Cronica Hellfest day 3: South of Heaven

de Morrison

Cronica Hellfest day 3: South of Heaven
A treia zi de Hellfest a fost probabil si cea mai echilibrata drept dovada ca spatiul dedicat festivalului a fost plin pana la refuz. Cu trupe precum Slayer, Motorhead, Morbid Angel sau At The Gates e si normal. Minune mare, pentru 3 ore am avut parte de nori si in acelasi timp de mirosul specific al unei ultime zile de festival in care sunt prezente miresme imbietoare ale paharelor de bere, bocanci precum si balti pline de anumite lichide despre care nu vreau sa discut. In alte cuvinte, miros de ghena.

Spre deosebire de Brutal Assault, mirosul n-a fost persistent, fiind prezent doar la intrarea din backstage, spre 'fericirea' celor din presa.

Fiind mort de oboseala, tot nu m-am prins cum rezista francezii. Evident ca dupa ce se termina toata paranghelia undeva pe la 2 noaptea, concetatenii se asezau linistiti la terase, tranteau o bauta, se culcau undeva pe la 8 dimineata, dormeau in jur de 3 ore si dup-aia hop la festival. Astfel ca din nou, la ora 12:00 spatiul din fata scenei era plin. Ultima zi a fost deschisa de cei de la Municipal Waste care au fost practic apelul de trezire.

Vorba aia, dupa un mic dejun copios merge foarte bine un wall of death. Formatia practica un grind cu punk sau cum ar spune romanul, muzica de voie buna.

Ajuns deja la capatul puterilor am decis sa trec peste anumite trupe printre care s-au numarat si Misanthrope. Faptul ca deja i-am vazut de doua ori mi-a intarit convingerea. Am sarit si peste EDTH, trupa care i-au inlocuit pe cei de la Soilwork. M-am intors la Rose Tattoo, o curiozitate mai veche care m-a binedispus atat pe mine cat si pe cei peste 8.000 de oameni prezenti la ora 15:00. Trupa veche de rock, specializata pe segmentul motociclistilor.





La ora 16:00 a inceput nebunia, mai exact The Dillinger Escape Plan. Formatia are o prestatie live absolut ireprosabila, lucru care s-a vazut de altfel si la acest fest. Chitaristi care sar de la 10 metri inaltime, vocal care escaladeaza schelele de pe mainstage, cam asa se rezuma show-ul Dillinger. Personal imi plac foarte mult si pot spune ca am gustat din plin tot concertul. Un setlist foarte echilibrat, cu o trupa foarte sincera care simte muzica pana si in ultimul fir de par. Am impresia ca unul din chitaristi a suferit o lovitura la picior, caci in backstage se afla o ambulanta chemata probabil dupa o saritura de la peste 10 metri. Tin minte ca Ben a aterizat fix in genunchi, dupa care a cazut lat.

Chiar si cu aceasta problema, el a continuat sa cante fiind deloc deranjat. Show-ul a avut un final grandios. Greg a aruncat un stativ in public, dupa care a escaladat schela scenei principale, aruncand un stativ de la tobe in gol. Imediat dupa, s-a pierdut in spatele schelelor. Cam asta a fost Dillinger Escape Plan.

A urmat Meshuggah, trupa care se evidentiaza prin stilul unic abordat. Recunosc ca desi ascult cu mare placere, Meshuggah nu m-au impresionat live si asta probabil datorita unui playlist foarte prost ales care a continut de altfel doar 2 piese de pe noul album. Dupa stage surfing-ul de la Dillinger, publicul a stat destul de relaxat fiind mai mult concentrat asupra executiei celor doi chitaristi. A fost un show destul de static ce-i drept.

Au urmat Obituary, care au suferit o majora schimbare in ce priveste show-urile live. De la trupa americana te astepti la un show clasic, insa odata cu introducerea lui Santolla in scena, prestatia live a suferit o schimbare majora. Mai precis, chitaristul a imbogatit piesele cu o serie de solo-uri care intaresc muzica Obituary in asa fel incat lasa impresia unei trupe nou-nouta, cu piese proaspete, bine lucrate. Un show foarte in forta, la care publicul a reactionat pe masura.

Si iata ca a venit un moment pe care eu l-am asteptat cu nerabdare inca de la definitivarea listei de trupe. Si aici ma refer la My Dying Bride, obsesia mea de circa 2-3 ani incoace. Si cand zic obsesie o spun la modul cel mai serios. Culmea, la MDB a fost cel mai putin public desi nu-mi explic de ce. Oricum ce a urmat a fost un soc total. My Dying Bride au cantat doar piese vechi, cu vioara. Ati citit bine, vioara. Playlist-ul a fost foarte asemanator cu cel de pe DVD-ul For Darkest Eyes. Alaturi de vioara a sunat exceptional.





Chiar daca au cantat pe lumina, trupa britanica a transmis o stare de hipnoza, depresiva, aspect prezent cam la fiecare recital. A fost un show unic in adevaratul sens al cuvantului si cei prezenti ar trebui sa se simta norocosi mai ales ca am avut de audiat piese care nu au fost cantate de peste 10 ani. Si ca sa va dau un exemplu concret, piesa care a incheiat show-ul a fost The Snow in My Hands.

Nebunie mare si la scena Discoverstage unde si-au facut aparitia Origin, Primordial, The Ocean, Rotten Sound, Necrophagist sau Dying Fetus. Revenind la mainstage, dupa show-ul My Dying Bride a urmat o prestatie ceva mai amara a celor de la Opeth. Ulterior am aflat si de ce: Mikael are varicela. Spun amar, pentru ca show-ul Opeth a inceput bine insa pe parcurs a pierdut din intensitate si emotie. S-a inceput in forta, cu Demon Of The Fall dupa care s-a trecut la cateva piese de pe noul album, un material destul de greu de digerat care live sincer nu cred ca are un impact extraordinar de mare. De altfel s-a vazut ca Mikael nu era in cea mai buna forma, problema fiind dupa cum am spus si mai sus, varicela.

Cat despre At The Gates, comparand concertul cu reuniunea Carcass, show-ul de duminica a fost de 10 ori mai bun. Si nu pentru ca Tomas are o prezenta scenica marcanta, ci pentru ca At The Gates au avut probabil cei mai devotati fani pe care i-am vazut vreodata. Iar ca show, a fost extraordinar. Nu a existat moment de respiro, a fost o dementa generala de la inceput pana la sfarsit. Crowd surfing la inaltime si un public care a facut toti banii. Cat despre playlist ce pot sa zic, am avut de ascultat cam tot ce se putea: Slaughter of The Soul, World of Lies, Under a Serpent Sun, Terminal Spirit Disease sau Blinded By Fear. Fara a exagera, as da orice ca sa vad At The Gates de cel putin 10 ori.

La NOFX am ras copios. Recunosc ca am fost putin ingrijorat de reactia publicului, care din cate se pare a fost de-a dreptul captivat de prestatia trupei. Nu a lipsit celebrul comedy show din care amintesc o replica cat se poate de interesanta: "Look, our drummer has only one kick pedal. Yeee." sau "Ok metal people. Grooaah.". La un moment dat au cantat chiar si o parte a unei piese Iron Maiden. In timp ce toate trupele au venit cu bannere gigant de cel putin 10 metri inaltime, NOFX au venit cu o placuta de 50 de cm inaltime, luminata de un bec. In fata scenei a fost dementa generala si culmea, spatiul a fost neincapator. Per total show-ul NOFX a fost gustat din plin, in ciuda unor replici care pentru metalistul roman ar suna cel putin deranjante.

Si acum va urma o parte a cronicii pentru care voi primi probabil o serie de comentarii negative (sunt ferm convins). Sa incep mai intai cu Motorhead. Zau ca nu mi-e rusine, chiar nu mi-a placut Motorhead. Ok pe CD suna frumos, vesel, clasic, cum vreti voi. Live suna decent si atat. Lemmy chiar nu mai poate sa cante, a ajuns la o varsta la care pur si simplu nu are forta necesara. Si din acest motiv nici nu am ramas sa vad show-ul trupei, am plecat dupa primele 5 piese, poate si din cauza oboselii precum si a entuziasmului manifestat pentru Morbid Angel. Pentru fanii infocati a fost probabil un show memorabil. Eu ma multumesc ca in toate cronicile de specialitate ale mai multor festivale, parerea a fost aceeasi: Motorhead au pierdut energia si forta de pe vremuri.

Dar iata ca Morbid Angel n-au pierdut-o. Dupa un show de circa 15 minute in care Sandoval a "distrus" setul de tobe, pe scena si-au facut aparitia Dave Vincent, Trey Azagthoth si Anders Myhren adica Morbid Angel. A fost un show memorabil, cu un playlist foarte bine pus la punct in care a fost inclusa chiar si o piesa de pe viitorul album, intitulata Nevermore. Surpinzator, au fost compozitii si de pe primele albume printre care as enumera Maze of Torment. Comunicarea cu publicul a fost la inaltime, nu stiam ca Vincent are accent de texan. Chiar daca nu esti fan Morbid Angel, trebuie sa apreciez o trupa in adevaratul sens al cuvantului.

Am ajuns la ultima trupa, ultima seara: Slayer. Poate din cauza oboselii, poate din cauza orei, poate din cauza trupei, Slayer nu au fost deloc la inaltime. Un recitat cantat pe banda, static si sincer nici publicul nu a reactionat cum a trebuit, probabil plictisiti de atatea concerte cu trupa americana. S-a cantat o mare parte a ultimului album dupa care s-a au intrat in scena War Ensemble, South of Heaven sau Raining Blood. Un show care teoretic era catologat drept memorabil, s-a dovedit chiar monoton. Nici Araya n-a scos prea multe cuvinte, de fapt singura replica pe care a dat-o a fost "This must be zombie weekend". Am preferat sa renunt la South Of Heaven pentru Cult Of Luna si Envy.





Concluzii: Hellfest 2008 s-a dovedit cel mai bun festival de metal pe acest an, cu peste 35.000 de bilete vandute si un numar inestimabil de bere vanduta. In proportie de 90% trupele si-au facut foarte bine treaba, astfel ca cei veniti de la peste 2000 km departare nu au regretat decat poate drumul sau in cazul meu, minunata firma Atlassib.

In curand peste 10 interviuri si filmari in exclusivitate cu toate trupele prezente la festival.

Buvnitz.


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: