Inca din primul rand o sa raspund la intrebarea: de ce? De ce scriu despre un eveniment la care au participat 50 de persoane, de ce scriu despre o trupa despre care nu ati auzit, de ce imi mai pierd timpul. Raspunsul este cam asa: unele concerte sunt…mai mult decat concerte.
Cel de aseara, pentru mine, a fost o aventura. O aventura ce a pornit de la cautarea locatiei( se pare ca Splaiul Independentei 2B e situate undeva intre 2J si 2H) pana la ultima bere. Din cauza fenomenului de lene ce m-a cuprins in ultimul timp, am plecat destul de tarziu catre locatia pe care nu o mai vizitasem. Fara ca firma sa fie aprinsa, probabil ca nici cei care au mai fost in Big Mamou nu il descopera. Eu am alergat pe langa el de cel putin 3 ori, pana cand am vazut cateva persoane ce deschideau o poarta metalica, si am avut ideea(buna) de a ma uita in sus. Am ajuns undeva la mijlocul celei de-a doua melodii, deci pierdusem “Fara vise”. Nu, nu trupa, ci melodia.
Baietii cantau “Ingerii plang”, si auzeam pentru prima oara noua formula. Cu Levi(chitara+voce), Adrian(chitara), Andrei(clape), Daniel(tobe) si mai nou-venitul Ghighi Eftimie(bass). Fara Vise sunau bine inainte. Nu si acum. Acum suna mai bine ca niciodata. As fi dorit sa aud si a doua chitara mai bine, dar nu am avut ocazia prea mult. Poate data viitoare, intr-un alt spatiu. E o datorie pe care o sa o revendic. Revenind la concert, am crezut ca am pierdut cam totul(intarziasem in jur de 40 de minute), dar in realitate se canta doar a doua piesa. Am continuat sa fiu confuz cand au inceput cu “Cimitir de amintiri”. Deja suna a sfarsit de concert. Nu era chiar asa, si sincer, chiar ce speram. Chitara nu a mers, Levi anuntand la sfarsit: “am facut playback”.
Dupa cateva secunde de “reparatii”, trupa continua cu “So blue”, “Ce-mi ramane” si “Cosmar”. Ultima demonstrand ca ei chiar viseaza. Pana si un cosmar este un vis. Undeva, ceva, nu se leaga.
“I won’t sell my soul/I’ll rock until I get old”. Cam asa suna jumatate din refrenul unei melodii pe care nu poti sa nu o iubesti. Levi spune:”o melodie care defineste stilul lui de viata”, facand semn catre bateristul Daniel Socheri. Cunoscatorii probabil zambesc acum, ceilalti se intreaba de ce. Vor afla raspunsul la intrebare, la un viitor concert. Urmau melodii pe care asteptam cu nerabdare sa le aud. “Prima zi de toamna”, compusa pe 1 septembrie 2007, o zi de frig in care se doreste din nou, primavara.
“Vorbe-n vant” este anuntata de clasicul “tambal”, un element original si foarte placut al trupei. Pana acum nu am spus mare lucru despre versificatie, dar ea constituie un factor important in a scrie aceasta cronica. Eu nu scriu despre ce nu imi place, iar aici chiar nu gasesc nimic de neplacut. Nu sunt cuvinte amestecate pentru rima si ritm, ci sunt cuvinte ce transmit un adevarat mesaj, cum o sa vedeti in randurile de mai jos. “De vorbe-n vant m-am saturat”, ar fi inceputul refrenului si, probabil, ideea voastra despre aceasta cronica.
O alta melodie pe care trebuie sa o iubesti este chiar “Nu cauta iubirea”. Ajung la un contrast puternic, si chiar iubesc aceasta piesa. Sa mentionez ca de la “Cimitir de amintiri” nu au mai fost probleme, si totul a mers cum nu se putea mai bine.
Momentul serii, din ce pot eu spune, este noua piesa cantata in premiera aseara: “Inima ta bate rock”. Este, in mare parte, simbolul acestei cronici. A fost momentul in care toate ideile s-au asezat si am ajuns la concluzia ca e un concert despre care o sa scriu. Este una din melodiile de care te leaga versificatia. Doar acest vers-titlu, “Inima ta bate rock”, pare suficient sa transmita ceva. “Basul si cu toba mare/Ridica lumea in picioare”, chiar daca audienta de vreo 50 de oameni era asezata la mese. Unii mai intarziati(cazul meu)pe unde apuca. Poate ca nu s-a ridicat nimeni in picioare, dar cu siguranta au inteles mesajul. Ce am vrut sa spun de la inceput, dar am pierdut pe drum: publicul a venit in numar mic. Nu ca locatia ar fi permis un numar extraordinar al audientei. Dar acel public stia pentru ce a venit.
Sfarsitul concertului este un bis necesar, unde se repara toate erorile de la inceputul concertului. “Cimitir de amintiri” este cea mai cunoscuta piesa Fara Vise, si acum beneficiaza de solo-ul clasic pe care il cunoastem cu totii. Difera mult de forma pe care o stim din Aia, si este putin mai…buna.
Concertul meu s-a incheiat mai tarziu, dupa o ora si jumatate in care am stat alaturi de “nevisatori”. Niste oameni care sunt legati de o pasiune ce uita sa se exprime de multe ori: pasiunea pentru muzica. Asta ne leaga de multe ori pe toti, dar unii ajung in astfel de grupuri ce impartasesc pasiunea, si o fac cum trebuie. Dupa acest concert nu imi ramane altceva de facut decat sa ma declar fan sis a astept viitoare concerte. Cat despre titlul acestei cronici: da, numele trupei deja devine irelevant. Oamenii isi traiesc visul.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
