pana dominisoara de la presa mi-a gasit acreditarea pe niste hartii (scrise cu pixul). Am intrat am dat de niste prieteni din presa, baut cateva beri la 0.2 la 4 lei bucata (exact) si m-am indreptat spre scena alaturi de cele cateva sute de oameni prezenti pentru a vedea Mondo Generator.
Daca nu stiati, basistul trupei este membru in alta trupa serioasa, Queens Of The Stone Age. Cu un sound similar, ceva combinatie de punk cu stoner si grunge, Mondo Generator au facut un show de exceptie, pacat ca doar pentru cunoscatori, majoritatea publicului limitandu-se la a da din picior sau a clatina jos sus din cap. Oricum, foarte bine ca au ascultat macar.
Inca vreo cateva beri, soare in crestet, nervi cu paza (nu cam sechestrasera in cortul de presa - revin cu detalii), si au inceput Ill Nino. De la niste sud americani stabiliti in State, nu ne puteam astepta decat la sound-ul ala ultra-cunoscut a la Soulfly sau Sepultura (veche si noua), la un show de scena de invidiat si de la un mosh exceptional facut de cei aproape 1000 de oameni prezenti in fata scenei, veniti se pare, special pentru ei.
Nu am fost niciodata fan
Ill Nino, dar imi plac. Problema e ca mai mult de 4-5 piese nu pot asculta pentru ca imi cam par toate la fel. Oricum felicitari pentru aceasta trupa care a ramas cam singura din vechiul val de nu-metal care inca se tine pe picioare, toate `colegele` deviind spre alte stiluri mai la moda in zilele noastre.
O mare bila neagra pentru public, care s-a manifestat animaliceste cu bocanci in gura si coate in ochi, exact ca niste neaderthali. Dar na, incet incet ne europenizam si noi si invatam.
Alte beri, alti nervi cu organizarea jalnica si paza prost informata, si au inceput The Cult. Imi era foarte dor de acel sound al anilor 70, venit din partea unor adevarati veterani, prezenti pentru prima oara in Romania. Niste instrumentisti excelenti cum rar mi-a fost data sa vad pe meleagurile noastre mioritice, cu linii melodice puternice si expresive, piese inspirate, si cu un mesaj social si politic de invidiat pana si de cele mai tari trupe de gen autohtone (ma refer evident la `luptatori`).
Tot respectul pentru acesti oameni care tin steagul anilor de demul inca fluturand in uraganul de cocleli si oxidari ale rockului modern.
Beri beri beri, matrafox discutii si alti nervi, si au intrat si
Incubus pe scena. Prima impresie lasata de solistul vocal a fost foarte clara: clona reusita scenica de Jim Morrison, atat in gesturi cat si in vestimentatie. Cu al lor stil bine definit, original si catchy, cu acea toba cu putin delay fata de restul trupei, Incubus au strans in fata scenei aproximativ 1500 maxim 2000 de persoane, in special tineri de pana in 20 de ani, veniti se pare si pentru ei nu doar pentru Ill Nino.
Setlist-ul a fost clasic, cu piesele ultra cunoscute de pe albume mai noi sau mai vechi, concertul incepand probabil cu cea mai cunoscuta piesa a lor, Nice To Know You, putin ciudat totusi pentru ca in general hit-urile se canta la bis sau spre sfarsit. Mi-au placut, am aplaudat, am dat nitel din cap, am sarit am tzopait si m-am carat acasa terifiat pe dig cu Tibi dupa ce am mai pozat putin luna si lacul.
P.S. Organizarea defectuoasa a tinut presa pur si simplu sechestrata intr-un cort. Nu am avut voie decat cu greu sa iesim in public, de parca eram niste oi la staul... Marog... Sunetul a fost slab, cam de nota 7, si berea proasta, putina si scumpa. P.S. la Coke Live nu aveau Coca Cola Light. Oricum sunt sigur ca in editiile viitoare, organizatorii vor invata din greseli si totul va merge ca pe roate.
De laudat initiativa inca unui mare festival (mediu deocamdata), si astept cu interes editia a doua.
MorrisonGalerie Foto:
Coke Live Festival
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
