Am avut curiozitatea sa ascult noul album The Whip in intregime inainte de concertul din Bucuresti. Wired Together este cel de-al doilea album al celor trei britanici, dupa ce albumul de debut a continut deja un hit, desi destul de simplist, "Trash".
De retinut ca prima parte a albumului are piese interesante, care iti contureaza treptat o anumita stare, de muzica britanica buna, Madchester, cum stiu ei sa faca. Dar in unele zone incep niste beat-uri prea electro disco dance, de m-am pierdut de tot si m-am trezit intrebandu-ma 'ce naiba e asta?!'.
Alt aspect definitoriu pentru aceste piese este ca de fiecare data inceputul nu te prinde in plasa aproape deloc. Numai rabdarea iti este rasplatita, cand treci de jumatate si iti dai seama cat de misto este de fapt piesa.
Dupa ce am ascultat o data de la cap la coada albumul nou, m-am trezit cantand refrenul de la prima piesa de pe album si tot dand repeat la a patra. Cand zic 'cantand refrenul' este vorba despre "Keep Or Delete": "We move on much to fast, nothing these days is built to last". True. O piesa pe care te trezesti ca piciorul tau s-a apucat sa bata ritmul. Aceasta si "Master Of Ceremony" (unde vocea e foarte limpede si placuta) au o infuzie sanatoasa de disco in cana lor cu indie, care ar facea geloase multe trupe.
Interesul a ramas treaz si la urmatoarea piesa, "Secret Weapon", simpla, dar foarte faina, asemeni celei care i-a urmat - "Shake". Ambele foarte potrivite intr-un spatiu destinat dansului cu o bere in mana.
Si am ajuns si la "tot dand repeat la a patra". Piesa "Movement" are ceva in ea, un je ne sais qoi, cu clapa si o linie de bas impresionanta. As zice ca e a doua preferata de pe album.
Sintagma aleasa drept titlu de album apare in piesa cu numarul 5, "Intensity". Bruce Carter canta "I need some more intensity, intensity. Wired, wired together! Tied up inside, step into this skin, where we can hide, Let me in, let me into my favourite disguise". O imaginatie cel putin interesanta. Piesa este foarte catchy si te surprinde constant prin schimbarile neasteptate.
Si apoi au inceput sa se schimbe putin lucrurile. In "Riot" am impresia ca aud ca prin vis o frantura de Nine Inch Nails in stilul general sau poate in refren... "Go to bed, get up, go to work, do it again" este ceea ce se aude in aproape toata piesa urmatoare, pe langa refrenul "Metal Law". Nu e rea, dar nici nu a avut impactul celorlalte.
"Best Friend" are un sound foarte de new wave, ceva interesant, si este la fel de placuta ca si "Slow Down", care ii urmeaza, dar se cam indeparteaza de indie ca si concept.
As da un 7/10, asta pentru ca muzica suna in mare parte ok, dar nimic care sa intre in istorie sau sa se aseze langa Klaxons, sa zicem. Oricum, good job! PS: Piesa bonus iTunes de mai jos mi se pare o incercare nereusita. Asa o fi?
