Concert Therion la Bucuresti: Mister si Lirism in Acorduri Symphonic Metal

de Ana-Maria Gavrila

Concert Therion la Bucuresti: Mister si Lirism in Acorduri Symphonic Metal


Turneul european „FLOWERS OF EVIL” prezinta o frantura dintr-un univers complet diferit si un concept pe cat de bizar, pe atat de curajos, prin acest „LES FLEURS DU MAL”, noul album Therion, si este menit sa aniverseze cei 25 de ani ai experientei Metal a suedezilor.

Publicul prezent vineri, 19 Octombrie, in cortul din Arenele Romane a raspuns astfel unei provocari facute de Christofer Johnson : pe langa piesele arhicunoscute, aveau sa asculte si alte cateva cantece de prin anii ’60-’70, inspirate din decadenta si din misterul Romantismului francez, reinterpretate intr-o maniera cu totul unica.

De-a lungul timpului, THERION s-au aflat in afara tiparelor clasice ale genului Symphonic Metal, iar „LES FLEURS DU MAL” este o modalitate originala de a evita banalitatea unui „Best Of” aniversar. Povestea acestui album este cu atat mai impresionanta cu cat Christofer Johnson a ales sa se desparta de Nuclear Blast si sa-si urmeze propriul drum in lansarea acestui material.

Poze concert Therion la Arenele Romane

Alaturi de suedezi, au urcat pe scena alte doua trupe : Antalgia si Elyose. Originari din Spania, ANTALGIA se considera o trupa de Progressive Symphonic Metal – desi nu inteleg ce anume a fost Progressive sau – si mai bine – Symphonic in concertul lor. Desi au declarat ca initial grupul interpreta cover-uri al unor trupe Metal cunoscute, nu cred ca au depasit inca acel stadiu, piesele lor fiind un lung sir de copy/paste.

Mi-ar fi placut ca sound-ul lor sa aiba ceva din atmosfera hispanica, insa piesele nu au avut un impact deosebit asupra publicului, iar versurile in engleza explica o oaresce orientare catre scena internationala. Printre piesele interpretate s-au numarat : „Embrace of death”, „Realm of Pain”, „Lines of Life”, „The Unseen Empire”, „The Invisible Mecanism” si „Broken Wings”, toate de pe albumul de debut al spaniolilor, „PERCEPTION OF REALITY”, lansat anul acesta.

Mult mai diferit a fost concertul celor de la ELYOSE – cu o solista foarte carismatica si destul de vorbareata in interventiile ei usor stangace – francezii au la activ doar un album - intitulat „THEOGYNE”- lansat tot anul acesta. Sound-ul trupei imbina elemente Gothic-Electro-Metal, la care as adauga si o tenta de Industrial.

Unele piesele au avut versuri in engleza, altele in franceza. Personal le-am preferat pe cele din a doua categorie : au avut un „ceva” anume ce le-a lipsit spaniolilor. Mi-a placut in mod deosebit „L''Orientale” - Gothic si un fel de Electro Pop, vocea Justinei Daae balansand intre cele doua stiluri atat de diferite. Am mai recunoscut titluri precum „Believe”, „Elevation” si „Incandescence” si pot spune ca abia cu francezii de la ELYOSE s-a destins atmosfera.

Publicul deja mai numeros, a continuat sa apara pana la ora la care THERION au urcat pe scena in acordurile clasicei „O Fortuna”. Pentru cei care nu au avut curiozitatea de a verifica line-up-ul turneului : Lori LEWIS (pe care abia am recunoscut-o) si Thomas VIKSTROM fac din nou echipa, in timp ce Katarina Lilja a fost inlocuita de o blondina (numele imi scapa) ce parea usor pe langa peisajul general – poate suna prea pretentios, dar costumatia ei nu se potrivea cu cea a celorlalti membri.

Cum era de asteptat, au inceput cu una din „florile raului” si anume „Poupee de Cire, Poupee de Son”, alternand pe parcursul concertului cu piese de pe albumele „principale”. Pe langa muzica in sine, in cazul celor de la THERION, este intotdeauna interesant de observat interactiunea lor pe scena, „coregrafia” celor doua soliste, teatralitatea lui VIKSTROM si energia lui Christofer Johnson.

Lori Lewis a tinut sa sublinieze cum acest turneu sarbatoreste doua evenimente mari din cariera lor : 25 de ani de THERION – „Happy birthday to us!” si, desigur, noul album, „LES FLEURS DU MAL”, dar ca vor interpreta desigur multe alte piese, „Via Nocturna” fiind una din ele.

Si cand am spus energia lui Christofer Johnson, a fost pentru ca mi s-a parut foarte deschis, comunicativ „Buna seara, Bucuresti! We have a loooong way to go before this is over!”, adaugand la un moment dat cateva cuvinte despre ce a insemnat pentru ei lansarea acestui nou material si de dorinta de a fi departe de banalitatea albumelor / re-editarilor aniversare, concluzionand „You’re here! You like us!”

Majoritatea pieselor incluse pe „LES FLEURS DU MAL” si alese pentru setlist-ul turneului au predominant pasaje interpretate de vocal feminin, in timp ce „J''ai le Mal de Toi”, poate cea mai intensa si mai emotionanta dintre ele, a reprezentat un moment deosebit : cu povestea trista a actritei Betty Mars spusa publicului de Johnson si interpretarea dramatica a lui Thomas VIKSTROM.

As mai mentiona in mod deosebit si varianta acustica pentru „Lemuria”, deoarece de aici incolo concertul a cuprins un maraton de piese pentru fanii „die-hard”, iar daca reactiile uneori nu erau tocmai pe masura „asteptarilor” suedezilor, a venit un mic „impuls” din partea lui Christofer : o usoara comparatie cu strigatele publicului din Budapesta si intrebarea „Can I hear Romania scream?” a primit raspunsul scontat.

Un bis dublu cu favoritele publicului „The Wondrous World of Punt”, „The Blood of Kingu” si, desigur, „To Mega Therion” – un moment comic, cand Christofer privind printr-o luneta afirma „I see the biggest crowd in this tour so far!”, si unul mai putin comic (sau poate tragicomic) cand am aflat ca aproape toate penele de chitara ale lui Johnson pentru turneul european fusesera furate (de aici si sfatul de a-l binecuvanta cu o sticla in cap pe cel care incearca sa ne vanda pene mai tarziu).

Nu stiu de ce m-a surprins pe moment micul discurs al lui Christofer Johnson de la finalul concertului, desi nu stiu cati au avut rabdare sa reflecte putin asupra intrebarii lui - „Who should decide how the band should sound like : the bands themselves, the trends or the record companies?”

Turneul se va incheia, iar trupa se va retrage in studio pentru a inregistra acea opera rock de care vorbea Johnson – nu stim cati ani va dura. Ceea ce stim sigur este ca va fi un nou exemplu de exprimare artistica libera.

A fost o seara fantastica, un concert cum n-am mai vazut de mult in Arenele Romane – in ciuda celor 30 de grade „asigurate” de „instalatiile de climatizare de mare putere” si a acelora care nu au respectat rugamintea organizatorilor de a nu se fuma in interiorul cortului. N-as putea sa compar concertul de vineri cu cele anterioare, cum n-as putea sa compar nici albumele intre ele. Prefer sa tin pasul cu THERION… Sau macar sa incerc.

Setlist THERION

O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time

Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu

Encore 2:
To Mega Therion



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: