The Ocean - Anthropocentric (cronica de album)

The Ocean este unul din motivele pentru care tinerii sufocati si totodata asimilati de curentul clonelor metalcore/hardcore din ultimii 10 ani si-au dat seama ca in tot acel gen mai apare cateodata si o trupa ce loveste constant cu o capodopera.

Bine poate Heliocentric nu a fost o capodopera individuala insa odata cu lansarea lui Anthropocentric intregul concept a devenit poate cel mai bun material lansat vreodata de The Ocean.

La origine nemti, cu un amestec ingenios de avant-garde, experimental, un colectiv ce live (in formula sa completa) prezenta un zid sonor in care gasesti cu usurinta post-metal, progresiv, sludge si foarte multe elemente experimentale.

Conceptual, 2010 a fost cel mai experimental an pentru The Ocean. Un album concept, format din doua parti intitulate Heliocentric respectiv Anthropocentric. Heliocentric avea la baza ideea conform careia Pamantul se invarte in jurul soarelui iar acesta este centrul sistemului solar, idee promovata la inceputuri de Nicolaus Copernicus si Galileo Galilei.

Anthropocentric este exact opusul si vine cu ideea ce a stat la baza Crestinismului Fundamental. Pamantul este de fapt centrul unui Univers cu o vechime de doar 5000 de ani. Piesele sunt de fapt inspirate dintr-o carte scrisa de Fyodor Dostoyesky, The Brothers Karamasov, o conversatie intre doi frati, Ivan (un ateu) si Alyoscha (un preot).

Comparatiile nu se opresc deloc aici, in timp ce Heliocentric a obtinut pareri foarte impartite din partea fanilor si a presei deopotriva, Anthropocentric vine drept cel mai accesibil material din intreaga cariera The Ocean, o departare destul de mare fata de dublul album Precambrian din 2007.

Si poate nu chiar asa de mare, Anthropocentric mi se pare de fapt o continuare a lui Precambrian si o completare pentru Heliocentric, un disc destul de experimental si asezat. Cele doua discuri sunt un adevarat monument, conceptual si ideologic pot face cu usurinta subiectul unei analize de doctorat si este de remarcat faptul ca desi Heliocentric are la baza un concept liric destul de complex, Anthropocentric vine cu momente foarte simple si clare, la fel ca si teoria ridicola pusa in discutie.

Raportat la ce s-a lansat in ultimii ani acest album este o adevarata capodopera si cuprinde o dinamica lipsita din contextul multor materiale discografice, in special cele din 2010. Cum spuneam, este un album foarte accesibil cu momente memorabile in partea compozitionala (atat instrumente cat si voce) pe She Was The Universe si Wile Zum Untergang, alaturi de o 'alta' abordare pe The Almightiness Contradiction.

Totusi cea mai reprezentativa si memorabila parte a lui Anthropocentric ramane trilogia The Grand Inquisitor, un amestec precis si foarte bine gandit intre aceasta noua abordare 'accesibila' si elementele post-metal, avant-garde folosite prin 2007. Se trece destul de rapid intre pasaje off-tempo(The Grand Inquisitor I) in acea abordare tot amintita (She Was The Universe) insa intr-un mod logic, cursiv.

De fapt The Ocean se dovedesc o adevarata masinarie in concept si compozitie si ofera unul din cele mai bune albume din cariera. Nu cel mai agresiv insa cel mai bine compus.

Anthropocentric nu e genul de album la care sa spui 'L-am ascultat, da, suna bine.' Nu, nu l-ai ascultat. In primul rand trebuie ascultat alaturi de Heliocentric, in al doilea rand....trebuie ascultat. Iar aceasta nu este nicidecum o cronica ci un indemn: 'Asculta albumul.'

Nota: 9.5

Tracklist:

Anthropocentric
The Grand Inquisitor I: Karamazov Baseness
She Was the Universe
For He That Wavereth…
The Grand Inquisitor II: Roots & Locusts
The Grand Inquisitor III: A Tiny Grain of Faith
Sewers of the Soul
Wille Zum Untergang
Heaven TV
The Almightiness Contradiction