Editia a 10-a a Urban Metal Nights a adus publicului roman in seara de 23 noiembrie 3 trupe ce apartin valului de post metal, un gen pe care romanii observ ca il savureaza din ce in ce mai mult. Nu stiu cum au lucrat fortele nevazute in aceasta seara, dar cred ca numai sortii au putut face ca tocmai editia cu numarul 10 a reusit sa ofere celor adunati in Fabrica un concert si o atmosfera de nota 10.
Prin muzica lor si prin atmosfera creata, toate cele 3 formatii au reusit sa ma faca sa ma deconectez de la lumea care ma inconjoara si sa ma poarte intr-o calatorie unde am intalnit toate cele 4 elemente elemente universale: aerul, focul, pamantul si apa.
Primii care au urcat pe scena au fost elvetienii de la Abraham. Daca pentru show-ul celorlalte doua trupe de pe afis mai existau oameni care stiau la ce se astepte (desi eu nu ma aflam printre acestia), recitalul celor de la Abraham, pentru prima oara in tara noastra, cred ca ne-a surprins pe toti. Incepand cu un intro alcatuit doar din growl-urile solistului si a tobosarului si un sunet bizar de sintetizator pe fundal care parca impietrea tot sufletul din tine si nu te lasa sa respiri, elvetienii au incercat sa incalzeasca publicul pentru ceea ce urma. Muzica lor, cu riff-uri distorsionate, cu ritmuri de tobe grele si cu accente tribale, cu o voce extrem de aspra si brutala, precum si luminile predominant verzi care au decorat scena in timpul recitalului lor nu ma face decat sa asociez concertul Abraham cu elementul „pamant”. Am mai remarcat la aceasta formatie, un solist extrem de expresiv care simtea muzica cu toata fiinta sa si care la un moment dat a venit si a cantat printre noi si un baterist foarte energic care, la inceput vazandu-ne cam amortiti, a coborat de pe scena si a inceput sa ne impinga pe fiecare mai aproape de trupa. Abraham mi-au lasat o impresie foarte buna si sper sa revina in Romania.
A doua trupa a serii a fost Tides From Nebula aflata deja la a 4 oara in Romania. Desi caracterizati de cativa de prin club ca fiind „cei mai chill” si „putin plictisitori” polonezii au stiut cum sa invaluie auditoriul intr-o alta atmosfera, facandu-l sa uite de duritatea celor de la Abraham si sa se lase purtati de un sunet putin mai domol, mai linistit. Pe cei de la Tides From Nebula i-as defini drept un Pink Floyd care la un moment dat explodeaza. Sunetele de chitara, la inceput clean si ametitoare, iti dau oarecum senzatia de moleseala si parca te fac sa plutesti insa tobele si bassul cu ritmurile lor putin mai alerte si pe alocuri groovy, te fac sa revii cu picioarele pe pamant pana cand brusc, totul devine mai tare, mai distorsionat si mai ritmat. Diatorita senzatiilor pe care mi le-a produs, sound-ul polonezilor nu pot decat sa-l asociez cu elementul „aer” tocmai datorita faptului ca este mai „light” si chiar cu o tenta mai pozitiva comparativ cu cel al celorlalte 2 trupe. Chitaristul si liderul grupului Adam Waleszyski a multumit celor prezenti pentru sustinere si drept dovada a faptului ca publicul roman este un public apropiat formatiei, acesta a coborat de pe scena si a inceput sa cante in mijlocul nostru.
Au urmat desigur headlinerii serii, The Ocean. Cu ce anume pot identifica muzica germanilor daca nu cu insasi magia si misterul oceanului, care intai te cheama si te imbie ca mai apoi sa te fure si sa te lase sa te pierzi in imensitatea lui? Nu cred ca era nimeni care sa nu s-a lasat patruns de vraja concertului de ieri. In putinele momente cand ma mai uitam in spate spre public, ii vedeam pe toti cei prezenti parca intrati in transa, simtind cu toata fiinta lor intregul concept al albumului „Pelagial”,album pe care nemtii l-au interpretat in totalitate. Pentru cei care nu stiu inca, cuvantul „pelagic” inseamna tot ce tine de straturile de jos ale oceanului.
Recitalul nemtilor s-a bazat pe o submersiune muzicala, acestia incepand concertul cu piese mai luminoase, mai clean ca pe parcurs sa cufunde auditoriul in tonuri din ce in ce mai joase, ritmuri din ce in ce mai grele si lumini din ce in ce mai sumbre. In spatele trupei erau proiectate imagini cu motive acvatice la care marturisesc nu am fost prea atent deoarece eram prea captat de muzica.
Desi The Ocean au cantat in jur de o ora si jumatate, oferind publicului si un encore, pot sa spun ca dupa ce s-a terminat show-ul, simteam nevoia de mai mult. Din pacate aceasta a fost ultima data cand vom ii putea vedea pe The Ocean in aceasta formula avandu-l pe Jonathan Nido la chitara si pe Luc Hess la tobe. Acestia au venit in trupa inca din anul 2007 iar din 2009, odata cu venirea actualului solist Loic Rossetti, The Ocean a cunoscut cel mai stabil line-up din istoria trupei, fiind cunoscut faptul ca aproximativ 40 de muzicieni au trecut prin aceasta formatie. Desi imi pare rau sa constientizez faptul ca un grup atat de bine inchegat, care isi canta muzica cu atata pasiune si emotie va suferi o schimbare, am incredere in experienta lui Rob Staps care in mod cert isi va alege viitorii colaboratori si colegi de trupa cu multa atentie si mult professionalism astfel incat nimic sa nu fie sacrificat dpdv musical.
Acum, poate unii dintre voi va intrebati ce s-a intamplat cu elementul “foc” pe care l-am mentionat in titlu? Focul a fost prezent inca de la inceputul concertului: in ochii muzicienilor, in vocile solistilor, in strigatele si in aplauzele publicului, in intreaga atmosfera din club. La final, tot ce mi-a mai ramas de spus este ca aceasta a fost reteta perfecta pentru un concert de neuitat.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
