Rob Zombie: Nimeni nu vrea sa cumpere muzica

de Buvnitz

Rob Zombie: Nimeni nu vrea sa cumpere muzica

Rob Zombie declara pentru AOL Noisecreep ca intregul format full-length a devenit unul deloc pratic, astfel fortand artistii sa gaseasca noi metode pentru a-si prezenta muzica.

'Imi place ideea de a compune si apoi lansa o piesa pe luna.' declara Zombie. 'Daca te afli in turneu circa sapte opt luni pare o idee destul de buna avand in vedere ca nu ai cum sa compui un album intreg. Pare o alte abordare. In anii 50 muzicienii nu lansau albume ci piese single iar albumul era practic o colectie a acelor piese.'

Hellbilly Deluxe 2, noul album semnat de Zombie, a fost vandut in 49.000 de exemplare in prima saptamana de lansare pe continentul american si a debutat pe pozitia 8 in Billboard 200.

'Industira muzicala este pe moarte.' declara Zombie. 'Cred ca declinul a inceput de foarte mult timp iar in acest moment nu exista cale de intoarcere. Sigur, toata lumea asculta muzica insa nimeni nu vrea sa o cumpere. Pentru mine este ciudat mai ales ca scena este inca in viata. Doar ca vanzarile sunt practic inexistente. Peste un an nici macar nu stiu daca vor mai exista CD-uri. Si daca vor exista atunci magazinele nu se vor obosi sa le mai cumpere.'

Rob Zombie a intrat in studio pentru a inregistra noi piese alaturi de actuala sa trupa compusa din John 5, Piggy D si Joey Jordison.

Zombie declara: 'Sunt cele mai rapide piese pe care le-am inregistrat in ultimii ani. Piesele vor fi lansate in septembrie.'



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: