INFEST si THE STONE la Fabrica: Sarbii, romanii si metalul.

Poate parea ciudat ca mai e putin si se face o saptamana de la concertul a carui cronica am intocmit-o abia azi, asadar o mica explicatie din capul locului ar trebui data.

Nu intentionam sa scriu nimic, dar am stat, m-am gandit, m-am perpelit, n-am dormit noaptea si pana la urma m-am decis sa emit cateva cugetari personale despre ce s-a intamplat vineri, 24 februarie, in Fabrica, mai degraba decat o cronica in sine.

Parte a unui mini-turneu cu doua trupe sarbesti - The Stone si Infest, organizat de Axa Valaha in Timisoara, Bucuresti si Constanta, evenimentul de vineri a avut in deschidere tanara si promitatoarea trupa de old-school death/thrash metal Spinecrusher si pe Apa Simbetii, trupa care in ultimul timp face furori pe la noi prin sat prin stilul abordat dar, dupa cum am remarcat cu stupoare pe diverse bloguri, si prin – citez - “pleata superba a vocalistului”. No comment.

Concertul a debutat asa cum si trebuia sa debuteze un concert de thrash, death, black si combinatii intre ele, adica cu Spinecrusher, trupa de metal greu batranesc si apasat in ciuda mediei de varsta a componentilor. Cu un stil primitiv si crud, printre pierderi ocazionale de ritm si glume cu “satana si tovarasii sai”, trupa asta isi croieste incet-incet drum spre inimile metalistilor romani mofturosi si atenti mai degraba la cum e incaltat trupetele decat la ce se screme el acolo, lucru care nu face decat sa ma bucure din moment ce e singura trupa de acest gen de pe la noi.

Cu un frontman cat se poate de energic, singurul de la noi din tara care a inteles ca vocea de thrash tre sa sune mai degraba a dulau intaratat printre uluci decat a lup urland trist la luna, cu niste chitari care incet dar sigur incep sa dea forma rifajului specific genului abordat, Spinecrusher imi pare o gura de aer proaspat pe scena noastra, si rog cititorul sa-mi ierte licenta de a numi “proaspat” putoarea de cripta inchisa care se insinueaza pe dupa blasturile si tremolourile specifice unor Sodom si Sepultura de inceput. Un mare bravo si o carca de felicitari pentru baietii astia, dar si un serios si parintesc: baieti, mai aveti mult de munca!

Au urmat Apa Simbetii, o trupa tanara si ea dar cu ceva mai multa experienta si cu un stil ceva mai sofisticat. Fac o paranteza aici ca sa fiu sigur ca s-a inteles ce vreau sa spun prin sofisticat. Da, exact asa cum suna, adica din aceeasi gama cu delicat, sensibil si emaciat. Adica, din punctul meu de vedere, fara nici o gara cu ceea ce eu obisnuiesc sa consider metal. Hai, totusi, treaca de la mine, cu o gara si vreo doua-trei halte. Cand i-am auzit prima oara pe copchii in fostul LMC ( sau poate era deja Cage, nu mai stiu ) am ramas destul de placut impresionat de melanjul prestat, in ciuda faptului ca un notoriu cu care stateam de vorba la fata locului ii considera – citez – “confuji.

Imi aducea aminte de Mayhem si ma bucuram ca uite dom’le, o trupa care incearca sa faca un black metal something fara sa ma omoare cu orga. Trupa, din cate vad eu, continua pe aceeasi felie, dar anumite aspecte in abordarea lor din ultima vreme ma fac sa stramb din nas, si da, ma refer strict la pasajele cheesy de jazz, lucru care ma face sa trag concluzia ca ori au terminat de cantat tot ce aveau metal in cap, ori pastreaza aspectul metal doar pentru ca e mai cool intro sala de concert decat intro cafenea. Una peste alta, asta e doar parerea mea personala, bazata strict pe ce vreau eu de la metal in viata si n-ar trebui sa deranjeze pe nimeni. In fond, fiecare e liber sa se zbata sau sa se fataie pe ce ii place. Ca sa inchei, desi in mod evident o echipa de oameni studiosi si care se vede ca repeta si compun intens, Apa Simbetii e o trupa care pe mine nu ma mai intereseaza.

Astea fiind spuse, am terminat cu capitolul romanesc al serii si ar trebui sa trec acum la Metal. Metal am zis? M-am grabit. La capitolul sarbesc ma refeream.

Dupa Apa Simbetii a urmat Infest , trupa de “deathrash” cum ii place lui Vandal ( liderul si de fapt singurul membru constant Infest ) sa denumeasca genul abordat de trupa, joc de cuvinte consacrat de piesa omonima a trupei Sarcofago si, surpriza, sugerand exact ceea ce contine: death si thrash metal.

Pe Infest ii stiu in urma legaturii de prietenie pe care o am cu Vandal, asadar i-am urmarit atat pe CD cat si de pe youtube dar nimic din toate astea nu m-a pregatit pentru show-ul lor de vineri. Caut un cuvant care sa defineasca aspectul prestatiei lor si nu-mi vine in cap decat salbatic. Cu alura generala de metal polonez, dar construit evident pe un schelet thrash metal de factura Sepultura si Slayer din anii 80 mai degraba decat pe death metal, Infest e o bestie scapata din lant si cu chef de razbunare. Totul in viteza, violent, agresiv , de la tobe la chitari si voce, cu niste oameni care se vede de la o posta ca isi stapanesc instrumentele cu precizie si siguranta de pilot de raliu, Infest e o avalansa de riffuri thrash metal scapate direct din iad in rai si carora nu le place nimic din ce vad in jur. Engleza lui Vandal e un pic mai buna ca a mea, adica la nivel de anu 3 engleza in scoala generala, dar din sloganele anticrestine spuse raspicat sau sfaturile de bun simt gen “forget about modern metal and new age stuff” zau daca sunt lucruri care pot scapa neintelese!

Ca o informatie scapata din culise, Fane ( Fanica, Fanidis, Stefanita) cu alte cuvinte vrajitorul de la mixer din Fabrica, in timp ce canta Infest era ceva mai in spatele meu la dat din cap, ca alta treaba n-avea. Printre doua plete mi-a marturisit inclusiv ca probele de sunet au durat 5-10 minute, record al lui personal absolute. Am stat asa si m-am uita pe ce canta baietii am vazut ca pe Jackson si nu m-am putut abtine, cum nu ma abtin nici acum, sa remarc cat de injurata e chitara asta , si de catre cine?! De catre toti folkistii si baladistii care pe langa ca au impresia ca chitara e doar un accesoriu cool de facut poze cu el si li se pare ca daca ating gingas coardele de dou-trei ori pe minut ei fac metal, totusi sufera de ibaneji si bisiriciuri cu tzshpe corzi.

Una peste alta, Infest e cea mai mare surpriza concertistica pe care am avut-o vreodata, si una pe care o voi resimti totdeauna ca pe o palma strasnica pe fata mea de metalist romanesc. Primul lucru pe care l-am facut dupa concert a fost sa-mi iau atat CD-urile cat si tricoul ala bestial caruia in afara de elementele gay gen dragon , trandafir si pistol cu capse nu-i lipseste absolut nimic din orice asociere grafica ti-ar putea trece prin cap, ocazie cu care am vizitat standul comun de merch al celor doua trupe. Inca un sut in dos. Pe cand la noi sunt trupe care nu reusesc sa renunte la un suc pe saptamana ca macar o data la doi ani sa-si scoata si ele un demo pe CD, oamenii astia, veniti dintro tara presuspus mai saraca decat a noastra si devastata de razboaie pana de curand, isi permit ca in 7-10 ani de la infiintare sa aibe 3-5-6 albume scoase atat pe vinyl cat si pe CD , EP-uri in aceleasi formate - produse care pentru cei ce le stiu ilustreaza perfect o evolutie muzicala constanta, editii multiple de tricouri, insigne, si ce sa mai, toata gama care dovedeste un minim interes fata de bunastarea si expunerea trupei la care s-au inhamat. Fac pariu ca nici nu se lauda in clasa ca au trupa de rock. Si daca tot am ajuns la punctual trupa si prietenii ei, o sa va zic o povestioara scurta legata de asta.

In noiembrie, invitati fiind, eu si Coro, la Belgrad, de catre prietenii nostri de la NadimaC la concertul Warbringer pe care ei il deschideau alaturi de alta trupa locala de thrash, Putrid Blood , am refuzat propunerea de a intra la concert pe guest-list-ul lor, cu textul ca lasati copii, biletul asta e aportul nostru la scena voastra de metal, si uite, invitati-va si voi prietenele. Raspunsul? Prietenele noastre nu asculta thrash metal, asa ca daca nu va suparati, in locul vostru o sa invitam doi oameni pe care ii stim ca isi doresc foarte mult sa vada concertul dar nu au destui bani!

Eu zic ca chestia asta spune multe , dar sa lasam frustrarile si sa trecem mai departe.

Dupa experienta extenuanta numita Infest, au urmat The Stone. Pe oamenii astia ii stiu din 2003, din Timisoara, unde i-au facut de ras pe norvegienii de la Ancient. Black metal standard as putea spune, impetuos si implacabil, cu oameni pe instrumente care au identificat perfect estetica genului si nu doar incearca s-o reproduca ci si s-o imbogateasca, The Stone nu e o trupa care varsa sacul de pedale pe toba mare si da repede in chitari ca sa pacaleasca fraierii ca ei canta black metal. Compozitii sanatoase, instrumentisti siguri pe ei si virtuosi, The Stone au avut o prestatie demna de nume mai mari dar care au uitat de lucrurile astea in ultimul timp.

De remarcat tobarul care pe multi i-a imbolnavit de nervi si sunt sigur ca pe vreo doi-trei i-a facut sa fuga plangand acasa sa se ascunda sub plapuma jurand printre sughituri ca nu vor sa mai auda de toba in viata lor si ca flautul e un instrument minunat! Nu insist pe aceasta trupa pentru ca desi black metalul e unul din genurile mele preferate iar concertul lor a fost unul dintre cele mai bune de gen pe care le-am vazut vreodata, nu asta e adevaratul motiv pentru care am scris articolul.

Daca cineva ar fi atat de inconstient incat sa zica ceva de genul “romanii mananca metal pe paine”, pai atunci, ca sa nu fie chiar cel mai mincinos om din lume ar trebui sa spuna ca felia de paine e super groasa si ca peste metal se toarna o tona de maioneza light. Oricum ar fi, acestea luate fiind ca un fapt, concluzia logica ar fi ca sarbii il manaca gol, crud, mult si inca viu, proaspat scos din victima!

E aproape geografica treaba si nu imi e rusine sa o recunosc: polonezii au death metal, cehii au grind-core, sarbii si bulgarii au thrash iar romanii au symphonic metal cu voce de gagica!

Ca o incheiere, si vorbind in numele organizatiei pe care cu mandrie o reprezint prin acest articol, la cum stau lucrurile la noi in tara, faptul ca majoritatea trupelor sustinute de catre Romanian Thrash Metal Club sunt sarbesti nu-mi apare ca un paradox, ci ca o solutie logica pentru imbunatatirea scenei romanesti de metal.

Traian Popescu – Romanian Thrash Metal Club

Poze The Stone si Infest la Fabrica

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram