Thinking Man`s Music: Coven

de Milică Pompieru

Thinking Man`s Music: Coven


Despre trupa de saptamana aceasta nu se poate spune ca presteaza un rock progresiv ci, mai degraba, psychedelic/proto-prog; "un Jefferson Airplane satanic", asa cum fanii Coven isi descriu favorita.


Dar ce semnifica termenul de "proto-prog"? Ei bine, cuvantul "proto" provine din greaca si inseamna cel dintai, dar asta stiati deja, nu cred ca este (foarte) relevant. Asadar, proto-prog se refera la forma primordiala a rock-ului progresiv. Printre reprezentantii de seama ai acestui subgen amintim legendarii The Beatles, The Doors si, nu in ultimul rand, Spirit.


Coven s-au format la finele anilor `60 in Chicago, Illinois avandu-i in componenta pe Oz Osborne la bass, vocalista Jinx Dawson si Steve Ross la tobe. Intre 1967 si 1968, trupa canta in deschidere pentru nume mari precum Vanilla Fudge si Yardbirds-ul lui Jimmy Page, solista Jinx Dawson incepand si terminand fiecare concert aratand semnul "mainii incornorate", devenind astfel prima trupa care introduce acest semn in muzica rock.

In 1969 trupa semneaza cu Mercury Records si lanseaza unul dintre primele materiale occult rock din istorie: Witchcraft Destroys Mind And Reaps Souls. Albumul contine noua piese, o inregistrare a unui ritual satanic de initiere, precum si prima fotografie infatisand "mana incornorata" si crucea intoarsa.


Dupa lansarea Witchcraft Destroys Mind And Reaps Souls, Coven au mai scos doua albume inainte sa se destrame: Coven (1972) si Blood On The Snow (1974). Cu toate acestea, in 2007 trupa s-a reunit iar un an mai tarziu au lansat albumul Metal Goth Queen - Out Of The Vault dupa care s-au destramat iar.


Mai jos aveti o inregistrare rara a trupei aparand la o televiziune locala, auditie placuta:




Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: