War at the Romanian Arenas (concurs Slayer)

de Argintaru Horia

War at the Romanian Arenas (concurs Slayer)


Se intampla undeva prin ’92-‘93, cand rasfoind, oare pentru a cata oara?.., revista Rocker, am dat peste o cronica despre un concert Slayer. Mai tarziu aveam sa aflu ca era vorba despre celebrul “Live at Wembley”.Dar sa nu anticipam..As fi vrut sa incep aceasta povestioara cu primele fraze din acel articol, pentru a va transpune un pic in starea in care am intrat eu atunci, dar, din pacate nu mai gasesc revista cu pricina.

Pe scurt,era vorba de tineri cu parul lung si murdar, cu privirile pierdute, ce isi tineau capul in maini, incercand sa-si revina dupa experienta unui concert cu trupa californiana Slayer. De ce sa-si revina?

Pentru ca, in opinia autorului acelui articol, un show cu Slayer era absolutul in materie de heavy metal evilness la vremea respectiva (eu unul cred ca si acum situatia ramane neschimbata). Trebuie mentionat ca, pana la momentul citirii acelui articol, auzisem de Slayer la modul ca eram fascinat de tricourile pe care le vedeam pe rockerii ce isi faceau veacul prin Romana sau prin Drumul Taberei , de numele albumelor si de insusi numele formatiei. Adica, cat de cool e sa existe o formatie de heavy metal si aia sa se cheme “Ucigas”.Pana si Bart Simpson ar fi invidios pana la cer. Ups, voiam sa zic pana la iad.

Urmarea ar fi o serie de amintiri ale sfarsitului copilariei si inceputului adolescentei mele “so the 90’s”: achizitionarea casetei cu Divine Intervention ( ce coperta..ramane si acum o buna idee pentru un tatuaj), videoclipurile de la “Serenity in Murder” si “Seasons in the Abyss” vizionate obsesiv la Beavis&Butthead, dorinta de a purta tricouri de hochei sau American football cu Oakland Riders sau LA Kings, precum King si Hanneman, impulsul si planul de a fura, din “Holywood Music&Film”-ul din Cluj, acelasi “Divine Intervention”, de data asta pe CD (editia aia, ce are printata pe disc poza cu antebratul fanului care si-a crestat cu lama logo-ul Slayer), sansa de a vedea pe viu cel mai fain tunning de chitara (o stiti, e cea verde, cu Heineken/Hanneman), faptul ca Tom declara intr-un interviu din anii 90 ca singura formatie care ii placea (la momentul respective) era Alice in Chains, faptul ca Tom poate sa cante cel mai agresiv metal si sa rada cu gura pana la urechi, caciulile cu Cereal Killer purtate de Kerry si Tom intr-un interviu prins din intamplare la emisiunea Juliei Valet si momentul in care, in timp ce chiuleam la mate, neavand bani de bere sau colegi cu care sa incingem un baschet sau un fotbal,m-am refugiat pe un coridor de la un etaj inferior celui unde aveam clasa, mi-am pus castile la urechi (aveam un walkmen Aiwa de care eram foarte mandru) si am dat Play albumului “Undisputed Attitude”, mai precis piesei Gemini. A urmat ceva gen show-ul “When things go wrong” de pe Discovery, in sensul ca nu m-am putut abtine si am racnit cat m-au tinut bojocii. Astfel, am obtinut o reactie neasteptate din partea femeii de servici, care , potrivit colegilor mei, ar fi exclamat, “ce-i fac mama, il spanzura?”.Iar proful de mate a trimis o “patrula” sa vada ce se intampla.

Cireasa de pe tort a fost acel “the CONCERT”..ma refer la cel de la Sziget Festival, in care am vazut cum ditamai bodyguarzii au fost angrenati intr-un urias effect de domino,prabusindu-se asemeni unor “hopa-mitica" aflati in deriva, despre imbratisarea un pic mai ciudata oferita de un rocker mai copt, ce mi-a adus aminte de un pirat viking-spun asta pentru ca omul chiar avea o proteza in forma de cange in locul mainii stangi-si povestea unui amic, care, mai norocos (sau nu..), stand in primele randuri, a ramas cu o amintire de povestit la nepoti. Astfel, in toiul luptei, el spune ca s-ar fi trezit cu ceva cald siroindu -ipe picior..initial omul s-a speriat, stiind ca fanii Slayer nu-s cei mai cuminti din lumea metal-ului, si a crezut ca, din exces de zel, un fan prea motivat i-ar fi scrijelit pe gamba logo-ul atat de drag noua. Pana la urma, s-a convins ca a fost doar un pipi inofensiv si, in afara de scuzele de rigoare (pe drept cuvant acelui personaj i-ar fi fost imposibil sa se intoarca spre directia bude prin tot scandalul ala), tipul a fost privit ca un fel de Mad Guru sau un mare mincinos de catre restul grupului.

Dar mai presus de toate, raman cu implinirea ca, scriind acest text, am uitat pentru cateva ore de probleme si acum posed un zambet “a la Tom” produs de atatea amintiri. Deci, va astept pe toti, sa strigam impreuna “Booorn to Waaaaaaaaaaar”



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: