Cronica Smashing Pumpkins - Zeitgeist

Iata-ne in fata celui mai plat si slab album Smashing Pumpkins. Aceasta afirmatie se face, bineinteles, comparativ cu materialele anterioare. Pentru cineva care n-a ascultat Smashing pana acum, e posibil ca Zeitgeist sa fie o revelatie.

Atunci cand am aflat vestea reunirii grupului, m-am bucurat foarte mult, SP fiind trupa cu care am descoperit indie-ul anilor '90 si curentul grunge.


Insa de la "Gish" si "Siamese Dream" s-au schimbat si intamplat multe. Personalitatea dificila a vocalistului Billy Corgan a facut ca trupa sa penduleze intre momente de studio geniale si certuri agresive intre membrii proiectului. Daca e sa privim la declaratii, trupa s-a desfiintat deoarece ceilalti nu au mai suportat accentele de megalomanie si "dictatura" lui Corgan.

Dupa destramarea SP, Billy Corgan a infiintat Zwan, o trupa cu o viata scurta si un sound neinteresant, fara consistenta si a scos un album solo, in 2005, privit cu neincredere de catre critica si public.

Reunirea SP promitea sa fie un moment mare. Insa momentul s-a dovedit a nu fi la inaltimea asteptarilor, cel putin nu alor mele. "Zeitgesit" suna sec, fara caldura si intimitatea de pe "Gish" sau "Melancollie...", insa si fara nervul si energia de pe "Siamese Dream". Singurul lucru recognoscibil e timbrul rece si androgin al vocii lui Corgan. Insa cu o voce nu se face un album...

Deschiderea, cu "Doomsday Clock", aduce un sunet de chitara mult prea metal pentru ca vocea lui Corgan sa se potriveasca peste.


"7 Shades Of Black" mentine sonoritatile instrumentale agresive, insa diferenta intre vocea inalta a lui Corgan si chitarile joase e mult prea mare si lasa un gol la mijloc, gol pe care nimic nu il umple.

"Bleeding The Orchid" se taraste, efectiv, de la un cap la altul, fara a lasa nimic in urma. "That's The Way (My Love Is)" e intortocheata si lipsita de acea explozie care, de multe ori, constituia punctul maxim de intensitate al pieselor SP.

Single-ul "Tarantula" e peste piesele de pana aici, insa e tinuta pe loc de o constructie ritmica specifica mai degraba curentului heavy metal, decat indie-grunge-ului. Poate colaborarea lui Corgan cu Scorpions a lasat ceva urme...

"Starz" se misca greu, in ciuda unor linii de voce interesante; e ciudat atunci cand o piesa de 3 minute pare a nu se mai termina odata.


"United States" arunca in lupta un sunet greu, vascos, cu accente apocaliptice e vorba de USA, la urma urmei. Insa, aici, vocea lui Corgan se comporta pe dos ca in track-urile anterioare si acolo unde ar trebui sa urle, e suava. Ceea ce duce la un efect hilar, mai ales cand susura "revolution...". Chitara experimenteaza mai mult in acest cantec, aducand aminte de Hendrix, in unele pasaje.

"Neverlost" se situeaza, in sfarsit, pe coordonate mai familiare si, implicit, mai ridicate calitativ. Redescoperim acea imbinare intre visare si dinamism, intre raceala vocii si caldura armoniilor ce o sprijina.

"Bring The Light" ar fi ok daca nu ar avea o partitura de tobe atat de aglomerata, care nu lasa piesa sa respire. Iar solo-ul de chitara este iarasi suspect de heavy...

"(Come On) Let's Go!" cade in derizoriu, cu linii de voce puerile si chitari neinteligibile. "For God And Country" e un alt track care se chinuie sa ajunga la final, fara nimic care sa iti ramana in amintire. "Pomp And Circumstances" inchide acest material, ca un fel de imn indie, oricum, mult mai interesanta decat ce se intampla inainte.


In concluzie, pacat de tematica albumului si de prezentarea grafica. Muzical vorbind, "Zeitgeist" reprezinta, in opinia mea, un esec. Asteptam vremuri mai bune pentru unul dintre cei mai nestatornici compozitori rock ai vremurilor noastre...

Votati trupa la BEST OF Rock & METAL 2007.

Auditie placuta!

cronica de Mihnea Blidariu pentru Bestmusic.ro

Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!

Ne gasesti si pe Instagram