Cronica Sepultura - Dante XXI

de Morrison

Cronica Sepultura - Dante XXI
Nu, nu mai e Green singurul motiv pentru care nu imi place albumul asta. Sunt constienta de schimbare inca de la Roots incoace. Si daca nu ai ochelari grei de cal, Sepultura nu trebuia sa suna intr-un anumit fel. Trebuia doar sa sune bine. Iar cand zic asta, nu ma refer la super productia pe care oricum o au.

Ma refer pur si simplu la Dante XXI. Albumul care avea sa traga o linie, intr-un sens pozitiv sau negativ dar cu siguranta definitiv, din punctul multora de vedere. Linia mea era deja conturata, dar m-am mai gandit o data "totul sau nimic", si am dat apasat "play"; dupa album insa ce mi-a ramas in cap a fost partea cu "nimic". Nu mai sunt multe din ingredintele ce ar fi trebuit sa fie acolo.

Chitare ravasite, riff-uri fumate de mult timp, tobe plictisite si bass care aproape nu se aude. Toate piesele suna atat de asemanator, incat te ia durerea de cap. Peste toate, urla o voce care pe alocuri o da intr-un hardcore fara control si fara putere. Pe albumul acesta se vede cel mai bine ca nu prea mai merge fara vocea aceea puternica, patrunzatore si hotarata si totusi atat de flexibila. Nu, nu, si nu. Nu o sa-mi placa albumul asta doar fiindca ziceti voi ca Green se descurca mai bine live decat Cavalera. Green nu a scos "Morbid Visions"-ul sau nici un alt album-pionier al vreunui stil.

Nu o sa inghit nici un argument de genul celor ce insinueaza ca ma astept, la nivel subconstient, la ceva anume de la trupa sau, mai direct, mai indirect ca am pitici pe creier. Mai ascultati o data tot de la cap la coada si va rog spuneti-mi ce e asa de bun in a incerca sa copiezi si diferenta pe care nu o poti acoperi sa o numesti personalitate. Este treaba mea daca nu vreau sa ma las, ca ascultator, atras intr-o capcana profitabila de marketing.

Problema nu e ca Sepultura se departeaza usor, usor de stilul care i-a consacrat, ci ca se aproprie cu pasi repezi de stilul atat de nesincer, de ideea standard a "trupei dupa comeback", trupa atat de incerta cu idei atat de ambiguu. Trupa care se urca pe scena pentru orice altceva in afara de muzica in sine. O Sepultura care marcheaza noi nuante ale stilului, scrie in continuare pagini de istorie, dar le scrie prost.

As putea invoca lipsa se inspiratie, explicabila poate dupa atatia ani, dar totusi, albumul are un concept, o idee destul de inteligenta, de altfel printre putinele elemente care mai consolideaza structura subreda a discului. Atunci ce se intampla? Se complac oare Sepultura in mediocritatea ale carei simptome se manisfestau inca de mult timp? S-au resemnat baietii astia a caror muzica de altdata schimba lumea si lovea asa de tare? Daca este asa, trist.

SEPULTURA

www.sepultura.com.br

www.myspace.com/sepultura


Xandra
Nota: 6/10

Tracklist:

01. Dark Wood of Error
02. Convicted In Life
03. City of Dis
04. False
05. Fighting On
06. Ostia
07. Buried Words
08. Nuclear Seven
09. Repeating the Horror
10. Crown and Miter
11. Still Flame


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: bit.ly/METALHEAD-Newsletter

Concerte recomandate:






Like us on Facebook