Pentakill - O legenda despre Metal

de Cristi Nedelcu

Pentakill - O legenda despre Metal


#8 septembrie. In asteptarea noului capitol din povestea Pentakill!

Incepem astazi o serie de materiale despre trupa Pentakill, creata de Riot Games si inspirata de jocul League of Legends, in contextul apropierii lansarii celui de-al treilea album la formatiei. Noul album al trupei se va numi Lost Chapter si se va lansa pe 8 septembrie, iar pana atunci o sa descoperim in fiecare zi o noua parte din povestea Pentakill.

Ca sa putem spune povestea Pentakill trebuie sa ne indreptam atentia catre jocul League of Legends, un univers fantastic de care cu siguranta toti am auzit si majoritatea dintre noi suntem mai mult decat familiarizati cu el.

Poze Poze pentru articole - Pentakill

Si ca orice alt univers de tip fantasy, muzica isi face simtita prezenta avand o poveste proprie, iar Metalul este o prezenta dominanta in acest univers.

Ca in orice mit cosmogonic, linistea ancestrala este alterata de un eveniment major. In universul League of Legends cel care este responsabil pentru prima oara de aceasta preschimbarea a linistii este Stentorus supranumit The Deep One, cel ce reprezinta furia si tunetul subpamantean. Apoi, cerurile s-au aprins iar din eter au luat nastere coardele, care au fost adunate de Cacophoni supranumit The Mad One, cel care putea sa controleze nebunia cosmosului.

Muritorii de rand venerau aceste zeitati formand trupe, iar strigatele lor aveau sa se uneasca intr-un tipat devastator din care ia nastere Perpetuum, The Immortal One. Acesta a binecuvantat doar trupele cu adevarat merituase, restul fiind uitate, ca intr-un ciclu repetitiv al metalului.

Dar apoi a luat nastere Pentakill, a carei aparitie a spart acest ciclu iesind din tipare si dominand, astfel, fara drept de apel, universul muzicii.

Poze Poze pentru articole - PK2

Pentakill inseamna Karthus, a carui voce face ca Soarele sa explodeze, iar lui se alatura Kayle, o zeita razboinica cu vocea unui inger. Mordekaiser este chitaristul formatiei care, dupa ce un munte s-a prabusit peste el, a inteles ca menirea sa este sa propovaduiasca metalul. In spatele tobelor, Olaf este cel care aduce nebunia in formatie, iar Sona, cu clapele ei este capabila sa stearga de pe harta lumii continente intregi. Iar in final Yorick, care a fost inviat cu unicul scop de a aduce bassul la viata in Pentakill.

Iar despre poveste lor vom mai vorbi si in zilele ce urmeaza ...



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: