Shooting cu Sarmalele Reci

de Astaroth Priestess

Shooting cu Sarmalele Reci

De cativa ani, posturile de radio si televiziunile specializate au renuntat aproape in totalitate la sunetul de chitare, in favoarea sintetizatoarelor. Aceasta face ca formatii mari de rock sa cada in dizgratie si sa nu fie difuzate, daca nu se redefinesc stilistic, adaptandu-se trendului.

Aflata in aceasta situatie, trupa Sarmalele Reci a inteles ca nu mai e pe target, asa ca a facut ce stie mai bine: a continuat sa cante. Excelenta formatie de LIVE pastreaza o relatie stransa cu publicul sau prin intermediul concertelor.

In club, acolo unde vin doar cei care vor cu adevarat sa asculte muzica trupei, Sarmalele Reci are rating maxim. Ca sa lucreze stiintific in discutiile cu cei care fac playlist-urile din eter, trupa si-a propus sa faca portretul publicului sau. Are la dispozitie doua zile, doua ipostaze si doua concerte.

Vineri, 19 februarie, Sarmalele Reci canta ELECTRIC in Clubul Taranului. Va fi frumos: piese vechi si noi, va fi rock!
Apoi, sambata, 20 februarie, Sarmalele Reci canta ACUSTIC in Clubul Prometheus. Va fi frumos: surprize, invitati in concert. Trupa revine la formula de concert acustic, dupa trei ani!

Shootingul se intampla pe 20, imediat dupa cantare. Formula stabilita de cercetatori porneste de la premisa ca toti cei care vin la ambele concerte, o fac fie pentru ca nu au ce face acasa, fie pentru ca iubesc muzica Sarmalele Reci. Asadar, ii rugam pe cei care participa la ambele concerte, desi au ce face acasa, sa pastreze biletul din data de 19. Daca ni-l dau pe 20, avem dovada ca sunt fideli si putem sa ii denumim FANI. Apoi, trupa va face fotografii cu toti fanii care vor dori acest lucru si le va posta pe site-ul oficial: www.sarmalelereci.ro. In felul acesta, vom afla care este portretul publicului Sarmalele Reci.

E posibil ca acest studiu sa arate, totusi, ca ei au dreptate: consumatorul targetat Sarmalele Reci nu mananca radio si tv pe paine.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook