Dave Lombardo in Romania: parca din alt PHILM

de Morrison

Dave Lombardo in Romania: parca din alt PHILM


Am fost saptamana trecuta pe la fabrica intr-o mare fuga sa prind showul PHILM, un eveniment pe care daca l-as fi scapat nu mi-as fi iertat-o multa vreme. Am ajuns acolo din doua motive: sa il vad pe Lombardo si sa aud niste prog-post-metal-psychedelic si ce naiba o mai canta nebunia lui de trupa.

Lombardo e nebun iar de pe CV-ul lui putem aminti Slayer, Fantomas, Grip Inc., Testament, Amen, Voodoocult plus multe colaborari cu diversi artisti. Faptul ca Dave se tot plimba de colo colo spune multe despre el ca om si ca muzician: nu-si gaseste nicaieri locul, cauta perfectiunea. Nu stiu daca a obtinut-o cu PHILM dar cel putin este la inceput de drum. Ce pot spera e sa-i acorde macar vreo doua trei sanse si sa nu isi caute iar altceva de facut pe alte meleaguri muzicale.

PHILM e o muzica greu de digerat si cred ca daca nu cantau cu Lombardo veneau maxim 30-40 de persoane care asculta asa ceva prin Bucuresti. O fi rau, o fi bine, nu stiu si chiar nu conteaza. Publicul de la concertele underground a devenit asa de selectiv ca atunci cand vad aproape 200 de persoane la un astfel de concert consider ca avem parte de o reusita chiar extraordinara.

Nu stiu ce au inteles cei prezenti in fabrica din ce canta PHILM, adevarul e ca e o muzica de ascultat acasa la casti sau la volan cand conduci sute de kilometri si ai nevoie de timp de reflectie/reflectare. Lombardo a fost as, a gaurit tobele, a dat tot ce are mai bun si sincer cred ca se poate organiza oricand un concert cu dansul, solo alaturi de tobele sale dragi si vreo 30 de bete (ca le rupe repede).

PHILM e energie in forma pura, PHILM e improvizatie si experiment live, PHILM e ca atunci cand stii ce vrei sa spui dar nu-ti gasesti cuvintele.

E un semn bun ca trupe din noul val ajung si pe la noi, e un semn bun ca ne strangem la asemenea concerte, ce e cutremurator e ca desi biletul era 30 de lei (sau ceva de genul) doar 200 de oameni au venit sa vada un zeu al rockului si cand zic asta sunt constient ca probabil ar trebui sa iau DEX-ul sa-i mai adaug cel putin 3 pagini de superlative acestui nebun frumos.

Pe data viitoare,

Morrison



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: