Este marti noaptea si am langa mine, pe vinyl, unul dintre cele mai importante albume lansate vreodata. Multi ar spune ca exagerez, dar daca fac asta, probabil ca si cei mai mari muzicieni ai lumii se inseala. Cred ca “Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band”este pentru muzica ultimilor 50 de ani ceea ce reprezinta Mona Lisa pentru arta Renasterii.
Chiar daca nu-ti place, nu prea poti sa spui ceva rau despre el. Lansat in “vara iubirii”, pe 1 iunie 1967, “Sgt Pepper” este un imn al generatiei Woodstock, o sarbatoare a culturii pop, a modei si a mentalitatilor hippiote de la sfarsitul anilor ’60. De fiecare data cand ascult un album nou, imi place sa calatoresc prin timp si sa imi imaginez pret de cateva secunde ca sunt acolo, in anul in care artistul a dat nastere acelei opere de arta. Iata-ma, deci, in 1967, prins intre dorinta arzatoare a Americii de a nimici Vietnamul si razboiul pentru pace al unei intregi generatii.
Cu doar cativa ani in urma, America si-a ales cel mai tanar presedinte, punandu-si sperantele catre mai bine in bratele unui singur om. Afro – americanii lupta neincetat pentru a obtine aceleasi drepturi de care se bucura albii, iar criza rachetelor din Cuba si razboiul din Vietnam dau nastere marsurilor ce condamna actiunile violente ale statului American in spatiul asiatic. Este era LSD-ului, a sexului neprotejat, a libertatii artistice nemarginite. Niciodata tineretul American n-a fost mai plin de vana si mai dornic sa spuna ceva, iar toate acestea se oglindesc in muzica din ce-a dea doua jumatate a anilor 60.
Ajutati de noile descoperiri in materie de inregistrare si prelucrare audio, artistii surprind in arta lor lupta, dezamagirile, dar si dorintele unei intregi generatii. . Daca pana atunci albumele reprezentau in mare parte doar colectii de single-uri , cea de-a doua jumatate a deceniului aduce cu ea “era albumului”, importanta copertii, a ilustratiilor si a marketing-ului aferent depasind-o uneori pe cea a muzicii si a versurilor. Albumul devenea astfel o opera de arta de sine statatoare, iar criticii par sa cada de comun acord ca primii care au reusit aceasta performanta sunt chiar The Beatles, cu “Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band”.
Desi alte tentative de albume conceptuale au mai fost de-a lungul timpului, aici putem sa mentionam albumul din 1955 al lui Frank Sinatra, “ In The Wee Small Hours”, tind sa cred ca niciun album nu a inglobat mai bine din punct de vedere muzical si vizual mentalitatea unei generatii. Din momentul in care l-am tinut mana si m-am uitat pentru prima oara la coperta, am realizat ca “Sgt Pepper’s” nu este chiar un album ca oricare altul. Pe langa George, Paul, John si Ringo, pe coperta mai apar Edgar Allan Poe, Marilyn Monroe, Bob Dylan si inca vreo 60 de alte personaje faimoase. Nu stiu care este povestea din spatele cover-ului, dar m-a introdus instant in lumea surealistica a lui Billy Shears si a lui Mr. Kite (ascultati albumul si veti vedea la ce ma refer!).
Paleta sonora a discului este de asemenea una foarte larga, plecand de la clasica distorsie pe chitara de pe “Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band”, pana la instrumentele indiene ale lui George Harrison de pe “Within You Without You”. Producatorul George Martin foloseste cvartete de coarde si instrumente de suflat pe piese precum “ When I’m 64” sau “A Day In The Life” si experimenteaza cu tot felul de efecte pe voci si instrumente, folosind noile tehnologii ale vremii. Astfel, studioul nu mai este doar o camera in care muzicienii intra sa-si inregistreze piesele, ci devine un instrument de sine statator. De altfel, “Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club Band” este un album de sine statator. Ascultatorul nu percepe piesele individual, albumul se prezinta ca un tot. Ilustratiile, versurile si piesele se afla intr-o foarte stransa legatura, prezentandu-se sub forma unor aventuri surealistice, in mare parte ale lui Lennon. Daca nu ma credeti, aflati ca textul pentru “Being For The Benefit Of Mr Kite” a fost in mare parte copiat de pe un poster ce promova un spectacol de circ, undeva in secolul 19, iar deja faimoasa “A Day In The Life” prezinta un pasaj de 40 de secunde in care volumul este crescut atat de tare incat poti auzi scaunele din studio scartaind. Daca asta nu e trippy, nu stiu ce e .
Singurul regret al meu este ca nu pot sa simt intregul impact pe care l-a avut albumul la momentul lansarii sale. Mi-as fi dorit din toata inima sa vad cum reactioneaza oamenii la coperta, la ilustratii si la experimentele sonore dubioase ale lui George Martin. In concluzie, “Sgt Pepper’s Lonely Heart’s Club Band “ este probabil cel mai influent album al ultimilor 50 de ani, iar daca Harrison ar fi plecat din Beatles in 66 (cum dorea sa faca!), muzica de dupa 1970 ar fi fost cu totul si cu totul alta. Prin versuri si muzica, Beatles reusesc sa inglobeze idealurile generatiei flower power, cu doi ani inainte de Woodstock si tot cu doi ani inainte ca Lennon si Yoko sa-si petreaca timpul intr-un pat, militand pentru pace. Un album care probabil nu va muri niciodata si care va influenta in continuare generatii si generatii de muzicieni. Nu stiu daca vreo piesa a fost trimisa in spatiu pe vreo sonda, dar daca nu, sigur Universul pierde multe
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
