Graspop Metal Meeting 2010

Ajuns la a 15-a editie, festivalul organizat in Dessel, Belgia se bucura ca multe altele de un public din ce in ce mai numeros , corturile ce gazduiesc scenele secundare devenind neincapatoare. Cu toate acestea, organizarea este una de nivel ridicat, rare fiind ocaziile in care am fost nevoita sa stau la cozi imense sau sa nu pot strabate printre participantii toropiti de soare.

Ma pot plange in schimb de lipsa de umbra, ce i-a determinat pe unii sa se ascunda sub platforma pe care erau plasate scaunele cu rotile. Si un alt motiv de nemultumire a fost praful ce era peste tot si se ridica si mai intens cu fiecare concert, motiv pentru care am denumit festivalul Sandpop. Dar asta este mai mult ca sa caut nod in papura, pentru ca in rest, din punctul meu de vedere a fost un eveniment foarte reusit si singurul festival la care berea chiar e foarte buna.

Ziua I

Prima performanta pe scena principala a apartinut noului proiect al lui Floor Jansen (ex. After Forever) – Revamp. Atat vocea cat si muzica au fost placute, dar cel mai frumos a fost sa urmaresti toti membrii pe scena zambind in continuu si bucurandu-se sa fie acolo. A urmat o formatie de rock alternativ/punk din Canada, Billy Talent, dar nu pot spune ca sunt in totalitate de acord cu numele formatiei. Nu au fost de scena principala, considerand numele mult mai mari si concertele mult mai reusite din corturile mici. Dar, dat fiind ora devreme, cred ca se explica alegera oragnizatorilor.

Din primul sir de concerte reusite in corturi, mentionez Anathema, ce au debutat cu un cover dupa Kashmir-ul celor de la Led Zeppelin si au continuat cu hiturile lor, superb interpretate si la voce si la chitara. Slayer a lansat sirul moshpiturilor nebune in fata scenei principale si a muzicii de facut febra musculara la gat sau capatat vanatai pe tot corpul. Tot in cort a urmat apoi Therion, cu un nou line up ce a interpretat piesele vechi incredibil de bine. Fiecare membru al formatiei a facut un mini show separat, spre deliciul publicului si distractia artistilor.

Stone Temple Pilots a fost momentul pentru pranz, asa ca doar am ascultat concertul si am ramas cu amintirea dedicatiei catre Paul Grey, fost coleg la reabilitare cu solistul formatiei. Tarja a fost o mare dezamagire, atat din punct de vedere al vocii slabe (serios, am auzit o sala duduind cand interpreta ea, acum odata iesita din cort se auzea celalalt concert) cat si al calitatii melodiilor noi. Asa ca am dat fuga sa o ascult si pe Doro care m-a lasat cu gura cascata datorita intensitatii vocii si energiei de care a dat dovada. Al doilea festival la rand cand apuc sa ascult doar 2-3 melodii de la Motörhead, incluzand celebrul Ace of Spades care este mereu o placere sa il vezi/auzi live. Intr-unul din corturi am asistat la o parte din showul dramatic al celor de la My Dying Bride, dar datorita tristetii apasatoare m-am decis sa plec repejor.

Aerosmith a incheiat prima zi cu un show alcatuit din hituri celebre, presarate cu doua blues-uri ce aduceau a jam sessions in care fiecare a demonstrat talentele muzicale cu instrumentele la care interpretau. Vocea lui Steven Tyler este incredibila si momentele in care a cantat fara acompaniament din partea instrumentelor sau cand ne-a sfatuit sa continuam sa visam, pareau inregistrate. Evident ca nu au lipsit hainele sclipitoare, miscarile lascive si tot felul de accesorii, pe haine, pe microfon, in urechi, in par sau pe unghii. Si pentru un show complet, Joe Perry si-a scos cureaua si a inceput sa ‘biciuiasca’ chitara trantita pe podea.

Ziua II

Trezirea a fost data de muzica cu teme de razboi ale suedezilor de la Sabaton care au topait si alergat pe scena mai tot concertul, facand si glume cu tenta sexuala la adresa unui tehnician. Dark Funeral au venit cu fata pictata si cu haine pline de pentagrame pentru concertul din cort, pe care l-au zguduit bine cu black metal-ul lor si melodii cu si despre cel cu coarne. M-am amuzat un pic admirand coafurile si hainele publicului strans sa asculte Bullet for my Valentine dar nu mai tin minte nimic din concert. Inapoi in cort pentru o sesiune serioasa de death metal oferita de cei de la Cannibal Corpse si spre uimirea mea, basul era interpretat la un instrument cu trei corzi. Carcass i-au inlocuit pe cei de la Mastodon pe scena principala si au facut o treaba bunicica, tinand cont ca nu prea mai canta impreuna in ultima perioada.

Slash si-a expus inca o data talentul de chitarist, acompaniat de vocea foarte buna a lui Myles Kennedy ce reuseste sa interpreteze hiturile Guns’N’Roses chiar mai bine decat originalul, controland mult mai bine notele inalte. Paradise Lost, fosti headlineri pe scena principala au fost plasati doar intr-unul din corturi care era destul de gol comparativ cu alte concerte. Si pana si artistii pareau un pic plictisiti, dar si-au facut treaba bine.

Concertul Eluveitie a fost prima din nebuniile declansate pe ritm de folk metal, vioara, fluierele si am uitat numele instrumentului ciudat pe care il folosesc facandu-i aproape pe toti sa topaie si sa cante cu ei. Airbourne a oferit un spectacol care l-am pus repede in topul preferintelor mele si pe care vi-l recomand din toata inima. Sunt in continuu in miscare, topaind, aruncandu-se pe scena, solistul chiar se catara pe schele la un moment dat si canta cocotat acolo sus un solo de chitara. Si sunt intr-un continuu dialog cu publicul ce nu conteneste cu crowd surfingul. Din cauza placerii de a-i urmari live pe cei de la Airbourne, am decis sa renunt la panda metal-ul celor de la Immortal.

A doua seara s-a incheiat cu nebunia din timpul concertului Soulfly. Cavalera a cerut sa vada ‘hands up in the sky’, moshpituri si doua ‘walls of death’. Fratele sau, Igor, a fost invitat sa cante la tobe pentru o melodie, iar Ritchie Cavalera a cantat partea mai dura din ‘Unleash’. Momentul de top a fost solo-ul de tobe in timpul caruia fiecare a facut rost de o toba si unul sau doua bete si il acompaniau pe tobarul ce facea minuni trecand de la ritmuri si sunete ‘normale’, la sud americane.

Ziua III

A inceput tot cu muzica de trezire, de data aceasta metalcore-ul americanilor de la Atreyu si cu riffuri de chitara ce te duc cu gandul la speed/power metal. Evergrey au cantat superb, si am avut sansa sa vad cat de bine s-a integrat fostul bassist de la Therion. Solistul se tinea de glume, afirmand ca vor sa termine concertul cat mai repede sa fuga sa vada Katatonia. Eu nu m-am dus la Katatonia pentru ca mi s-a recomandat sa vad Mucky Pup. Din punct de vedere al versurilor a fost cel mai nostim concert al festivalului si atmosfera a fost una deosebita pentru o formatie asa ‘micuta’. Jon Oliva’s Pain este o formatie cu din ce in ce mai multa greutate, la propriu, dar vocea ramane una incredibila ce iti ridica parul pe spate. Dar din cauza caldurii nu am putut sta sa ascult prea mult din concert, ci am fugit in cel mai departat si umbrit colt. Am asteptat apoi minute bune si pline de transpiratie inceperea concertului Bloodbath, care a fost, conform spuselor lui Akerfeldt, al 6-lea din cariera lor.

Fiind muzicieni cu experienta, death metal-ul lor suna excelent. Dar bonusul unui astfel de concert sunt dialogurile lui Mikael cu publicul care vorbea undeva intre 2-3 minute intre melodii, declarandu-ne ca e beat, ca n-are idee despre care e urmatoarea melodie, si ca cei care vor sa-i pupe posteriorul il pot vedea mai tarziu urmarind concertul KISS. Cu ultimile resurse m-am strecurat in fata la Korpiklaani si m-am simtit bine alaturi de iubitorii folk metal-ului finlandezilor, ce au debutat cu hitul ‘Vodka’ si au continuat cu o nebunie de ritmuri saltarete si o vioara ce nu te lasa sa stai locului. As fi vrut sa prind si concertul Finntroll, mai ales pentru atmosfera, dar fiind in cel mai mic dintre corturi si datorita numarului imens de oameni stransi la intrare, mi-am dat seama ca mi-ar fi luat jumatate din concert doar pentru a intra in cort.

Asa ca i-am amanat pentru urmatoare ocazie.

Kiss a oferit un show pentru care nu prea pot gasi superlativul adecvat. Recunosc ca nu le-am ascultat niciodata muzica prea atent sau nu am urmarit clipuri din concerte. Dar dupa cele 2 ore si 10 minute de show (si-au depasit timpul alocat cu 40 de minute, doar sunt KISS si era ultimul show din turneul european) am trecut spectacolul pe locul 1 cand vine vorba de...spectacol. Au facut de toate. Au tras cu bazooka, au ridicat tobele in aer la propriu, au zburat deasupra scenei, au rupt o chitara. De fapt nici nu cred ca am avut timp sa remarc toate detaliile showului. Evident, hainele si aspectul erau in linia KISS, n-a lipsit vopseaua de pe fata. Nici a lor, nici a unor spectatori si chiar si a unora dintre muzicienii de la alte formatii.

Cand am fost la toaleta in timpul showului am auzit doua persoane cantand in baie impreuna cu ce se auzea pe scena. Interactiunea cu publicul nu a lipsit nici ea, fiecare parte a scenei jucand propriul rol si incercand sa tipe mai tare decat cealalta. Limba lui Gene Simmons a oferit propriul ei show. Totul s-a terminat cu un foc de artificii incredibil. Dar showul KISS a fost atat de fantastic si (chiar nu gasesc cuvinte) incat aproape ca am uitat de amploarea artificiilor ulterioare. Sincer, nu-i ratati daca vi se iveste sansa.

Si evident, sper sa aveti sansa sa participati la Graspop pentru ca ramai cu impresii frumoase dupa multitudinea de nume mari care le vezi pe scena, dupa varietatea de jocuri organizate de sponsori si distractia aferenta fiecaruia in parte, dupa impresionanta oferta de la metal market si dupa noptile de camping in care nu poti dormi datorita lui ’Timmmeh’ pe care toti il cauta si nu este niciodata de gasit.

Andreea Chirulescu

O galerie foto de peste 400 de poze poate fi gasita pe METALHEAD accesand:

Poze Graspop Metal Meeting 2010

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram