Iron Maiden: Mai mult decat un concert, o experienta culturala!

Mai jos va prezentam un articol adaugat de ShiverMeSideways cu ajutorul tool-ului de Citizen Journalism oferit gratuit de METALHEAD. Scrie si tu !

N-am fost genul care sa calatoreasca. De multe ori am preferat sa stau in casa cu un suc rece, muzica si PC-ul meu decat macar sa ies prin oras. Dar venirea Fecioarei de Fier in Romania este un eveniment care nu trebuie ratat de niciun pletos. Chit ca veneau in Satu Mare si cred ca tot ajungeam.

Astfel, sambata la ora 5 dimineata, cu lumina putina si o atmosfera racoroasa, am pornit din Bucuresti catre Cluj. Am facut doua opriri: la Cetatea Fagarasului si in Alba-Iulia, la Catedrala Reunificarii. Parca pe masura ce ma departam de capitala noastra mareata, ma umpleam de mai mult sentiment de mandrie: de la peisajele absolut magnifice de deal si munte pana la arhitectura cetatilor si oraselor Brasov, Sibiu si mai sus mentionatul Alba-Iulia. O uvertura destul de potrivita pentru una dintre cele mai mari trupe de heavy metal, dupa parerea mea.

Apropiindu-ma de Cluj-Napoca, am trecut prin comuna Floresti, unde era Polus Center si am vazut scena pregatita. Emotiile au inceput sa-mi explodeze in stomac, avand in vedere ca ascultam si Maiden la CD player atunci! La orele 15 ale dupa-amiezii eram in oras, instalandu-ma. Din fericire, am avut cazarea chiar langa Teatrul National, un edificiu care, desi mai mic decat cel din Bucuresti, este de 10 ori mai impodobit si mai impresionant.

Destul de obosit, am purces in ziua de recunoastere in centru. Spre deosebire de Sibiu si Brasov, se poate circula cu masina pe aici, dar sunt multe treceri de pietoni, asa ca nu deranjeaza. Inca un lucru notabil: foarte putina imbulzeala, strazile erau largi, cu sensuri unice cu multe benzi, masini putine, etc. Chiar are cu totul alt aer Clujul. Dintre orasele pe care le-am vizitat, mi s-a parut cel mai curat si aranjat. Nu doar atat, dar era foarte bogat si arhitectonic, avand multe cladiri din secolul XIX, restaurate si pastrate in conditie foarte buna. Am vizitat sambata si Biserica Sfantului Mihail, o catedrala gotica in stilul Catedralei Evanghelice din Sibiu si Bisericii Negre din Brasov. Apoi, m-am intors in Piata Avram Iancu, langa fantana maiestoasa, sa ma odihnesc. Am observat ca deja se adunasera o groaza de rockeri, fiindca cel putin 1 din 3 oameni era pletos. Unii chiar m-au rugat sa le fac poza. E un sentiment minunat sa vezi ca exista atatia oameni care gandesc ca tine, care au venit, la fel ca tine, sa vada o trupa de metal.

A doua zi, it was show-time. M-am trezit pe la 8-9 si am pornit catre Gradina Botanica, pe care o recomand cu caldura absolut tuturor celor aflati in oras. Am observat ca oamenii sunt si mai deschisi si primitori decat in Bucuresti. Absolut oricine a fost dispus sa ne ajute sa gasim ceea ce cautam, de la seniori pana la angajatii restaurantelor. Gradina Botanica a fost absolut superba, amenajata destul de bine, cu sere si avand chiar si o sectiune in care parca eram la munte (cu poteci, poduri de lemn, copaci desi si maiestuosi si un parau ce cobora). Doar ce m-am invartit pe acolo si se facu ora 12. Hopa, repede la camera si pornirea catre Polus!

Pe drum, am observat foarte lume mergand la Biserica si, desi nu sunt foarte religios de felul meu, am fost impresionat de faptul ca mergeau in grupuri, se imbracau frumos (ceea ce americanii numesc „Sunday wear”, adica hainele speciale pentru mersul duminica la Biserica) si pur si simplu emanau un aer de comunitate bine inchegata, desi erau la oras. Si chiar daca treceam pe langa ei cu tricou Iron Maiden si plete, nimeni nu s-a uitat ciudat la mine, de parca eram posedat sau ceva de genul.

Dupa un dus si schimbat in blugii negri, am pornit catre Polus. Mare distractie mare pe capul meu cand am vazut statia de autobuz plina de pletosi. Cand am urcat alaturi de o legiune de metalisti in mijlocul de transport in comun, atunci chiar parca se uita lumea un pic ciudat la noi. La orele 14 fara un pic, eram la intrarea la concert, alaturi de cel putin o suta-doua de oameni, pe un soare canicular (era in vigoare codul galben atunci). Ca spartanii, facandu-le vanzare magazinelor din jur, numarul crescand de rockeri a rezistat trei ore si jumatate pana cand au fost lasati sa intre.

Imbulzeala teribila, caldura si injuraturi teribil de originale (clujenii bat bucurestenii si la acest capitol cu siguranta) au fost conditiile, lasand la o parte organizarea tampita: una dintre intrari (unde eram chiar eu, ca deh) a fost declarata „dangerous” de catre un strainez si trebuia sa mergem in alta parte; degeaba ne-am intrebat „de ce naiba”, ca a trebuit sa ne inghesuim la intrarea femeilor. In fine, cu toate acestea, am prins un loc la gard, in dreapta. Si inca o comparatie interesanta: un clujean m-a intrebat daca tin locul cuiva si daca poate sta si el la gard, foarte politicos, o bucuresteana s-a bagat peste locul meu ca „nu-mi tinuse prietena pana acolo”.

In fine, ce mai incolo-ncoace, am ajuns chiar in timpul sound-check-ului celor de la Cargo, care pareau pusi pe fapte mari. Toata lumea era neutra, parca numai eu ma agitam pe acolo; poate si pentru ca era primul sound-check pe care l-am vazut facut de o trupa si nu de tehnicieni. La 19:30, au intrat in sfarsit rockerii romani, debutand cu Ziua Vrajitoarelor. Inca de la prima piesa, era clar ca trupa era intr-o forma de zile mari. Au mai cantat Anarhia, Doi pasi in urma ta, Calare pe motoare, Ploaia, Aproape de voi si Batacanda, Nu pot trai fara tine, insa mie mi-au lipsit Tepes, Baga-ti mintile in cap, Destin, Spiritus Sanctus, Clasa muncitoare sau Nu mai am tigari. Asta e. Inca un lucru care nu mi-a placut la ei este ca ne-au pus sa cantam cam mult.

E bine cu implicarea publicului, dar deja ne pusesera sa cantam piese intregi. In rest, chiar au avut un concert excelent, lasandu-mi o prima impresie foarte buna (era prima oara cand ii vedeam live, Youtube nu se pune). Mai ales Adrian Barar, cu parul vopsit si cu pletele in vant parca era renascut. Adi Igrisan are o super-voce, e pacat ca nu si-o pune in valoare pe inregistrari (ce zbierete poate sa scoata omul ala!).

De la 20:15 a inceput asteptarea titanilor. Ceea ce m-a mirat la bodyguarzi era ca inca de cand am ajuns la gard, ei ofereau apa plata si aruncau cu apa (din rau, ce-i drept) pe noi, ceea ce era un lucru tare bine venit avand in vedere imbulzeala si caldura. La 20:45 a inceput intro-ul ce anunta venirea Iron Maiden, compus mai intai din piesa Doctor Doctor a celor de la UFO (la care trupetii au facut un cover pe vremea lui Blaze Bayley), urmat apoi de o parte din Transylvania si terminand cu Mars, the Bringer of War de Gustav Holst. Iar cand a intrat formatia pe scena si au inceput primele note ale piesei The Wicker Man tot iadul s-a dezlantuit. 20.000 de mii (daca nu chiar mai multi) de fani au erupt si concertul incepuse oficial.

Multa lume zice „Ma, de ce sa stai la gard? Ce castigi? S-aude ingrozitor si esti si impins”. La asta eu raspund: ei bine, e vorba de experienta. Nu e acelasi lucru daca stai mai in spate. La gard, ai comunicare directa cu trupa, plus ca ajuta si pe cei ca mine care nu-si pot lua ochelarii la concert si vor sa-si zbenguie capusele si creierii din cap.

Cred ca orice rocker de acolo a simtit acelasi lucru. Cu un sunet tare zgomotos, dar in acelasi timp curat, cu un Steve Harris si Bruce Dickinson in forma mare, cu un Janick Gers nebun ca intotdeauna si cu Adrian Smith si Dave Murray tari ca muntii, Iron Maiden au oferit nu doar un spectacol heavy metal, ci o experienta muzicala si vizuala absolut completa. Incerc sa caut cuvinte astfel incat sa ofer o opinie cat-de-cat echilibrata si complexa, dar la naiba, sunt coplesit de emotie si nu-mi vine decat sa scot adjectiv elogiativ dupa adjectiv elogiativ.

I-am „vazut” si in 2008, cu ocazia turneului Somewhere Back in Time, dar am stat in ultimul rand al peluzei, datorita constrangerilor financiare, dar tot m-am simtit inclus in spectacol. E chiar uimitor cum poate o formatie sa ma faca chiar si pe mine, in locul cel mai indepartat al stadionului, sa ma simt integrat in spectacol. Acum, in 2010, insa, va puteti da seama ca totul a fost la puterea a 10-a. Am observat insa, cred ca vreo doua mici scapari de microfonie, dar trupa n-a miscat decat un singur muschi; mai exact, Dickinson a ajustat instant microfonul.

Pe scena pur si simplu radiau energie; erau niste adolescenti de peste 50 de ani! Mereu voi sustine ca daca trupetii ar putea pune in functiune un generator, ar putea alimenta o tara cu electricitate! Tot ce am vazut eu pana acum in DVD-uri ei au facut: Janick si-a aruncat chitara in sus, s-a batut cu Eddie care a intrat pe piesa Iron Maiden, Steve Harris s-a urcat pe monitoare si a cantat toate versurile, publicul a cantat integral Fear of the Dark, cu tot cu melodiile de chitara, iar Bruce a glumit intre piese si le-a cantat cu o intonatie si joc de scena comparabile cu un actor de teatru. Desi ei ne prezentau piesele „noi”, de dupa 2000, le-au cantat ca si cum erau hit-urile lor din anii ’80.

Pentru cineva cu sperante muzicale si care rareori iese din casa, daramite din oras, Iron Maiden la Cluj-Napoca a reprezantat mai mult decat un concert. Pentru unii era doar un spectacol, pentru mine, insa, a fost o experienta culturala care m-a schimbat; in timpul concertului Iron Maiden nu erau doar o trupa, ci erau un simbol al Vestului, al succesului datorita credintei in ceea ce faceau; ei erau un monument nu doar al heavy metal-ului, ci al muzicii in totalitatea ei; ei deveneau din oameni in ceva mult mai mult.Cel mai bun concert la care am fost pana acum? Da, as zice ca da.

Setlistul poate fi gasit aici.

Poze de la concert gasiti aici: Poze Iron Maiden in Concert la Cluj-Napoca

Filmari de la concert gasiti aici: Filmari de la concertul Iron Maiden din Cluj Napoca

Poze cu publicul: Poze cu publicul la Iron Maiden

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram