The Mono Jacks: Rar gasesti un proiect secundar bun
21 Octombrie 2010 de Chaos Lore
Un frig afara sa-ti bati pisica (for PETA: no harm intended) si nici autobuzul nu venea, intr-o miercuri, 6 octombrie. La 20:30, cand trebuia sa inceapa concertul, eu asteptam la Armeneasca intr-un vant rece si taios. Cu inima indoita am ajuns acolo putin dupa ora 21, sperand ca trupa nu a inceput sa cante - e tare nepoliticos sa intarzii la concerte, teatru sau film, din respect pentru artisti si ceilalti oameni din public.
In Mojo ne-a intampinat un tip de-al locului care ne-a intrebat daca vrem la karaoke sau la concert, apoi ne-a indicat spre scarile in spirala care merg in subsol. Cum lista de invitati a iesit repede dintr-un buzunar si adaugita cu pixul, am coborat pe treptele ametitoare, spre scena din Brit Room.
Mare bucurie mare, concertul nu incepuse. Am salutat cunoscutii si am fost amuzata sa descopar ca barmanul care m-a servit era bilingv, la modul cel mai serios. Cum nu se adunase foarte multa lume, trupetii inca stateau la masa. Abia pe la 22:00 s-a mai adunat populatie si, cand Doru a trecut pe langa mine, l-am tras de maneca rugandu-l sa cante pentru noi cat mai curand. A zambit: "Da, acum incepem!".
The Mono Jacks in Club Mojo din Bucuresti - Poze concert The mono Jacks in Mojo" src="http://poze2.metalhead.ro/?mmid=1da9f9d5c900dd133" />
Doru si-a facut un trend din a purta camasa alba sau neagra, cu pantaloni negri si curea, destul de indie si interesant, dar simplu in acelasi timp. Incercam sa ma hotarasc daca si basistul Alex are un trademark in ceea ce priveste mimica trista pe care a pastrat-o de-a lungul cantarii. Cret si sedentar, dar muncitor pe scena, imi aducea aminte de Gufi de la Amsterdams.
Cum solistul este imaginea principala a trupei, am remarcat cu placere ca miscarea lui de scena caracterizeaza un artist care se lasa patruns de muzica pe care o produce in acel moment din timp, mai ales ghindandu-ma dupa miscarile mainilor. Nu zic ca ceilalti membri nu trasmiteau pasiunea pe care o depuneau in procesul de manuire a instrumentelor, ba chiar o faceau foarte inspriational.
Concertul a inceput cu "When I Was Gone", piesa pe care credeam ca nu o cunosc. Spre surprinderea mea, asta am zis la mai multe dintre piese, iar apoi m-am trezit cantand cu acuratete versurile. Singura pe care chiar nu o cunosteam a fost "Pressure Phone Calls".
A urmat o preferata a mea, "Superstitions". Ceea ce este interesant la piesele lor nu se rezuma la voce si muzica, ci si la versuri. Nu voi incerca sa reproduc versurile deoarece sunt dupa ureche si poate gresesc, dar ideea de baza din texte transpare in mod evident. Trebuie sa recunosc ca acel simplu backing vocals al chitaristului este chiar de efect.
Deja era a treia piesa consecutiva care imi placea foarte mult: "People Are Afraid". O fana in partea stanga a scenei incepuse deja sa danseze. In centru il incerca pe un tip talentul. Mai cu viata, as fi zis eu. Din nou, versurile au acel ceva. "Little girl, You just crossed the line".
Cu "What Do You Know" am putut deja sa il numesc un concert reusit, desi era doar a patra piesa din set. Pacat ca locatia nu permite prea multa mobilitate si acces vizual publicului. In fata eram putini, insa cand m-am uitat printre stalpi pana in spate, am zarit cativa roacheri pletosi care sedeau cu mainile incrucisate, admirand.
"Maria" este printre primele piese de care m-am indragostit, inca de pe vremea cand se deschidea clubul Control pe Academiei, acum doi ani. Atunci au cantat in aceeasi zi cu Amsterdams. Am ramas impresionata de cat de usor patrunde muzica lor in piele.
Se pare ca piesa pe care am tot cautat-o pe internet deoarece m-au fermecat riffurile se numea "Untitled". Noroc ca o am eu in varianta video inca de acum doi ani, din Control. Ar fi interesant daca publicul ar sti sa aplaude in solourile de toba ale lui Dorian.
"Come Back Girl" este una dintre piesele pe care le-am auzit foarte des in ultima vreme. Doru a prezentat-o: "Urmatoare piesa a fost promovata la radio Guerrilla si va aparea si pe albumul pe care il vom lansa in aceasta toamna, cam intr-o luna. Piesa se cheama 'Intoarce-te, fetito", a glumit el. "For a while, Let's pretend we are lovers, Freeze the time, You're so beautiful tonight".
Publicul a fost destul de retinut la inceput, insa incet incet s-a incalzit, concomitent cu debitul verbal al lui Doru.
A urmat coverul dupa The Macabees, "No Kind Words", pe care Doru l-a interpretat cu pasiune, ca intotdeauna, alaturi de prestatia priceputa a tobosarului, chitaristului si basistului. Una dintre piesele foarte bune ale trupei este si "Must Be Getting Older", care suna foarte interesant, ca o prajiturica pe care o scoti din cuptor si te minunezi ca ti-a iesit. Deja cineva ar putea spune ca ma repet, insa "Let It Burn" are ceva fascinant in linia vocala. O piesa pe care nu m-ar deranja sa o ascult fara oprire. "Pressure Phone Calls" nu am cunscut-o, dar nici nu mi s-a parut o combinatie motivanta. Am acultat-o insa curioasa, timp in care am reusit sa ma mai conectez cu realitatea.
Stiam deja ca urmeaza ultima piesa din set, "Push The Pedal", inca una dintre cele pe care le-am remarcat la primul concert Mono Jacks pe care am avut placerea sa il descopar. Ritmurile de topaiala au reusit sa antreneze inca vreo cateva mutari ritmice de pe un picior pe altul in public, iar trupa a incheiat in aplauze intense si tipaturi care nu s-au oprit, ci continuau in valuri, pana cand cei patru s-au intors pentru un bis de doua piese.
Pacat ca a fost miercuri, ma simt eu prost cand stiu ca artistii nu se simt conectati cu publicul, care este intepenit si nu prea receptiv.
Insumate, calitatile noului proiect initiat de Doru Trascau (primul fiind AB4) dau ceea ce se poate numi o trupa buna spre excelenta pentru stilul pe care il abordeaza - vocea lui Doru are niste rezonate care te transpun in stari de catharsis, instrumentatia nu te face deloc sa te simti la concertul unei trupe romanesti (ci mai degraba mi-a dat senzatia de la Liveland Festival, unde au cantat si ei, dar aveam flashuri cu Decomposer si Cinematics) si, nu in ultimul rand, versurile au puterea de a construi imagini - in publicitate se spune ca sloganul de succes este cel care iti ofera o imagine animata in minte.
In cazul de fata, versurile Mono Jacks au aceasta putere, transmit calupuri de emotii si fotografii animate.
Muzica de dupa concertul care s-a terminat cam pe la 23:10 a fost buna, a continuat starea de spirit indusa, gratie lui Augustin "de la butoane", care a adus in pic de Londra in subsolul Centrului Vechi.
1. When I Was Gone
2. Superstitions
3. People Are Afraid
4. What Do You Know?
5. Maria
6. Untitled
7. Come Back Girl
8. No Kind Words
9. Must Be Getting Older
10. Let It Burn
11. Pressure Phone Calls
12. Push The Pedal
Bis:
13. Must Be Getting Older
14. Come Back Girl
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
