Concert Slayer luni la Bucuresti: Program si reguli de acces

de Buvnitz

Concert Slayer luni la Bucuresti: Program si reguli de acces


Astazi, 4 iunie, va avea loc concertul trupei Slayer, la Arenele Romane, din Bucuresti. Accesul se va face incepand cu ora 17:00, primul concert al serii, cel al trupei Avatar, fiind programat in jurul orei 19:00, urmat de H8 si Slayer.

Membrii trupei Slayer il vor avea alaturi cu aceasta ocazie si pe chitaristul trupei Exodus, Gary Holt, care il inlocuieste temporar pe Jeff Hanneman, aflat in recuperare dupa o operatie la bratul drept.

Pe durata evenimentului, in Arenele Romane nu va fi permis accesul cu: sticle (inclusiv deodorantele si sticlele de parfum de peste 100 ml), bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere sustinute de bete, spray-uri, scaune, arme, bauturi sau mancare, obiecte contondente, animale de companie, lanturi, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil) sau aparate de inregistrare audio-video. De asemenea, in caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat sa foloseasca pelerine de ploaie.

Biletele sunt disponibile in continuare in reteaua magazinelor Diverta si in retelele afiliate Myticket.ro, la doua categorii de pret, respectiv 80 lei pentru Acces General si 120 lei pentru Golden Circle, urmand ca in ziua evenimentului, acestea sa poata fi achizitionate si de la intrarea in Arenele Romane, in limita disponibilitatii.

Parte din „Big Four”, alaturi de Metallica, Megadeth si Anthrax, Slayer este dintre cele mai mari trupe de thrash metal din istoria genului. Infiintata in anul 1981, in Huntington Park, California, trupa este alcatuita in prezent din Tom Araya (bass si voce), Kerry King (chitara), Jeff Hanneman (chitara) si Dave Lombardo (tobe). Succesul international a aparut in anul 1986, odata cu lansarea albumului "Reign In Blood", material considerat si la aceasta ora a fi una dintre capodoperele death-metal-ului. De-a lungul timpului, trupa a lansat nu mai putin de 11 albume de studio, patru dintre ele fiind premiate cu discul de aur in Statele Unite.

Slayer a primit cinci nominalizari la Grammy, castigand doua premii, in 2007 si in 2008, pentru piesele "Eyes of the Insane" si "Final Six", ambele incluse pe albumul "Christ Illusion".



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: