KRUNA 3 ROME : Colaj de sunet si emotie

de Ana-Maria Gavrila

KRUNA 3  ROME : Colaj de sunet si emotie


S-au scurs aproximativ doua zile de la evenimentul unei „seri speciale”, doua zile in care am avut timp de gandit si razgandit asupra randurilor scrise despre cele petrecute in clubul Kulturhaus, sambata 3 decembrie 2011, cand cea de a treia - hai sa-i spunem totusi - editie KRUNA ne-a readus in minte o frantura din minunata poveste a weekendului Dark Bombastic Evening 3 in centrul Bucurestiului, avandu-i ca protagonisti pe Jerome Reuter si echipa sa.

Spun gandit si razgandit pentru ca spectacolul luxemburghezilor mi-a lasat (poate mai mult decat in trecut) sentimentul unei confesiuni, al unei istorii personale, sincere si discrete, ce preschimba dramatismul versurilor arhicunoscute si al acordurilor de multe ori inganate, in altceva. Intr-o traire puternica, intr-un sentiment ambiguu si greu de definit : sa simti cum te pierzi si te regasesti in doar 90 de minute.

A fost a doua oara cand i-am vazut live intr-un singur an, continuand acum, la inceput de decembrie, calatoria tainica in care am pornit inca din vara, fara sa stiu unde aveam sa sfarsesc, stiind sigur ca n-am sa revin la ceea ce cunosteam dinainte. Mi s-a parut ca muzica ROME se preschimba : ca acea grandoare si complexitate a unora dintre piesele mai vechi e acum retinuta, intima, reflexiva, iar armoniile aparent simple ale instrumentelor sunt oglindite intr-o extravaganta de aceasta data emotionala.
Au imbinat piese de pe aproape intreaga discografie ROME intr-un singur spectacol - un „album” live intr-o interpretare emotionanta : o evocare a unui exil catre interior, a unor calatorii de recunoastere a unui poet-muzician catre propria fiinta. Simpla numire a pieselor imi pare de aceasta data ca ar fragmenta ceea ce am resimtit ca un tot unitar, un colaj delicat de sunete si emotii ce a facut din KRUNA 3 o experienta cu totul aparte.
Am ales sa ma rup de realitatea lui „azi” si sa parcurg destinele fara de timp ale pieselor ROME – spun asta pentru ca metaforele alienarii, cuvintele disperarii si ale izolarii isi pierd – indiferent de album – contextul si devin personale… Cu greu totusi, caci undeva in sala plina aproape de refuz cate cineva tinea mortis sa arate ca stie versurile pe de rost sau sa multumeasca pentru un spectacol care inca nu se incheiase. Fiecare traieste insa momentul cum crede si stie mai bine!
Cand am plecat din Kulturhaus, Jerome Reuter si poate si ceilalti membri erau inca in fata scenei, vorbind cu cei care au ramas sa ii salute, semnand discurile si biletele fiecaruia in parte. Sa fie aceasta editie KRUNA un ultim capitol al acestui nou concept ce ne este deja foarte drag? Organizatorii ne-au oferit si cu prilejul acestui eveniment (daca mai era nevoie) garantia unei seri cu totul speciale, cu un public frumos si muzica de calitate, intr-o atmosfera deosebita.
Setlist:
The Consolation of Man
The Spanish Drummer
Der Erscheinungen Flucht
Das Feuerordal
The Death of Longing
The Merchant Fleet
Die Nelke
All for Naught
To Teach Obedience
In Cruel Fire
A Pact of Blood
Sons of Aeeth
Hope Dies Painless
To Die Among Strangers
The Birds of Prey
Neue Erinnerung
The Torture Detachment
Reversion
Swords to Rust - Hearts to Dust



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: