Participand la concertul The Rolling Stones de pe Lia Manoliu mi-au
venit in minte vremurile cand prezentam la radio un program oldies but
goldies, cu muzici din anii 60 - 70. Trupa asta parea c-a sarit in timp patru decenii si, temeinic conservata, a cantat pur si simplu istorie.
The Rolling Stones s-au inventat in prima jumatate a anilor 60 din blues, la fel ca multe
alte formatii britanice ale vremii. Spre fericirea mea (si-a altor
consumatori ai genului) Stones a aratat clar care-I sunt radacinile.
Sa
vezi in jurul tau 60.000 de oameni ascultand blues in interpretarea
celei mai longevive trupe rock e un moment ce trebuie tinut bine minte,
caci nu vine peste tine in fiecare zi.
Sa-I auzi pe Stones facand un funky curat in memoria taticului genului James Brown, e iarasi un eveniment.
Si-apoi,
rock-ul lor teribil i-a facut pe oameni sa cante si la iesirea de pe
stadion. Chiar si pe cei de varsta pustoaicei care, in urma cu cateva
zile, trecea pe langa mine si-I spunea prietenei "He, ce sa zic, the
Stones?"
Ce sa zic? Ca, desi e doar rock'n'roll, imi place?
Cat
de geniali au fost indivizii astia daca un stadion intreg mai sare-n
sus pe piese scrise inainte ca jumatate din spectatori sa se fi nascut?
Cum au putut sa fie in halul asta de eficienti, cu piesele lor simple?
Ce-au pus in ele de si-au pastrat toata savoarea in sa fim seriosi
2007? N-am raspuns. Daca ar exista unul clar, n-ar trebui sa "clonam
Stones", cum imi sugera SMS-ul unui coleg la final de concert.
Dar
n-ar fi rau sa clonam charisma trupei si catre alte staruri din show
biz. Adica, daca un Mick Jagger a vrut sa invete sau sa invete sa
citeasca aproate toata conversatia cu publicul in limba romana,
omului chiar ii pasa de urmasii lui Dracula.
Concertul The
Rolling Stones anuntat ca fiind evenimentul muzical al anului
confirma eticheta pusa inainte sa-I vedem efectiv la treaba pe Mick
Jagger voce, muzicuta (super momentul) chitara, Keith Richards
chitara si voce la doua cantece, Ron Wood chitara (dementiale
solo-uri) si, din gasca veche Charlie Watts tobe (putine dar
eficiente).
Evenimentul anului, in ciuda faptului ca incalzirea a
fost mai grea, asa incat primele doua cantece au sunat neobisnuit de
prost pentru un asemenea nivel. Chiar daca puterea in difuzoare ar fi
putut fi mult mai mare.
Acestea
sunt singurele minusuri, si, daca mai conteaza - infioratoarele cozi la
bere. Dar puterea pietrelor rostogolitoare pe scena e atat de mare,
incat minusurile nu mai conteaza.
Vizual show-ul a fost
impecabil, enorma instalatie pe care s-a muncit vreo cinci zile
fermecand din primele secunde multimea. Cu artificii, proiectii, jocuri
de lumini, si - pe Sympathy For The Devil - flacari...
Un
exercitiu de imaginatie imi spune ca The Rolling Stones ar fi putut
misca masele la fel de simplu cu un reflector atintit pe Mick Jagger si
compania o gasca de rockeri dementi carora timpul le-a alterat orice,
numai talentul de-a se produce senzational live nu.
Slava domnului ca dracii astia stau inca in picioare!
Tiberiu Crisan pentru bestmusic.ro
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
