Rock Classics: concerte The Rolling Stones, KISS, The Doors si Queen in proiectie la Happy Cinema Bucuresti

de Cristi Nedelcu

Rock Classics: concerte The Rolling Stones, KISS, The Doors si Queen in proiectie la Happy Cinema Bucuresti


Rock Classics: concerte legendare Rolling Stones, KISS, The Doors si Queen se vad, incepand cu 3 noiembrie, remasterizate, sonorizare 5.1, la Happy Cinema Bucuresti in Liberty Center.

Considerate piese de colectie de catre fanii muzicii rock, show-urile prezentate la cea mai buna calitatea audiovizuala surprind apogeul celor patru trupe si sunt insotite de materiale de arhiva prezentate in exclusivitate. Spectatorii au sansa unica de a retrai momente istorice alaturi de idolii lor la distanta de zeci de ani si mii de kilometri.

03 Noiembrie 2017 The Rolling Stones: Ladies & Gentlemen ’74

Legendarul film-concert marca The Rolling Stones, filmat timp de patru seri in Texas, in timpul turneului "Exile on Main Street" in 1972, a avut parte de o lansare intr-un numar limitat de cinematografe in 1974. Acum, restaurat si remasterizat, "Ladies and Gentlemen" ruleaza din nou la cinema, fiind unul din cele mai bune show-uri Rolling Stones care au fost vreodata filmate, continand reprezentatii stralucite ale unor piese clasice de la finalul anilor '60 si inceputul anilor '70. Materialul include o filmare de la o repetitie pentru turneul din Elvetia si interviuri cu Mick Jagger din 1972 si 2010.

17 Noiembrie 2017 KISS Rocks Vegas

Surprinsa la apogeul Turneului Mondial cu ocazia aniversarii a 40 de ani, formatia inclusa in Rock and Roll Hall of Fame a zguduit Las Vegas-ul in timpul concertelor de la The Joint, Hard Rock Hotel & Casino, in noiembrie 2014. Pe o scena cu decoruri impresionante, inspirate din Sin City, KISS interpreteaza piese clasice din impresionanta discografie ce insumeaza un total de 44 de albume: "Rock And Roll All Night," "Detroit Rock City," "Shout It Out Loud," "Love Gun" si multe altele. Cu efecte pirotehnice spectaculoase, filmul prezinta o experienta rock electrizanta ce a adus formatiei recunoscuta pentru anvergura spectacolelor sale live peste 100 de milioane de dolari in vanzari la nivel global. "KaBOOM! Suntem mandri de show-ul pe care l-am facut si stim ca orice spectator va fi dat pe spate" -Gene Simmons

Poze Poze pentru articole - Rock la Cinema

24 noiembrie 2017 The Doors – Live At The Hollywood Bowl ’68

Considerat un concert istoric si cel mai reusit concert Doors inregistrat pe film, The Doors Live At The Bowl ’68 revine pe marile ecrane cu sunetul si imaginea remasterizate la cea mai buna calitate. Fanii trupei pot sa experimenteze acum singurul show Doors filmat in totalitate. „Vei auzi ca si cum ai fi fost pe scena cu noi, la Bowl", sustine Ray Manzarek. Alaturi de interpretari pierdute ale melodiilor "Hello I Love You", "The WASP" (Texas Radio And The Big Beat) si "Spanish Caravan", filmul include in exclusivitate si material de arhiva necunoscut publicului si interviuri cu trupa, prietenii membrilor sau colegi de breasla.

02 Decembrie 2017 Queen – Hungarian Rhapsody: Live In Budapest 1986

Filmat in 1986, acest important film-concert a fost remasterizat High Definition cu sunet 5.1 surround pentru prima lansare in cinema in format digital. in deschidere, timp de 25 de minute, publicul are parte de un documentar ce urmareste legendara trupa rock, Queen, de la finalul concertului sustinut pe 13 iulie 1985 in cadrul evenimentului de amploare, Live Aid, pana in anul urmator, la concertul din Budapesta. Show-ul face parte din ultimul turneu al lui Freddie Mercury, Magic Tour si este primul concert al unei formatii rock din Vest organizat dincolo de Cortina de Fier si totodata spectacolul cu cea mai mare anvergura organizat vreodata pe Nepstadion. Pentru acest eveniment istoric, autoritatile din Ungaria au reunit cei mai buni cameramani si tehnicieni pentru a surprinde momentul pentru posteritate. Punerea in scena, pregatita pentru o multime de 80.000 de fani include hiturile "Bohemian Rhapsody", "Crazy Little Thing Called Love", "I Want To Break Free" si "We Are The Champions". Filmul-concert prezinta material de arhiva si interviuri cu formatia in timpul turneului. „Remasterizat, concertul arata fantastic pe marele ecran iar documentarul este o introducere excelenta – a fost un moment extraordinar in istoria trupei" – Brian May si Roger Taylor.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Beraria H, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Bilete Ladies and Gentlemen: The Rolling Stones ’74: www.iabilet.ro

Bilete KISS Rocks Vegas: www.iabilet.ro

Bilete The Doors – Live At The Hollywood Bowl ’68: www.iabilet.ro

Bilete Queen – Hungarian Rhapsody: Live In Budapest 1986: www.iabilet.ro



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: