ARTmania 2011: "Deutschland uber alles" si Vocea Finlandei

ArtMania de anul acesta era considerata mai putin atragatoare ca oricand. Dar am observat ca aceasta este reactia standard de dinaintea fiecarei editii (aceasta observatie e facuta in baza comentariilor de pe youtube/last.fm/metalhead etc.). Iar impresiile pline de superlative de dupa festival sunt intotdeauna contrare asteptarilor sumbre.

Trupa de deschidere a fost Lacrimas Profundere care, in opinia mea, si-a indeplinit foarte bine „datoria” de formatie care sa antreneze bratele si pletele celor care asteptau mai mult Helloween sau Tarja. Pentru mine, ca simpatizanta a germanilor, pot spune ca sunt multumita de prestatia lor. Setlistul a inclus mai mult piese de pe ultimele doua albume (la care a participat actualul vocal), scopul fiind acela de a promova „The Grandiose Nowhere”, cel mai recent material al lor. La un moment dat Rob Vitacca, solistul, a incercat sa ne vorbeasca in „dulcele” grai romanesc, gest apreciat de intregul public. Un mic gust amar am avut din cauza ca nu au interpretat si „And God’s Ocean”, melodia mea preferata din repertoriul lor.

Dupa Lacrimas Profundere a urmat o pauza de aproximativ 30 de minute, timp suficient pentru cei prezenti sa-si mai faca plinul de la standul de bauturi si sa se mai odihneasca inainte de cea de-a doua trupa a zilei. Si pe acordurile piesei „Are you metal?” si-au facut aparitia pe scena legendarii Helloween. Showul lor a fost absolut incredibil si extrem de complex, iar atmosfera a fost intretinuta in permanenta. Au inclus de la cele mai consacrate melodii ale lor ca „If I could fly”, „Dr. Stein”, „March of time”, la un solo de tobe fenomenal (in umila mea opinie de amator, as spune ca e cel mai tare solo de genul pe care l-am vazut, dupa cel al lui Brian Tichy de la Whitesnake) si pana la o poveste spusa de Andi Deris in care il ironiza pe tobosarul sau (care amestecase un scotch vechi de 20 de ani cu Coca-Cola). Inainte sa cante „Keeper of the Seven Keys / The King for a 1000 Years / Halloween”, ni s-a spus ca din cauza ca cele trei piese sunt prea lungi, au fost nevoiti sa intre in sala de repetitii pentru a sintetiza partile cele mai interesante intr-o singura bucata muzicala. Tot Deris ne-a „muncit” pe ritmurile piesei „Future World”, propunandu-ne sa tipam atat de tare incat sa ragusim, iar a doua zi dupa concert toata lumea sa-si dea seama ca fuseseram la Helloween. L-am ascultat orbeste, desigur, deoarece la cantecul de final, „I want out”, temeliile cladirilor vechi din Piata Mare au aflat ce plamani puternici pot avea rockerii.

In jurul orei 10 a pasit pe scena si doamna metalului finlandez, Tarja, insotita de instrumentistii sai. Interesant mi s-a parut acel violoncel care s-a potrivit foarte bine cu stilul muzical abordat de soprana. Insa cel mai mult mi-a placut prestatia tobosarului, care a dat dovada de o mare energie, facand si un solo remarcabil (mai putin remarcabil ca cel al domnului de la Helloween). Am fost placut surprinsa cand am auzit „The End of All Hope”, la fel si multimea care a reactionat mult mai frenetic, simtind diferenta subtila intre stilul celor de la Nightwish si cel adoptat de Tarja pe cont propriu. La fel si la „Over the Hills and Far Away” s-au instalat nostalgii, iar eu ma asteptam ca in orice moment sa tasneasca Emppu din spatele vocalistei. „Living on a prayer” s-a auzit live anul acesta nu numai in Piata Constitutiei, ci si in Piata Mare, Tarja infiltrand la un moment dat, refrenul acestei piese in repertoriul sau. Chiar daca nu sunt simpatizanta a muzicii cantate in proiectul sau solo, prestatia ei live mi-a lasat o impresie buna, fiind un concert foarte placut auzului. Instrumentistii pe care-i are in spate sunt, in mod categoric, oameni profesionisti care isi fac meseria la standarde inalte. Publicul i-a primit foarte bine, iar Tarja a fost vizibil emotionata de avalansa de aprecieri si aplauze romanesti, adresandu-ne si ea un mic speech in limba noastra materna.

Cat despre organizare, numai de bine. Nu am stat la cozi nici la intrare, nici la bauturi, fiind suplimentate atat ghiseele de jetoane, cat si standurile. Ba chiar oferta de „lichide” a fost mai bogata anul acesta datorita sponsorului Granini. Cortul celor de la Harley Davidson si masuta librariei Humanitas amenajate in Piata n-au fost deloc ocolite de rockeri. In concluzie, a fost o prima zi de festival „bogata” in muzica de calitate si voie buna. Am vazut o trupa excelenta pe subgenul sau (Lacrimas Profundere), o voce exceptionala acompaniata de profesionisti (Tarja) si, dupa umila mea parere, cea mai buna formatie de la ArtMania 2011 (Helloween).