Rezistor - Beware the Silent (cronica de album)

de fixxxer

Rezistor - Beware the Silent (cronica de album)


Dupa cum aflam de pe site-ul formatiei, Rezistor s-a format in noiembrie 2008 in Constanta, dupa ce au renuntat la celelalte proiecte in care erau implicati. “Beware the Silent” este albumul de debut, produs de insasi trupa, si a fost distribuit gratuit, la cerere.

Rezistor e una din putinele formatii romanesti care canta “thrash seasoned metal”. “Asezonat” cu ce, ati putea intreba? Groove, hardcore, putin punk, influentele sunt vizibile. Influente puternice, sunt Pantera, Sepultura (perioada Cavalera), in special cand vine vorba de voce. Instrumental vorbind, inca o influenta puternica este Slayer, si in general thrash-ul clasic. Albumul imbina ritmurile anilor ‘80-‘90 cu un sound ceva mai actual, “dintr-o bucata”. Totusi, productia este curata, riff-urile foarte inchegate, ideea din spatele albumului fiind simplitatea.

Dupa cum chiar Rezistor explica, cum suna pe album, asa trebuie sa sune si live. Albumul promoveaza un thrash old-school, simplu si sincer, fara spart in figuri in tehnicalitati inutile. Majoritatea pieselor pot fi caracterizate ca fiind “mid-tempo”, fiind numai bune de dat din cap. Asta este si scopul pana la urma, nu? Dupa filosofia Rezistor, metalul e facut ca sa fie cantat live, si sa rupa oasele in moshpit. Ce faceau Exodus (de exemplu) prin ’85, se reflecta in stilul per total al acestui album.

Pe album se gasesc 8 piese, cu o durata totala de aproximativ jumatate de ora. Nefiind restransi (inca) de o casa de discuri sa scoata o anumita durata a albumului, 8 piese au fost de ajuns, fara piese de umplutura. Totusi, este si un mic neajuns: ascultand discul, dupa 30 de minute “se rupe filmul”, si deja te trezesti la track-ul 8. Daca altii ar zice ca “te lasa-n pom”, eu spun ca n-am alta alternativa, decat sa dau play de la capat.

In continuare o sa citez vorbele baietilor: <“Beware the Silent” este raspunsul nostru la societatea in care traim: o societate guvernata de legi corupte, care ingradesc individul si il indeparteaza de adevaratele valori morale>. Ca o analogie… in mod pozitiv, Rezistor vor sa se departeze “valorile” muzicale adoptate de atati artisti in ziua de azi, “curatand” albumul de tot ce este dispensabil.

Temele abordate nu sunt neaparat specifice thrash metal; pe langa rezistenta individului la opresiunile sistemului corupt, unele piese au si versuri mai introspective, concentrandu-se asupra framantarilor si demonii interior ai omului constrans sa se conformeze unei vieti false, artificiale.

Acest individ da si numele albumului, “Beware the Silent”. Pot merge cu interpretarile pana la a considera “Beware the Silent” un album concept. Intr-o masura sau alta, piesele se leaga, descriu starile de spirit ale individului, stari de spirit prin care toti trecem, la un moment dat in viata. Unii tac si rezista in continuare, iar altii refuleaza, dupa cum vom vedea.

Fara alte povesti, trecem la piesele propriu-zise.

Albumul se deschide cu melodia “Go Away”. Influenta principala pare sa fie Slayer, intro-ul agresiv parand inspirat de “Silent Scream”, de pe South of Heaven. Amandoua strofele se repeta, intre ele intrand un refren “autoritar”, cu c*i, sa spun asa. In prima parte a strofelor, vocea alterneaza cu chitara, intr-o relatie chemare-raspuns. Acest lucru poate fi comparat cu “antifonia” din muzica psaltica, bisericeasca, SAU muzica africana (mai tarziu blues-ul). Refrenul e urmat de o rupere de ritm, o influenta specifica genului hardcore. Inainte de al treilea refren, tensiunea acumulata este eliberata.

A doua piesa este “Enough”. Muzical vorbind, pare sa fie in legatura cu “Go Away”. Intro-ul, la fel ca la piesa anterioara, este destul de heavy. Din nu stiu ce motive, stilul melodiei se apropie de Exodus-ul anilor ’90(in sensul pozitiv)…dar posibil sa fie doar o impresie. Din nou, antifonia e prezenta; in prima jumatate a strofelor, vocea iar alterneaza cu riff-ul principal (destul de catchy, apropo). In pre-refren, progresia Mi, Sol, La da un aer old-school melodiei; din acest motiv, o consider una dintre cele mai solide piese de pe album. Tematica piesei este evident, rezistenta la opresiunea sistemului. Posibil sa se refere la mentalitatea inca invechita, comunista, si la oligarhia ce domina peisajul politic actual: “ The good of many is paraded /To protect but just a few / The situation''s aggravated / By another law, one new..”.

“Unbound” este a treia piesa de pe album. Are trei strofe, si dureaza putin peste 4 minute. Ceea ce o distanteaza de celelalte piese de pe album este prezenta unui solo. Acest solo in 2 reprize este inspirat clar de Slayer, in special abuzul de tremolo de pe final. Pedala dubla iese in evidenta in aceasta piesa, mai ales in timpul refrenului. Riff-ul principal este destul de “catchy”, dar alte piese exceleaza la capitolul acesta. Lirica se concentreaza pe trairile interioare, pe senzatia de captivitate, suprimare, si incercarea nereusita de a ramane rational.

In piesa a patra, “For You”, personajul (sa-i zicem asa), trece la fapte: “I’m going to tear you apart ‘cause you are so nice!”. Solo-ul din piesa anterioara are “ecouri” in melodia “For You”. Din nou, tensiunea se acumuleaza treptat, de la intro-ul molcom de bas, acompaniat apoi de chitara solo, urmand ca toba sa se alature cu un “galop” frenetic, inainte de prima strofa. Piesa iese in evidenta datorita stilului vocal mai agresiv, mai marait si mai plin de ura decat pe celalalte track-uri. Strofele au un tempo apasator, intrerupt de o secventa ce da spre death metal, chiar inainte de refren. Undeva spre sfarsitul piesei, apare un tandem bas-chitara, evident urmat de o “mitraliera”de pedala dubla, si un final abrupt, cum deja ne-am obisnuit.

Piesa 5, care a dat numele albumului, este poate, cea mai reprezentativa (ei, ca sa vezi!) pentru “poveste”. Daca e sa inventam un fir narativ in lirica albumului, actiunea se petrece inaintea piesei 4. Versurile se concentreaza pe monologul individului ce isi planuieste un plan de razbunare. Posibil sa fie o referinta la evenimente gen “Columbine High School massacre”, mediatizat in 1999. Din punct de vedere al liricii, atmosfera este mai apasatoare si mai sumbra decat in celelalte piese. Melodia incepe cu un riff carnos, cu ceva influente Pantera, urmat de o prima strofa molcoma. Daca pana acum am intalnit riff-uri si linii vocale inspirate de Slayer si Sepultura, de asta data Pantera pare sa fie inspiratia principala. Ritmul si tempo-ul sunt numa’ bune pentru headbang. Din nou, inexplicabil, tobele imi amintesc de Vinnie Paul pe “Cowboys from Hell”. Tobe foarte ritmate de altfel, in special spre sfarsitul piesei. Dupa ultima strofa, Cristi, tobosarul, intra in elementul lui, pedala dubla fiind abuzata in stil mare. Un outro abrupt incheie si piesa 5, facand loc melodiei “Never Say Never”.

Influentele old-school se fac simtite pe aceasta piesa, mai mult decat pe precedentele. Consta in 4 minute si jumatate de flashback-uri ce trimit la thrash-ul de altadata. Intro-ul aduce aminte de “Disciple”, de la Slayer, ori “The Shortest Straw” de la Metallica. Restul melodiei suna ca un tribut adus albumului “…And Justice for All”, adus in secolul 21. Instrumentalul este indubitabil thrash old-school de la mama lui, din San Francisco Bay Area; ori, dat fiind ca trupa e din Constanta, putem zice Constanta Port Area. O impresie placuta mi-a lasat si ruperea de ritm de dupa a doua strofa, care aduce aminte de “Electric Crown” de la Testament. Daca vreuna din cele 8 piese cere neaparat un solo, aceasta este. Dupa un refren incredibil de ritmat si riff-uri “clasice”, as putea spune, paarca te-ai astepta sa vina cireasa de pe tort. Din pacate nu apare. De aceea piesa nu poate fi decat de nota 9 din 10. Dar viziunea artistului e ceea ce conteaza, in final. Din punct de vedere al versurilor, treaba se schimba oarecum. Daca pana acum am observat o lirica introspectiva, monolog interior, si zbuciumare sufleteasca, “Never Say Never” se adreseaza direct ascultatorului, instigandu-l sa ia atitudine, sa nu se lase calcat in picioare de sistem. Thrash intr-adevar. Repet, refrenul este unul dintre cele mai solide de pe album; piesa se incheie cu o portie sanatoasa de shred si pedala, evident dubla. Una din melodiile mele preferate.

A cincea melodie se numeste “Vice”. Daca in primele 2 strofe poti avea impresia ca se vorbeste despre vicii, in ultima strofa apare: “There are several things we need in life/ Is life a must or is it really a vice?”, ceea ce rastoarna complet sensul piesei, dand de gandit; In felul in care am inteles eu, viata ne este dominata de nimicuri dispensabile, trecatoare. La un moment dat, viata este dispensabila la randul ei. Facand abstractie de versuri, piesa da un sentiment de voie buna. Recomand a se asculta in momente speciale, la fel ca berea de calitate. In timpul strofelor se poate auzi iar alternanta dintre solist si chitara, ceea ce pe viitor ar putea fi definitoriu pentru stilul Rezistor, zic eu. Solistul este “sustinut” de chitara bas, care incheaga riff-urile, si este mult mai prezent decat pe majoritatea pieselor. Dupa ultimele doua refrene, un scurt solo leaga secventele melodiei; bineinteles, finalul este dominat de tobosar, care nici nu te lasa sa iti tragi sufletul inainte de ultima melodie. “Vice” este pentru mine, una din piesele cele mai consistente de pe album.

“De Partea Mea” este singura melodie in limba romana de pe “Beware the Silent”. Datorita acestui fapt, zic eu, ar avea cel mai mare success intr-un show live. Refrenul e scurt, usor de tinut minte, (“catchy”, cum s-ar zice) si pare indreptat spre un public care se identifica cu “individul” prezent in toate piesele albumului. Astfel, trupa devine una cu publicul, intr-o singura suflare; daca doar una din piese ar instiga la revolta impotriva coruptiei si a celor sus-pusi, “De Partea Mea” ar fi aceea. In opinia mea, daca “Vice” este melodia cea mai reprezentativa pentru stilul formatiei, piesa de fata defineste chiar numele trupei, si filosofia din spatele ei.

Recapitulam: opt piese, numai una si una, riff-uri ce insumeaza 30 de ani de istorie a thrash-ului, trecand prin old-school-ul anilor ’80, la groove-ul promovat de Pantera, si riff-urile dementiale specifice Slayer, Kreator si Sepultura, “Beware the Silent” le are pe toate. Un mic neajuns, pentru gustul meu, pe langa durata cam mica ar fi raritatea solo-urilor, dar cine suntem noi sa contrazicem viziunea artistului? Albumul a venit la fix pe scena romaneasca, unde thrash metal-ul este inca foarte rar intalnit, si promovat aproape deloc.. “Beware the Silent” este unul dintre cele mai notabile release-uri de gen de la noi din tara. In opinia mea, ia un 9 din 10 binemeritat, cu puncte in plus pentru “lipsa inovatiei”, si intoarcerea la muzica cu care toti am crescut.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: