Chiar asa, nicio cronica la Rock the City? E luni dimineata, va trebui sa scap rapid de mahmureala si sa fac fata intrebarilor, o sa vrea lumea sa stie cum a fost, ce mi-a placut... si m-ar fi ajutat o doza de lucidiate, la cata bere a curs pe gat in jos in ultimele trei zile, poate chiar as fi crezut ca Prodigy au ajuns la B''estfest.
Desi... parca, parca imi aduc cate ceva aminte din Ziua 1.
Imi aduc aminte de deschiderea cu Ultra TT si de senzatia acuta ca n-o sa-mi placa deloc acest festival. Muzica zero, versuri jenante, miscare scenica si garderoba ilare, si toate astea nici nu conteaza prin comparatie cu felul in care a inteles sa se poarte cu publicul. Iti trebuie ceva tupeu sa te plangi ca e putina lume, cand este evident ca esti o improvizatie nedorita.
Trei beri repede, sa-mi treaca nervii.
Da-i naibii de nervi, ca nu conteaza deschiderea. Nu mai vazusem Therapy? live, si mi-i doream rau. Aveam varsta potrivita in momentul lor de glorie, si a ramas o oarecare placere vinovata (daca aveti biletul la Bon Jovi in buzunar, nu aveti dreptul sa comentati. Altfel, comentati in liniste.) S-a auzit frumos, curat, cu un setlist simplu si eficient. Incerc sa fiu obiectiva, dar chiar nu-mi dau seama daca Therapy? mai poate sa insemne ceva pentru cei care nu i-au prins in forma maxima. Pentru varsta a treia, asa, ca mine, a mers la suflet.
Si am ramas in cautarea tineretilor pierdute prin anii ''90 cu Prodigy. Prima data live pentru mine (da, stiu, parca traiesc in pestera uneori) si nu pretind ca inteleg cum se incadreaza ei la un concert rock, ceea ce chiar n-are nicio importanta. Energie cat sa alimentezi vreo juma'' de Bucuresti, si show ca-n zilele bune ale anilor ''90. Eterna mea recunostinta pentru Smack my b***h Up, datorita careia multe monitoare din birou sunt inca functionale si n-au sfarsit in capul colegilor de-a lungul timpului. In Piata Constitutiei, mi-a ridicat parul pe ceafa.
Am plecat cam in viteza de la Prodigy, cu piciorul pana la fund pe acceleratie sa prindem si un pic de Skunk Anansie. Tot respectul pentru organizatorii B''estfest, care ne-au adus niste nume incredibile in ultimii ani. Doar ca eu sunt o creatura iremediabil urbana, si cred sincer ca rockul s-a nascut pe asfalt. O criza violenta de alergie la polen mi-a intarit aceasta opinie si mi-a oprit in gat ultima bere a serii. Neinspirata programarea celor doua evenimente simultan, neinspirata mutarea in camp.
Si m-am trezit in Ziua a 2-a de Rock the City
Nedormita de la alergie, ceea ce a fost ok, pentru ca nu eram nici mahmura. Eram in schimb foarte hotarata ca n-o sa-mi placa festivalul asta, in ciuda unei prime zile bune.
Anuntul ca se intra la Golden Circle cu bilete normale m-a enervat si mai tare. Nu stiu la ce ma asteptam, dar nu la 100 de ametiti imprastiati pe unde se gasea un pic de umbra. Voodoo si Monarchy meritau mai mult – dar daca ar fi dupa merit, ei ar fi ajuns departe. Frumoase prezente pe scena (cu o singura observatie pentru Monarchy – vorbiti mama in romaneste. Va doresc din inima un imens succes international, dar pana ajungeti la Rock am Ring, sa ne auzim de bine. In romana.)
Deschiderea si-a indeplinit misiunea cu succes (spre deosebire de ziua anterioara) si lumea se incalzise pana la Boon. Si noi si ei cu chef de cantat – in ciuda unei usoare mahmureli care li se citea in ochi – si cu o relatie buna cu publicul – mai bine 100 de oameni care stiu ce se canta decat zece mii de ratati. Ma rog, asta zic eu, presupun ca pentru cei de pe scena nu e la fel de placut.
Pe toate trei – Voodoo, Monarchy si Boon – eu le-as revedea cu placere, poate chiar undeva unde sonorizarea e acceptabila.
Tot respectul pentru publicul de 14-15 ani strans in fata scenei. Rockul are un mare viitor, si m-am bucurat sa-i vad ca beau cola si nu Jagermeister (eu n-aveam atata minte la varsta lor. N-am nici acuma.) Cam pe atunci mi-am dat seama ca nu-mi lipsesc Papa Roach. Doar ca era o chestie de principiu, si oricat de buna a fost aceasta surprinzatoare zi a doua, tot sunt zborsita pe modul asta de a purta cu nefericitii care cumpara bilete.
Pfoai ce m-a intins la povesti. si abia acum incepe distractia. Cu Sabaton. Cine ar fi crezut?
Am ras de barbile lor facute permanent, si de tematica versurilor, si de un power metal care mie nu-mi spune mare lucru, si mai ales de pantalonii lor asortati (de la New Kids on the Block nu se mai poarta chestia asta, zau – si in mod evident le-am cobit).
Pentru toti cei care n-au fost acolo: Sabaton au fost incredibili. Nu mai zic nimic niciodata nici de power metal si nici de barbile apretate. Suedia, care ne promisese o vara frumoasa si ne-a lasat cu ochii in soare, si-a spalat multe pacate cand i-a trimis pe baietii astia pe drumul Bucurestiului. Le acord un foarte subiectiv premiu pentru cea mai placuta surpriza de anul asta, si un foarte obiectiv premiu pentru cei mai metal chiloti cu buline din istoria chilotilor cu buline. (Pentru toti cei care n-au fost acolo: zau.) Interesant e ca eu tot nu duc genul asta de muzica, am incercat cateva piese care au curs ca mierea live, si acuma mi-au strepezit dintii. Dar asta este exact motivul pentru care merita sa mergi la astfel de evenimente – pentru ca suedezii astia cu pantaloni asortati au luminat Piata Constitutiei cu niste zambete sincere. Si cu buline fosforescente.
Cum de n-a fost mai nimeni la Sabaton, dar s-a umplut piata pentru Mike and the Mechanics, eu nu pretind ca inteleg. si mai putin inteleg ce cauta Mike aici. N-am nimic cu el, tata il asculta cu oarecare pasiune, dar n-a mai intrat. Astept cu interes o cronica obiectiva, eu am preferat sa raman cu Sabaton din ziua a a doua.
Si asa ajung la Ziua a 3-a
Si la cea mai nefericita mahmurela din ultimii ani. Da 'din aia, de' fiecare raza de soare era o interventie pe creier fara anestezie. Motiv pentru care am ratat Metrock si Trooper. Imi pare rau, i-am mai vazut si cu alte ocazii – si clar o sa-i mai vad (cel putin pe Trooper...), dar asta nu compenseaza faptul ca n-am fost acolo duminica.
Eh. Hai cu Hatebreed. Stiti cum mi-a sarit mahmureala? Nici ciorba de burta nu face astfel de minuni. Nu inteleg de unde atata energie pozitiva cand se urla „Destroy everything”, dar efectele benefice sunt similare unei sedinte de aromaterapie, zau. Jamey Jasta... cum a zis prietena mea de concert si mahmureala: El asa e la sase dimineata si fara sa bea cafea, nu? Pe cat de suparat incearca sa para, pe atat de mult bun simt emana prin toti porii.
Putem sa mai povestim un pic despre Hatebreed, ca sa nu zic nimic de Whitesnake? Pentru ca nu vreau sa zic nimic de Whitesnake. Mai ales, nu vreau sa zic nimic de David Coverdale, a carui voce m-a lasat masca acum trei ani, si ce tare mi-as dori ca aia sa fie ultima impresie despre el. E atat de trist cand vezi o legenda cum se duce. (Apropo, ajutati de Casa Poporului pe fundal, n-a mai scapat nimeni niciun Budap... oh.)
M-am bucurat pentru noul basist Michael Devin, pe care nu-l aveau acum trei ani, si care parea sa se simta foarte bine, el cu tricoul lui cu Whitesnake si cu chitara lui colorata. Doug Aldrich mi-a dat fiori pe sira spinarii. Si atat, hai sa lasam Whitesnake, mai inchidem si noi ochii si le acordam respectul cuvenit... of, doamne... varstei.
N-am crezut ca o sa vad Priest in concert. Pentru mine sunt din categoria Led Zeppelin si Black Sabbath, si in 2007 eram prea marcata de eveniment ca sa mai inteleg si altceva in afara de faptul ca am respirat acelasi aer cu Rob Halford timp de doua ore. Asa incat aceasta ocazie de a-i vedea din nou a insemnat pentru mine... ca am respirat acelasi aer... intelegeti voi.
M-am bucurat ca acest setlist (facut, din cate am inteles, de fani) a inclus Diamonds and Rust, pe care o promisesem de mult cuiva, si Prophecy – pentru ca in 2008 Priest faceau muzica de ziceai ca au 19 ani. (Au avut vreodata 19 ani? Putin probabil, desi duminica Halford a scapat un zambet, nu stiam ca poate sa faca asta. In curand o sa ne si invite la ceai, daca tot devine asa sociabil.) Mai lipseau vreo 25 de melodii, pe putin – iar eu as fi votat categoric Sinner inainte de Turbo Lover – dar sa fim recunoscatori pentru ce-am avut.
Incredibil public (de ce n-ati venit oameni buni la Sabaton?) - cred ca Halford ne putea lasa sa cantam tot, nu numai Breaking the Law. Si daca nu ne-a lasat, noi tot am cantat. Ne vedem poate la Sibiu. Daca nu, cu siguranta ne vedem la Peninsula. Nu lasati pe nimeni si nimic sa va schimbe.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
