Grant Hart, fondatorul Husker Du, in concert la Club Control din Bucuresti

de Buvnitz

Grant Hart, fondatorul Husker Du, in concert la Club Control din Bucuresti

Duminca 2 mai, clubul Control si Bring The Noise il prezinta live pe Grant Hart, unul dintre fondatorii legendarului si influentului grup american Husker Du, intr-o seara speciala dedicata membrilor clubului.

Grant Hart a format impreuna cu Bob Mould si Greg Norton trupa Husker Du in 1979, trupa cu care a lansat 6 albume devenite emblematice pentru miscarea post-punk/post-hardcore de la inceputul anilor '80. Husker Du a fost dealtfel unul dintre primele grupuri americane underground care au semnat cu o casa de discuri majora ( Warner Bros in 1986).

Cei de la Husker Du au reusit sa demonstreze ca punk-ul si "melodia" nu sunt incompatibile, fiind printre precursorii a ceea ce a devenit mai tarziu "alternative rock" si "college rock". Influenta lor asupra trupelor alternative si pop-punk de mai tarziu a fost covarsitoare. Liderul trupei Green Day, Billie Joe Armstrong i-a nominalizat pe Husker Du ca fiind trupa care l-a influentat cel mai mult, alaturi de The Replacements.

Dupa dizolvarea trupei, in 1987, Grant Hart a mers pe cont propriu si a lansat 5 albume solo intre 1988 si 1999. In paralel a lansat si o noua trupa, Nova Mob cu care a scos doua albume foarte bine primite de public. Dupa o pauza discografica de 10 ani, comeback-ul are loc anul trecut prin albumul Hot Wax, album inregistrat in Minneapolis si Montreal, Grant Hart fiind asistat in timpul inregistrarilor de membrii Godspeed You! Black Emperor si Silver Mt. Zion.

Turneul de promovare a albumului ajunge si la Control pe 2 mai. Concertul este gratuit pentru posesorii de card Control, altfel biletul costand 15 RON.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: